Discuții despre Parcul Natural Văcărești. Partea II
Parcul Natural Văcărești a luat naștere după ani buni de lupte purtate de actualii membri ai administrației parcului cu autoritățile din domeniu. Cristian Lascu este unul dintre acești oameni. El ne povestește în stilul caracteristic tot periplul birocratic care a făcut din Groapa Văcărești – un proiect început în timpul regimului comunist și abandonat după Revoluție – un parc natural în toată legea, literalmente.
În mai 2012 a fost articolul „Delta dintre blocuri” care a stârnit televiziunile, dar atunci nu era parc. Ce statut avea zona?
Era rămas, scriptic, obiectivul de investiții acumulare Lac Văcărești la Apele Române. O conjuctură cu totul specială a făcut să avem situația asta. Gândește-te că prin anii 2005-2007 a început nebunia numită „boom-ul imobiliar”. Când, din cauza acelor credite uriașe care se puteau obține cu buletinul, era un excedent de bănet. În mod normal ar fi trebuit să te aștepți că se apucă unii și alții să construiască, dar să vezi ce se întâmplase! Prin anii 2003, în ianuarie, mai exact, ministrul Petru Lificiu a încheiat un contract cu o firmă de apartament, o firmă numită Royal Romanian Corporation, care se angaja să plătească statului român 6 milioane de dolari pe o concesionare pe 49 de ani și se angaja prin același contract să facă investiții de 1 miliard de dolari acolo – construcții. Ei, și cine ar fi vrut să contruiască nu mai putea să facă nimic pentru că toată groapa aia era concesionată, era blocată, dar juridic nu putea să facă nimic. Între timp, Romanian Royal Corporation nici nu a făcut nimic, nici nu a plătit ăia 6 milioane. S-a apucat să facă un gard, dar nu l-a mai terminat nici pe ăla și în final a rămas baltă chestia așa, ani de zile, până când, într-un final, statul român l-a dat în judecată. A fost alt proces care s-a lălăit ani de zile, așa că în momentul boom-ului nu se putea construi acolo, pe cei 180 și ceva de hectare. În felul ăsta fauna a răsuflat ușurată acolo. După aia a venit criza, le-a pierit tuturor entuziasmul. De exemplu, zgârie norii ăștia, Asmita, au vândut foarte greu apartamentele atunci. Acum le vând bine, știi de ce? Pentru că e parcul (râde), e o atracție acum.
Da.
După ce s-a întâmplat în mai 2012 cu articolul și interesul televiziunii foarte mare, am mers atunci la Rovana Plumb, proaspăt unsă ministru al mediului, cu propunerea să facem parc natural acolo. Rovana Plumb, a zis imediat „îl facem, domnule Lascu. Gata!”. Atunci ea și-a chemat experții și a zis ca vrea în două săptămâni să facem parc natural. Am înțepenit toți. „Doamnă, nu se poate face chiar așa, trebuie trecute niște etape. Îl facem în două săptămâni și dup-aia cineva în două săptămâni îl și desface”. Ea a zis: „bine, dar vreau conferință de presă de Ziua Mediului sa fie la Vacaresti”. Chestia asta se petrecea la sfârșitul lui mai. Ea a vrut să țină pe 5 iunie, de Ziua Mediului, o conferință de presă în Parcul Văcărești – ceea ce a și făcut. După asta, Rovana Plumb , ca politicienii, avea alte treburi. Totuși, ce-i al ei, e-al ei! A pus-o pe o doamna care era secretar de stat, pe nume Anne Marie Jugănaru, să urmărească problema asta și să fie omul de legătură cu noi. Iar această doamnă chiar și-a făcut treaba. A fost apoi mătrășită pentru nu știu ce.
Cum ia naștere un parc natural în mijlocul orașului?
Cât a durat procesul ăsta de transformare în parc?
Ei, bună întrebare! Eu știam pașii necesari pentru a face un parc natural. Primul și cel mai important pas este să ai avizul Academiei Române, pentru că altfel oricine poate să își facă un parc natural undeva, dar tu trebuie să convingi forul științific suprem ca merita. Asta nu o faci cu o cerere făcută pe genunchi, ci cu un studiu temeinic care trebuie să aibă capitol introductiv, topografie, situație administrativă, proprietari, capitol de biodiversitate, nevertebrate, reptile și amfibieni...
Un inventar complet.
Exact, un inventar complet. Bineînțeles, floră, arbori. Am avut noroc aici că, pe malul lacului cândva, într-un bloc acolo, s-a născut un tip nume Irinel Popescu, care și-a petrecut adolescența jucându-se de-a pirații în zona aia, s-a indragostit de ea, asa l-a dus spre biologie. A făcut biologia, a ajuns ulterior profesor universitar la Iași. Când a avut ocazia a venit și a continuat să studieze groapa Văcărești din punct de vedere biologic. Așa că am avut un capitol foarte bine pus la punct făcut de acest domn – capitol de nevertebrate mai ales. După care, păsărarii ăia care aveau hobby-ul asta mai de mult și unii erau ornitologi ca specialiști, dar unii erau birdwatchers, pasionați care vin cu determinatorul și aparatul cu teleobiectiv. De exemplu, Cristian Mihai care mi-a atras mie atenția (n.r. – a fost menționat în partea I a interviului), era de fapt era birdwatcher, meseria lui de bază era inginer de aviație. Așa că aveam și un capitol de păsări substanțial – fuseseră identificate spre 100 de specii de păsări, față de 80 cât ți-am zis eu prima dată (n.r. – în partea I a interviului). Partea de floră a fost făcută de un botanist extraordinar de competent, Gavrilă Negrean, care a găsit niște specii rare de plante. După care au început bombe din astea – vulpi, nevăstuici, dihori. Vulpile sunt foarte versatile, vin prin orașe, dar când am văzut vidrele, am rămas țuț! Erau mai multe vidre, că le-am surprins prima dată cu camere cu senzor de mișcare, noaptea în infraroșu, și se vede o mamă vidră cu vreo trei pui. Atunci era clar că există și un domn vidră și erau deja cinci. În sfârșit, cu asemenea argumente, ne-am dus la Academie. Studiul coordonat de Florin Stoican a zăcut acolo vreo trei luni, după care am primit răspunsul : „Punctul 1 – remarcabilă biodiversitate, recunoaștem că ar trebui protejată. Punctul 2 – nu se poate face parc natural din cauza suprafeței prea mici, încercați dumneavoastră să faceți o altă categorie, eventual să faceți o propunere legislativă pentru constituirea unui tip de arie protejată urbană.”
Unui tip nou de arie protejată?
Da. Unii ziceau să îl facem parc urban, adică să facem restaurante, cârciumi în el. Cum e Herăstrăul (n.r. – astăzi, Parcul Regele Mihai I) care are patruzeci și cinci de cârciumi dintre care numai cinci sunt autorizate. Noi am ținut la parc natural, pentru că este o lege în această privință, legea ariilor protejate care spune clar ce ai voie să faci și ce nu ai voie să faci într-un parc natural. Noi ne-am întristat profund când am văzut. Același Helmut Ignat i-a scris directorului Uniunii Internaționale de Conservare a Naturii și el a răspuns imediat – „Bineînțeles, vă încadrați perfect. Ia uite, parc natural din Berlin este jumate din cât e al vostru, parcul natural London Wetland Centre este un sfert din cât al vostru”. Această scrisoare a ajuns pe masa comisiei – noi am revenit cu cererea să fie reexaminată. Pe președinte, Dan Munteanu, un academician din Cluj, Helmut l-a luat de la aeroport și l-a dus direct în parc – „extraordinar, nu mi-am închipuit așa ceva!”. De data asta am avut avizul Academiei și a fost un pas înainte. Atenție! Echipa Helmut-Cristi s-a completat între timp cu Florin Stoican, care a coordonat studiul – un om extraordinar de competent pe conservarea naturii, a creat Parcul Național Buila-Vânturarița.
Pentru ce a fost declarat parc natural? Pentru biodiversitate?
Da, pentru protecția biodiversității care a constituit un ecosistem complex și bogat în specii. Aici era problema, că dacă ai fi avut puține specii și n-ai fi avut toată varietatea asta, atunci nu ar fi prezentat atât de mare interes. E un studiu de caz aprofundat din punct de vedere științific, că într-un timp relativ scurt, s-a constituit un ecosistem aparent echilibrat pe toate treptele piramidei trofice. Este o mică lume. Studii temeinice trebuie făcute de acum încolo ca să dovedești asta de acum încolo. Biodiversitatea este foarte importantă pentru că poate îndeplini și celelalte funcții. Parcul are următoarele patru funcții: 1. Protecția acelei biodiversități, 2. Educație ecologică pentru că tu ești în centrul unui mare oraș și e mare nevoie de asta și s-a confirmat și interesul copiilor și al studenților, 3. Cercetare științifică în sensul că poți să îl dai ca exemplu cum natura poate să ia în primire un teritoriu smuls de om, 4. Recreere, agrement, sport cultură.
„Am avut lupte grele pentru că ministerul schimba minștrii o dată pe an”
În ce an a fost declarat parc natural?
În 2013, mai. Noi ne-am făcut socoteala că toate lucrurile de la parc s-au petrecut în mai. În fiecare mai s-a mai întâmplat câte ceva. În mai am demarat noi, în mai 2013 am avut avizul Academiei Române și, între timp, l-am câștigat de Florin Stoican de partea noastră ca membru important al echipei. El era președintele Asociației Kogayon din Costești – ei au făcut și Muzeul Trovanților – și mi-a spus „n-am nevoie de niciun ban, știi de ce mă bag? Cred în proiectul ăsta”. Așa am ajuns trei în echipă. După care am zis că e timpul să cooptăm o personalitate juridică din ONG-urile astea. N-am avut succes cu WWF-ul (n.r. – World Wild Fund), ăia sunt prea profesionalizați. N-am avut succes cu niciunul dintre ONG-urile astea de mediu. Așa că ne-am dus la Liviu Mihaiu care era cu Salvați Dunărea și Delta. I-am furat directorul executiv, care a devenit președintele nostru executiv, Dan Bărbulescu. Din momentul ăla, treaba a mers foarte bine. Între timp s-au adăugat niște tipi foarte buni, care ne ajută foarte mult: biologul Vlad Ciofleg, care e foarte devotat educatiei copiiilor i – e fantastic., cei doi priceputi ingineri pe infrastructura,care au facut podete, foisoare, balustrade, Marius si Bogdan, fetele-Nicoleta si Gabi, care se ocupa de proiecte, comunicate on-line, rangerii urbani voluntari, si multe altele. E multa treaba.
Am avut lupte grele pentru că ministerul schimba minștrii o dată pe an. Fiecare ministru începea cu altă poveste. Toți miniștrii erau de acord, dar știi vorba aia „până la Dumnezeu te mănâncă sfinții”. Subalternii nu rezolvau, discutam mereu cu alte echipe de juriști care nu înțelegeau niște lucruri simple sau se făceau că nu înțeleg. Trebuia de fiecare dată să explicăm. Care era principalul obstacol? „Aici au fost proprietari privați de terenuri. Păi și ce facem cu ăștia?” și noi le ziceam „facem parcul peste proprietățile lor că așa se fac parcurile”. Eu le explicam „credeți că vreun parc natural sau național din România s-a făcut pe o pârloagă a nimănui?”. Tot timpul au existat niște proprietari de păduri, de fâneață, de gol alpin și s-a constituit aria protejată și oamenii au fost despăgubiți sau și-au păstrat dreptul de proprietate cu obligația să respecte regimul ariei naturale protejate. Bine, la noi e o parșivenie a statului pentru că legea promite, dar statul nu dă despăgubirile alea și din cauza asta la noi acum se întâmplă scandalul ăsta extraordinar, rușinos – se taie păduri în parcuri naționale și se taie legal, că proprietarii de păduri s-au săturat de minciunile statului care nu le dă despăgubirile și se duc și taie, sunt dați în judecată și în instanță judecătorul spune „bun, legea parcului sigur e importantă, dar dreptul de proprietate garantat în constituție e deasupra”.
Între timp, voi ați devenit o entitate?
În 2014 s-au întâmplat toate astea. Ne-am făcut personalitate juridică, am format Asociația Parcul Natural Văcărești, la inceput din cei patru membri – Helmut Ignat, Dan Bărbulescu, Florin Stoican și cu mine. În mai, Alpha Bank ne-a făcut un cadou deosebit, ne-a dat sediul. După aia, iar au fost niște întâlniri, niște vizite simandicoase de ploticieni, apoi a venit Ponta (n.r. – prim-ministru al României între 2012 și 2015) la sediul nostru, pe care îl avem și acum. La etajul 16 în blocul Asmita avem sediul cu o perspectivă superbă asupra lacului și deasupra avem observator. Avem acolo toate facilitățile – computere, copiatoare, o mică bibliotecă și deasupra e o expoziție de fotografii, dar e la nivel de 2014, dar între timp au apărut alte poze. Și a venit Ponta, prim-ministru, care a zis „în câteva săptămâni avem parcul. Eu mă ocup ca să iasă hotărârea de Guvern repede”. Bineînțeles că nu a ieșit, iar nu s-a întâmplat. Ăsta era fenomenul de fapt, le era teamă că proprietarii ăia ar putea să facă niște demersuri și la CEDO (n.r. – Curtea Europeană a Drepturilor Omului) și să ceară niște uriașe despăgubiri de care la un moment dat ei, ca persoane fizice, să răspundă.
Ei, se întâmplă, draga mea, o chestie. Vine în toamna lui 2015 guvernul tehnocrat. Lui Cioloș noi îi scrisesem mai de mult, când era comisar european, când aveam activitate diplomatică, încercam să facem lobby-uri. Am avut susținere internațională foarte buna. De la Cioloș a venit un răspuns în stilul lui „îmi place proiectul vostru. Sper că voi avea ocazia să vă ajut”. Nu gargară multă. Poc! A venit. Și și-a adus de la Bruxelles o ministră a mediului care avea un trecut legat de conservarea naturii și tot ce înseamnă partea asta – Cristiana Pașcan Palmer. Ea a venit cu o juristă excepțională, Mihaela Rămulescu, și au depășit toate obstacolele administrative și juridice. Așa că am avut un an foarte favorabil în 2016 și în mai a fost declarat prin Hotărâre de Guvern Parcul Natural Văcărești.
Și este în custodia Asociației.
Da. După care, conform legii trebuia licitație pentru cine preia administrarea. Această licitație s-a desfășurat în februarie, sub auspiciile noului ministru Grațiela Gavrilescu, și noi am câștigat. Singurul competitor la licitația asta putea fi Primăria Generală pentru că Firea a dat de vreo trei ori declarații că îi place proiectul ăsta și că vrea să se implice și primăria să administreze. Desigur, a spus, foarte frumos, împreună cu ONG-ul care se ocupă. Din punctul ăsta de vedere n-avem ce să-i reproșăm. Noi am fost foarte supărați pe doamna ministru, care a încercat să nu ne pomenească deloc ca să-și aroge ea meritul total.
Cum administrezi un parc natural dintr-o urbe?
Există un regulament afișat al parcului?
Acum avem un regulament care nu e afișat. Avem diverse chestii: interzis pescuitul, interzis să faci, să dregi. Regulmentul este deocamdată legea parcului.
Păi dacă planul de management e în curs de ....
Mai e un an până să îl ai. Un plan de management trebuie bazat pe studii. Studiile alea costă bani și institutiile statului nu dau niciun ban. Anul ăsta am avut niște sponsorizări, dar pentru obiective punctuale, concrete. De exemplu, a fost Enelul, foișorul e făcut din banii Enel pentru a observa păsările. La Fântâna, traseul biodiversității urbane, cu panouri, cu explicații și „haitul” ăla – sunt făcute bine. Alpha Bank ne sprijina nu numai cu sediul si Observatorul, dar si pentru cheluieli administrative.
Hait?
„Hide ”. Așa îi zic tinerii, in engleza e mai scurt, eu nu sunt așa de cosmopolit. E un observator din lemn, acoperit cu trestie. E un loc unde nu te plouă, poți să aduni o clasă întreagă de copii să stea dedesubt la povești. Ne-a mai sponsorizat și Kaufland pentru un eveniment punctual, „Biciclești la Văcărești” – un concurs de ciclism pe dig și pe niște piste cu obstacole. Cam ăstia au fost sponsorii noștri: Alpha, Enel, Kaufland, La Fântâna, Transilvania Bank.
Monitorizați numărul de păsări din parc?
Sigur, sigur.
De când ați descoperit ecosistemul din Delta Văcărești și până acum, ați observat vreo schimbare în numărul de păsări? Se simte că există o reglementare?
Nu în mod special. Au trecut numai doi ani de când a devenit parc natural, e prea puțin timp. Știm sigur, cu mare durere, că avem cu două vidre mai puțin, pentru că le-au călcat mașinile. Din motive neînțelese, au trecut digul și voiau probabil să ajungă în Dâmbovița, pe unde au și venit. E plauzibil, că e un instinct de-al lor – deja s-au înmulțit și atunci încearcă să colonizeze alte zone.
Care e viziunea asociației asupra viitorului parcului?
Plecăm de la ce zice legea. Pentru un parc natural, tu trebuie să ai o zonare. Zonarea aia presupune un nucleu care se cheamă zona de protecție integrală. Aici fauna pentru care tu ai declarat parc natural trebuie să se simtă cât mai bine, să prolifereze. După care, o așa-zisă zonă tampon. E mai ușor s-o definești când ai un parc de mii de hectare și mai greu aici, dar să zicem că e ceva ce înconjoară. Și mai e zona de dezvoltare durabilă, care, în cazul nostru, e zona de interfață cu orașul. Atunci, viziunea ar fi ca în zona de dezvoltare durabilă, adică digul în esență, cu niște arhitecți deștepți să folosesc configurația, topografia digului și să faci construcții si amenajări – în primul rând un visitor centre, că nu există acum. Aș face tot pe dig, pe interior, mai ales pe colțurile digului, care sunt niște amfiteatre perfecte, aș face amfiteatru – ne gândim conceptual la simfonia Văcăreștiului, să avem niște show-uri de natură mișto. Să vii să te așezi pe băncuța ta în amfiteatru și să vezi spectacole experimentale ale unor studenți la teatru sau alte show-uri. Bineînțeles, totul într-un management gândit în așa fel încât nimic să nu constituie o stridență pentru vecinătatea din natură – nu boxe de un milion de decibeli. Acolo poate fi și ceva unde se poate bea un suc, niște toalete ecologice, lucruri din astea. Asta este zona digului. În exterior, undeva, trebuie gândite parcări. Am mai gândit și un visitor centre plutitor că ne omoară ăștia cu disciplina în construcții, cu fundațiile care trebuie să fie nu știu cum, dacă aici e terenul așa...și-am zis „băi ia să scăpăm de fundațiile astea și hai să facem unul plutitor. Îl facem pe flotori și îl tragem cu sforiciă și îl mutăm mai încolo”. Ar putea să găzduiască 40-50 de persoane o dată. Nu trebuie să fie foarte mare. Acolo să ai un ecran mare pe care să poți să vezi niște imagini, dar să am o zonă din policarbonat și dedesubt să am becuri aprinse și hrănitoare să vină fauna acvatică acolo la căscat gura să îi vezi. Sus să fie un mic foișor să te uiți de acolo. Totul să fie alimentat cu baterii solare pe care le dă Enelul. A entuziasmat deja ideea și un arhitect a și făcut deja planuri. Dar nu putem să le facem până nu e planul de management aprobat.
Când plănuiți să îl dați spre aprobare?
Noi suntem obligați să îl avem gata până în octombrie 2018. Idealul ar fi ca până la toamna să fie gata deja ca să putem progresa cu alte lucruri. Noi suntem administratori oficiali din aprilie 2017. Noi am semnat contractul de administrare cu Ministerul Mediului în aprilie și contractul prevedea ca în termen de șase luni să constituim administrația conform schemei legale – director, contabil șef, responsabil relații cu comunitatea, biolog, șeful pazei, ranger. Cam asta e schema minimă. Noi însă nu mai puteam fi administratori cu personalitatea juridică aia de asociație, nu mai corespundea statutul. Noi atunci ne-am constituit ca să facem parcul. Aia a fost misiunea asociației. Nu scria în statut „și să administreze”. A trebuit să facem alt ONG – am depus actele la tribunal și după două luni jumate când ne-am dus și le-am luat, acolo scria „se aprobă constituirea Asociației Administrația Parc Național Văcărești”. Le-am spus „păi, ce-am scris noi acolo și ce-ați scris voi aici?” „auăleu!Ne scuzați”. A trebuit să treacă timpul din nou și atunci au mai trecut două luni, înțelegi? Abia din momentul ăla am intrat legal în pâine de administrator. Avem la obligații...în contractul cu ministerul obligațiile sunt trecute cu litere și ei n-au mai avut litere, s-a ajuns la aa, bb.
Pentru câți ani sunteți administratori?
Pe zece ani. Începusem să spun că atunci când am aplicat pentru licitație, noi bănuiam că Primăria Generală vrea să vină și ea.. Am depus cererea de administrare cu primăria lângă noi, atunci primăria nu a mai fost competitor. Ca să îți mai spun ceva, să fie lucrurile și mai teribile cumva: din punct de vedere juridic, în continuare, această zonă are și statut de obiectiv de investiții Acumulare Lac Vacaresti în administrarea Apelor Române. Digul ăla este în custodia Apele Române. Eu dacă vreau să bat un cui în digul ăla, trebuie să întreb Apele Române. Ceea ce s-a și întâmplat concret. Așa și atunci au venit ăia de la MI6 (n.r. – Serviciile Secrete Militare, din eng. Military Intelligence). Și în pregătirea vizitei ne-au întrebat ce cadouri îi facem și s-au apucat cu aparate să vadă dacă nu e poloniu acolo. Dup-aia m-au întrebat pe unde e traseul și i-am arătat traseul pentru coborârea digului pe betonul ăla. „A, păi Prințul, face aici alpinism, chiar așa?”. Ne-au pus la iuțeală de am făcut covorașul cum s-ar zice și cu balustradă să se țină dacă vrea. M-am dus să cer aprobare de la directorul Apelor Române, pentru că făceam niște găuri în beton ca să montez o balustradă. Legal, dacă te duci și dai cu ciocanul în barajul de la Vidraru, te bagă în pușcărie imediat pentru sabotaj. Ei, legal, ăsta este obiectiv hidrotehnic.
