X

Un palat transformat în hotel

12 Mar 2021 | scris de Merg În
  • Un palat transformat în hotel
    Foto: Alex Iacob / Before & After
  • Un palat transformat în hotel
    Foto: Alex Iacob / Before & After
  • Un palat transformat în hotel
    Foto: Alex Iacob / Before & After
  • Un palat transformat în hotel
    Foto: Alex Iacob / Before & After
  • Un palat transformat în hotel
    Foto: Alex Iacob / Before & After
  • Un palat transformat în hotel
    Foto: Alex Iacob / Before & After
  • Un palat transformat în hotel
    Foto: Alex Iacob / Before & After
  • Un palat transformat în hotel
    Foto: Alex Iacob / Before & After
  • Un palat transformat în hotel
    Foto: Alex Iacob / Before & After

4,00 rating / 2 voturi
Review Merg.In

Palatul Societății de Asigurări „Naționala”, situat pe Strada Doamnei, nr. 12, din București, a fost construit în anul 1882 de arhitectul ungur Adolf Láng. Inițial, acesta a avut doar un etaj și a fost înălțat ulterior. Procesul de supraînălțare a schimbat mult vechiul sediu, însă casa scării cu decorațiile ei au rămas intacte. În anii 2000, palatul era doar un spațiu abandonat supus unor decizii neclare de restaurare, fiind propusă chiar demolarea construcției în scopul refacerii identice a acesteia. 

Conform Cărții abonaților de telefoane din 1937, Palatul Societății de Asigurări „Naționala” a găzduit mai multe magazine, firme și sedii. Aici se putea găsi agenți oficiali de la Bursă, avocați, blănăria Klar Iosef & Fiu, magazinul de brânzeturi Lica, o brutărie, un magazin de perdele, trei cerealiști, croitoria Broadwey Schwartz, magazinul de cuie Costinescu, drogueria Tetu Dionisie, WARNER BROS First National și alte câteva asociații și firme de transport. Toate acestea coexistau în aceeași clădire alături de societatea de asigurări.

Vestea bună a apărut la începutul anului 2018, odată cu deschiderea hotelului Hilton Garden Inn în locul fostului palat al societății. Din vechiul interior se poate recunoaște casa scării și intrarea din strada Doamnei. În rest, monumentul istoric de categoria B a trecut prin transformări majore și adaptat cerințelor unui hotel de 4 stele. Astfel, sălile și camerele spațioase au fost compartimentate, spațiul curții interioare a fost și el modificat, fiind îmbrăcat în sticlă și metal. Fațadele, în schimb, au fost păstrate. Mai mult, o structură metalică solidă le consolidează de la parter până la ultimele etaje, de unde se poate admira un peisaj urban deosebit.

În 2020, Hilton Garden Inn a găzduit echipa atelierului Rooftops Walk & Shoot care, sub coordonarea fotografului Cornel Lazia, a participat în cadrul unei sesiuni foto la înălțime.

 

Articol preluat de pe reptilianul.ro

Comentarii