X
Ultimele articole

„Schimbarea constă în ambiția de a nu renunța”

05 Aug 2015 | scris de Cătălin Stanciu
  • „Schimbarea constă în ambiția de a nu renunța”
  • „Schimbarea constă în ambiția de a nu renunța”
  • „Schimbarea constă în ambiția de a nu renunța”
  • „Schimbarea constă în ambiția de a nu renunța”
  • „Schimbarea constă în ambiția de a nu renunța”

4,88 rating / 17 voturi
Review Merg.In
Ciprian Lupu este la doar 32 de ani președintele Asociației Club Sportiv Fii Independent și managerul structurii de economie socială din cadrul asociației. Din 2010 coordonează activitatea Fundației Motivation în Brașov. În anul 2012 a fost premiat de către Consiliul Județean Brașov la gala „Stelele comunității brașovene”. În anul 2002, în urma unui plonjon în apă, a suferit o leuziune medulară și de atunci se deplasează doar printr-un scaun rulant. Nu a abandonat, iar unul dintre motto-urile după care se ghidează în viața a devenit: „Nu există nu pot!”. Dacă societatea românească s-ar baza mai mult pe oameni precum Ciprian Lupu, „Nu există nu pot!” ar deveni un motto național.
 
Ciprian Lupu, deși ești coordonator de aproape cinci ani al Fundației Motivation România, filiala Brașov, ți-ai înființat propria ta organizație non-guvernamentală: "Asociația Club Sportiv Fii Independent", care este activă și în economia socială. Ce te-a îndemnat să recurgi la acest pas?
Asociația a luat naștere în cadrul unui proiect cu fonduri europene și în colaborare cu Fundația Motivation România, dar și cu un ONG britanic foarte cunoscut: „Shaw Trust”. În România, pe lângă asociația mea, s-au mai înființat încă șapte asociații, toate având același profil. Am înființat asociația, în principal, pentru a oferi servicii care să ducă la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu dizabilități. Din experiența împărtășită cu cei de la „Shaw Trust” am realizat că serviciile pe care noi am început să le implementăm la sfârșitul anului 2014 în România, în Marea Britanie acestea au fost funcționale încă de la sfârșitul anilor `70. Serviciile oferite le-am implementat și datorită experienței personale, iar asociația am înființat-o convins fiind că o persoană fizică nu are aceeași putere ca o entitate juridică. Mă refer la puterea de a influența și de a mișca lucrurile spre normalitate.

Structura de economie socială din cadrul asociației ce-și propune? Ce așteptări ai, nu doar tu, ci și cei care lucrează în unitatea protejată?
În primul rând, dintre cele șapte persoane angajate, cinci sunt persoane cu dizabilități și persoane din grupurile vulnerabile. Astfel, un prim obiectiv, din acest punct de vedere, a fost îndeplinit pentru că am acordat o șansă la angajare unor persoane dintr-o categorie socială neglijată pe piața muncii. Încă un obiectiv atins a fost acela că am implementat servicii pentru persoane cu dizabilitați locomotorii. Servicii care nu se regăseau până în prezent în România. Unul dintre ele este serviciul de transport adaptat pentru utilizatorii de scaun rulant. Acesta l-am creat deoarece, în ciuda faptului că autoritățile locale și naționale sunt obligate prin lege să asigure accesibilitatea utilizatorilor de scaun rulant în mijloacele de transport urban și interurban, acest lucru este respectat într-o mică măsură. În cadrul serviciului de transport adaptat avem achiziționat și un elevator care ne ajută să-i transportăm pe utilizatorii de scaun rulant pe trepte. Cunosc foarte bine situația neplăcută în care mulți dintre aceștia sunt „condamnați” să stea în casă pentru că nu au cum să coboare de la etaj. Mulți dintre utilizatorii de scaun rulant sunt obligați să apeleze la bunătatea prietenilor, rudelor, vecinilor pentru a-i coborî, de multe ori, chiar și în brațe.
Un alt serviciu oferit este cel de reparații scaune rulante. Am înființat un atelier utilat cu toate cele necesare pentru reparațiile de scaune rulante. El a fost creat dintr-o nevoie certă, deoarece Casa Națională de Asigurări (CAS) acordă gratuit un scaun rulant standard doar o dată la cinci ani. Din experiență proprie îți spun, chiar dacă este vorba de un scaun rulant de o calitate foarte bună, este imposibil ca acesta să reziste cinci ani fără reparații. O mai mare valoare adaugată atelierului este aceea că tehnicianul care efectuează reparațiile este la rândul lui utilizator de scaun rulant.
Chiar dacă aceste servicii sunt contra cost, consider că utilitatea lor nu poate fi măsurată financiar. Ca o comparație, persoanele asigurate prin CAS, de multe ori aleg să meargă la unități sanitare private, pentru că acestea oferă servicii superior calitative. În cazul persoanelor cu dizabilități, chiar dacă există obligativitatea prin lege a acestor servicii, ele, în fapt, nu există.

Pentru că e un domeniu puțin cunoscut în România, te rog, detaliază ce înseamnă o structură de economie socială. Cum ai caracteriza economia socială a Brașovului? Putem vorbi despre așa ceva sau este doar un concept prea puțin implementat în județul nostru?
O structură de economie socială funcționează ca orice altă societate comercială cu mențiunea că tot profitul este reinvestit în activități sociale. Noi am ales să reinvestim profitul în practicarea sportului pentru persoane cu dizabilități și în activități de incluziune socială. Din păcate, conceptul de economie socială, nu doar în Brașov, ci în toată țara, a început să fie cunoscut și să ia amploare doar de câțiva ani. Din nefericire avem un cadru legislativ deficitar, în ceea ce privește economia socială. Sunt nevoit să ofer, din nou, ca exemplu, Marea Britanie, unde structurile de economie socială au început să funcționeze în anii `70 și unde există o lege clară și foarte bine structurată.

O structură de economie socială poate suplini lipsa locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilități? Se poate vorbi de o reticiență a companiilor sau a instituțiilor publice în a angaja persoane cu dizabilități? Care crezi că este motivul? Ce se poate face?
Toate companiile sau instituțiile publice care au peste 50 de angajați sunt obligate prin lege ca 4% din numărul persoanelor angajate să fie persoane cu dizabilități. În cazul în care aceștia nu angajează persoane cu dizabilități, au două posibilități: fie să plătească către stat o sumă egală cu jumătate din salariul minim brut pe economie, pentru fiecare persoană care nu este angajată, fie să ne contracteze pe noi ca asociație pentru a le oferi serviciul de intermediere. Ce înseamnă asta? Ca unitate protejată autorizată, în cuantumul sumei pe care compania trebuie să o vireze lunar către stat, ne poate contracta pentru a le oferi servicii și produse.
Cu toate că servicul de intermediere ne poate aduce un profit important și ușor de realizat, mi-aș dori efectiv să pierd bani. Îmi doresc ca toate companiile și instituțiile publice să angajeze acel procent de 4%, iar noi să nu mai avem niciun profit din activitatea de intermediere. Se poate vorbi de o reținere a angajatorilor în a oferi locuri de muncă pentru persoane cu dizabilități. Și aceasta pentru că nu au luat, până în acel moment, niciodată contact cu o persoană cu dizabilități și în special aflată în scaun rulant. Din păcate sunt mulți angajatori aflați în această situație. Din discuțiile pe care le-am avut cu managerii companiilor care au sau care au avut angajate persoane cu dizabilități, nu a fost unul care să nu-mi spună că ar angaja fără ezitare persoane cu dizabilități. Fără să fac o discriminare, îți pot spune că persoanele aflate în scaun rulant au foarte multe abilități în ciuda dizabilității fizice și de cele mai multe ori sunt mult mai motivate să-și îndeplinescă sarciniile mult mai bine decât alte persoane, tocmai pentru că nu au prea multe posibilități de angajare. Alte două motive principale sunt: unul este legat de faptul că angajatorii nu cunosc abilitățile persoanelor și nu pot să treacă peste faptul că există o dizabilitate fizică, iar al doilea motiv este acela că persoanele cu dizabilități nu se fac cunoscute și nu se pun suficient de mult în valoare, acestea fiind obișnuite să se plângă într-un cerc restrâns în loc să încerce efectiv să-și promoveze abilitățile.
Concluzionând, o persoană cu dizabilități angajată nu mai este o persoană întreținută de stat, dimpotrivă este o persoană care aduce bani la bugetul statului.

Poți fi considerat un om de succes și care nu a privit spre dizabilitate, ci spre valorificarea abilităților personale. De ce crezi că multe persoane cu dizabilități nu s-au integrat social și profesional? Cât este vina acestora și cât a societății?
Așa cum ți-am spus mai sus, una dintre probleme nu ține neapărat de dizabilitate, ci ține mai mult de caracterul nostru ca români. Atunci când toți avem o anumită nemulțumire, ne plângem într-un cerc restrâns fără a lua atitudine și fără a face ceva în sensul acesta. Suntem mai mult „plângăcioși” decât militanți, după zicala din popor: „Câinele care latră nu mușcă!”. Schimbarea constă în ambiția de a nu renunța. Foarte multe persoane cu dizabilități, în momentul în care li s-a dat un vag răspuns negativ la o anumită solicitare legată de respectarea dreptului lor constituțional, nu încearcă să mai facă vreun demers. În același sens, nu de puține ori, o persoană cu dizabilități, dacă nu a îndeplinit criteriile profesionale de angajare sau a fost respinsă, nu se mai prezintă la un ulterior interviu în momentul eliberării unui post și preferă să dea vina pe dizabilitate sau să spună că a fost discriminată. Cunosc multe persoane care au spus că au fost discriminate la interviu și de aceea nu au fost angajate, dar nici una dintre ele nu a făcut o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Bineînțeles că este și vina societății. În primul rând, chiar dacă legiile noastre sunt aliniate la legislația europeană, la noi nu sunt respectate. Cea mai mare problemă pentru integrarea socială și profesională a unei persoane cu dizabilități este lipsa accesibilității.

Brașovul poate oferi o viață independentă unei persoane utilizatoare de fotoliu rulant? Ai acces la toate instituțiile de care ai nevoie și în spații de petrecere a timpului liber, mijloace de transport, restaurante, săli de sport, de cultură,  etc? Care este disponibilitatea agenților locali și a instituțiilor locale să colaboreze cu ONG-urile de profil?
Brașovul anului 2015, din păcate, nu poate oferi independența totală unei persoane utilizatoare de scaun rulant. Din nou, tot ca pe o glumă, pun lipsa accesibilității pe o pasiune a neamului românesc: cred că noi toți românii suntem fanii construcțiilor cu scări, pentru că, în ultima vreme, nu prea am văzut restaurant, terasă sau locație privată unde să nu fie construită măcar o treaptă, chiar dacă arhitectura nu impunea acest lucru. Instituțiile publice sau cele construite din bani publici sunt obligate prin lege să fie accesibile. Încă există, în municipiul nostru, instituții publice care nu sunt acccesibile. Atunci când ne referim la accesibilitate, nu ne referim doar la o rampă de acces cu înclinație corespunzătoare, ci ar trebui să vorbim și măcar de un grup sanitar accesibil. Conducătorii acestor instituții ar trebui să conștientizeze că rampele de acces și bordurile aduse la nivelul trecerii pietonilor nu sunt folosite doar de utilizatorii de scaun rulant, ci și de mamele care-și duc copiii în cărucioare. Chiar de curând, Brașovul a fost una dintre canditatele pentru organizarea Jocurilor Olimpice de Iarnă ale Tineretului 2020 și dorește să fie Capitala Culturală Europeană în 2021, iar accesibilizarea orașului este un criteriu de selecție și aduce un plus. Cu toate acestea, spre deosebire de majoritatea orașelor din țară, în Brașov există o deschidere destul de mare și sinceră la nivel de colaboarare între autoritățile locale și ONG-uri.
 
 
Comentarii