Bucureșteni despre București

 

 

Limba ta maternă este franceza. Acasă și la facultate vorbești franceza. Cum ai reușit totuși să te rupi din prinsoarea aceste limbi? 

În primul rând, mult timp n-am vorbit româna. Mă aflam într-o situație ciudată, pentru că auzeam în jurul meu o limbă pe care nu o vorbeam. Dar am prins niște sonorități, niște sunete, care, deși sunau un pic a “chineză” pentru mine, au început în cele din urmă să capete sens. Când am învățat română, am putut să umplu niște sunete care, cum să zic, pentru mine erau goale, erau ca o cochilie pe care am umplut-o cu sensuri. Încet, încet a devenit foarte natural. Pur și simplu, am reușit să traduc din română în franceză fără niciun fel de efort, așa cum am făcut mai târziu, când am învățat și engleză. A fost, așa, un fel de amestec, melting pot (n.r.-creuzet) total. Poate e bine, poate nu e bine, depinde de unghiul din care te uiți.

 

Care sunt clădirile din București care ți se par reprezentative nu atât pentru imaginea Bucureștiului în ochii străinilor, cât, mai ales, pentru tine, ca băștinaș? 

Unica problemă e că nu prea știu clădirile după nume. Cred că aș alege cam toate clădirile din jurul parcului Grădina Icoanei.

 

Da. Ambasade sau reședințe. N-aș putea să spun cum le cheamă sau când au fost construite. Pur și simplu Grădina Icoanei este un loc al copilăriei mele, un spațiu al orașului care era, inclusiv din cauza aspectului său maiestuos și impunător, opus cu spațiul casei. Altfel, ar mai fi așa, o istorioară anecdotică, ce implică Ambasada Rusiei, care e undeva pe aici, pe lângă Arcul de Triumf. Asta pentru că, atunci când eram mic, aveam o dispută cu soră-mea, despre țările noastre preferate și ambasadele lor. Ea avea Canada și Ambasada Canadei. Se ținea bine. Iar eu aveam Ambasada Rusiei. Nu îmi plăcea clădirea, însă nu puteam să las de la mine și să spun că ambasada Canadei e mai frumoasă. M-am uitat cu atâta iubire la clădirea aceea, până am început să văd la ea lucruri care să-mi placă. 

 

În ultimii ani, în București s-au tot demolat clădiri istorice importante pentru imaginea și pentru istoria orașului și s-au construit în loc sute de mamuți de sticlă. Care ar fi trei clădiri pe care le-ai dărâma fără niciun fel de ezitare și a căror dispariție te-ar face fericit? 

Când ceva se dărâmă, rămâne mult moloz și multă mizerie în spate. În general, acțiunea de a dărâma nu mă face fericit. Problema nu constă în construirea altor clădiri, ci, mai degrabă, în păstrarea a ceea ce există. Nu cred că ar trebui dărâmat ceva, în schimb, ar trebui conservat mai bine contrastul acesta între un București nou, care se dezvoltă ca orice oraș, și partea lui istorică, cea mai prețioasă, care trebuie, desigur, păstrată cât mai bine. Un oraș, mai ales o capitală, nu poate să rămână fixată în timp, oricât de mult am vrea noi să rămână așa. Ar fi ideal chiar să folosim frumusețea orașului în scopuri utile. Să nu fie numai ceva de admirat, să fie și ceva util.

 

Dacă ai fi cerșetor, ce colț ai alege pentru cerșit? Și, dacă ai fi milionar, în ce casă ți-ar plăcea să te trezești dimineața? 

Eu zic să începem cu milionarul. Cred că mi-ar plăcea mult cartierul francez, care e undeva pe acolo, spre Șoseaua Nordului, pentru că e aproape de parc. În fiecare dimineață aș avea un aer cât de cât curat, pe cât posibil. Când aș vrea să fac o pauză, aș ieși să mă plimb. N-aș avea nevoie de metrou, pentru că aș avea limuzina mea proprie, evident. Și acum partea cu cerșetorul. Păi, în mod uimitor, eu aș alege metroul.
 

De ce? 

E un loc care poate părea ciudat, dar mie mi se pare primitor. E un loc ascuns, nu mă simt ca într-un oraș, ci ca într-un fel de junglă acolo. Iar când ești cerșetor, probabil că nu prea ai chef să fii într-o lume prea civilizată. Metroul e un loc sălbatic, un fel de junglă de beton, care îmi place. Dacă ar fi să mă ascund sau să stau liniștit, acolo m-aș duce. Poate n-aș avea nimic al meu, dar aș avea un teritoriu pe care să-l explorez.

 

Bucureștiul e plin de artă urbană. Mă refer mai ales la graffiti. Tu ce crezi despre graffiti, e asta o formă adevărată de artă sau, mai degrabă, o formă de vandalism? 

Nu sunt un fan, dar recunosc că unele sunt bine făcute. Uneori arată total aiurea, alteori dau o notă de originalitate zonei. Problema nu e graffiti-ul în sine, ci faptul că e făcut așa, sălbatic, și în locuri absolut nepotrivite. Ar trebui încurajat în locuri special amenajate, în care s-ar combina bine cu împrejurimile.

 

Ne plimbăm de aproximativ jumătate de oră prin Herăstrău și ne-au claxonat până acum vreo șapte bicicliști foarte furioși. Ce părere ai despre această libertate a bicicliștilor în București? 

Păi ”libertatea” asta e, de fapt, o consecință a faptului că nu au, de fapt, nimic pentru ei. Așa că li se pare că totul e al lor. Dacă ar fi niște benzi speciale pentru bicicliști, n-ar mai fi problema  asta.

 

Deci să înțelegem că tu nu ești biciclist. 

Ba da, foarte rar și, în general, aleg locuri în care nu e foarte multă lume. Îmi dau seama că bicicliștii pot fi uneori extrem de enervanți și încerc să respect pietonii, pentru că m-am regăsit de prea mult ori în situația de pieton și empatizez cu ei.

 

În ce locuri din București îți place să-ți petreci timpul, fie el liber sau nu neapărat liber? 

Prin parcuri, în general. Prin librării când am mai mult timp și îmi permit să stau să citesc. Pe bulevarde mă plimb, așa, fără niciun fel de scop. Dacă nu, când am un scop anume, încerc să nu fiu obsedat de scopul acesta și să nu uit ce e în jurul meu. Adică, fiecare ieșire, chiar și când mă duc la facultate, de exemplu, dacă mă duc pe jos sau chiar și cu autobuzul, pentru mine, e un fel de plimbare.

 

Ce librărie îți place cel mai mult în București? 

Cărturești Verona. E răspunsul clasic. E unul dintre foarte puținele locuri unde au și scaune, unde poți să citești liniștit, unde lumea te lasă în pace să citești. Cărturești Verona are de toate: cafenea, restaurant, ai tot ce vrei acolo. Dar, într-un fel, orice librărie e plăcută, chiar dacă citești în picioare, cu vreo patru librari care se uită urât la tine. Acesta este un pic și farmecul, mi se pare.

 

Nu te poți numi student dacă nu ai trecut pragul unei biblioteci. Care e biblioteca ta preferată din București? De ce îți place să mergi acolo. Cum e atmosfera? 

Aș răspunde BCU (n.r. – Biblioteca Central Universitară), deși formalitățile pentru înscriere, mult mai... să spun ”complexe” decât la alte biblioteci, nu sunt tocmai o plăcere. Dar, odată ce devii de-al casei, este nu numai cea mai bogatăbibliotecă, foarte deschisă către cultură străină, dar și un loc pur și simplu agreabil. Știu că pare dubios să zic asta, o să creadă lumea că mă duc acolo să trag un pui de somn în loc să învăt, dar atmosfera este chiar primitoare. Nu degeaba dau amendă, dacă adormi în bibliotecă (pe bune, uită-te în regulamentul intern!). Și, apoi, locul miroase așa de tare a cultură, încat nu se poate să nu te inspire măcar un pic. 

 

De ce anume ți se face dor atunci când ești plecat din București? 

De vreme. De vremea schimbătoare. În București cunoști absolut toate temperaturile posibile în lumea asta: de la Polul Nord până în Sahara, dacă stai mai mult în București, le cunoști pe toate. Poți să spui că, din punct de vedere meteorologic, ai străbătut tot globul. Mai e, apoi, un aer, așa, boem al anumitor străzi. Și, desigur, toate amintirile care țin de București. Mi-e dor de anumite persoane, de anumite evenimente și de spațiul în care acestea s-au întâmplat.