X
Ultimele articole

Brașovul, o Vienă ușor franțuzită

02 Aug 2015 | scris de Laurentiu Ciprian Tudor
  • Brașovul, o Vienă ușor franțuzită
    Foto: Ana Maria Popescu / Laurențiu-Ciprian Tudor și Virgil Borcan
  • Brașovul, o Vienă ușor franțuzită
  • Brașovul, o Vienă ușor franțuzită
    Foto: Rural Art & Travel / "Brașoave, 25-27 septembrie 2015 "
  • Brașovul, o Vienă ușor franțuzită
    Foto: Rural Art & Travel / "Brașoave, 25-27 septembrie 2015 "
  • Brașovul, o Vienă ușor franțuzită
    Foto: Rural Art & Travel / "Brașoave, 25-27 septembrie 2015 "

4,95 rating / 85 voturi
Review Merg.In
                             
Virgil Borcan este brașovean, are aproape 45 de ani și este lector universitar doctor la  Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Transilvania” din Braşov. Este critic literar, traducător, publicist și o prezență constantă și consistentă în viața culturală brașoveană. În anul 2008 devine doctor cu o teză despre „Tipologia discursivă a poemului în proză francez”, iar în 2013 volumul său „Punct și virgulă” primește premiul USR pentru critică. Vorbim cu domnia sa despre literatura Brașovului, despre locul său pe harta culturală a României, despre învățământ și despre identitate.
 
Domnule Virgil Borcan, sunteți activ pe piața culturală brașoveană, în special ca critic literar, încă din anul 1996. Cum vi se pare că este azi (comparativ cu „un ieri mai apropiat” și cu „un ieri mai de demult”) mediul literar și artistic din ținutul Brașovului? Pe de altă parte, mai putem spune că avem astăzi critică la Brașov?
Brașovul literar trăiește și ca orice organism viu se metamorfozează zilnic. A pierdut în ultimii ani câțiva scriitori inegalabili (cu unii am fost coleg), dar se ridică și se vor ridica alții. La a doua întrebare n-aș răspunde, din modestie (însă, vorba bancului, vreau să se știe!). Totuși, capacitatea critică a multor colegi și prieteni de-ai mei, uneori chiar a unor studenți, masteranzi sau doctoranzi de la Litere, dar și a unor autori, să le zicem „solitari”, este mult peste posibilitățile concrete de exprimare. Când am debutat existau trei publicații literare de anvergură în Brașov, azi abia dacă mai avem una. A qui la faute?
 
Dacă privim fugar literatura Brașovului, care ar fi numele poeților și prozatorilor care sar în ochi, care rămân, care sunt reprezentativi pentru această urbe și pentru împrejurimile ei, pentru spiritul ei? Ce rămâne din Brașov în literatura română, dincolo de vizitele și  iubirile marilor scriitori petrecute aici?
Andrei Mureșianu, Mihai Eminescu, Șt. O. Iosif, Lucian Blaga, Emil Cioran, Darie Magheru. Cum, ți se pare o listă scurtă? Pe cei în viață sau răposați de curând nu-i mai menționez, patimile literare sunt încă aprinse și memoria mea poate fi ori defectuoasă, ori subiectivă.
 
 V-am auzit uneori vorbind cu o oarecare tristețe despre nivelul studenților și despre interesul lor față de cultură, față de carte, față de (de ce nu!), dezideratul declarat al acestei instituții de învățământ, acela de a susține și de a promova „un sistem educaţional de excelenţă în spiritul tradiţiei multiculturale a învăţământului umanist braşovean şi al deschiderii către spaţiul cultural românesc şi internaţional”. Cât de departe suntem de toate astea? Care este dimensiunea acestei situații de dezinteres și care sunt cauzele și, pe cât posibil, soluțiile ei?
Nivelul studenților mei buni este excepțional, al celorlați nu e sub cel al altor centre de tradiție filologică. Dezinteresul pentru umanioare, dacă există și nu e doar o proiecție a pesimismului meu, are cauze profunde, pe care mai degrabă un psiho-sociolog, cum ești tu, le-ar putea pune sub lupă. Trăim deja, vizibil, o schimbare de paradigmă intelectuală, ceea ce nu e în sine un lucru rău. Qui vivra verra. Colocviul de literatură română contemporană, activitatea Filarmonicii sau a Teatrului dramatic (ce dor îmi e de festivalurile de jazz de pe vremuri!), arată că se poate, că încă suntem aici.
 
Domnule Borcan, mai există interes pentru limba franceză? Mai este românul francofon?
Da. Eu sunt. Lăsând gluma la o parte, românul e francofon prin structură. La orice pagină deschizi Dex-ul ai cel puțin un neologism franțuzesc. Chestiunea e însă una mai vastă și mai complexă. Declinul (moderat) francofoniei are pricini extraculturale, care țin de globalizarea contemporană, nu de fibra unei limbi pentru care, vorba lui Vauvenargues, în secolul XVIII, „Ceea ce nu e clar, nu e franțuzesc”. Eu, de pildă, predau literatura franceză de secol XIX. Și cred că se va citi Balzac și atunci când (cu totul improbabil), franceza ar deveni o limbă moartă.
 
Există ideea că scrisul poate fi învățat, că nu e nevoie neapărat de talent (uneori nici de prea multă cultură), și că, în general, numai un absolvent de litere ar trebui să devină scriitor. Ce părere aveți despre această opinie?
E nevoie de ambele. Se poate învăța, dar nu dacă nu ai talent. Iar talentul se exersează, se educă. Masteratul nostru de scriere creatoare, de exemplu, a produs câțiva autori de acum consacrați, dar n-ar fi putut-o face dacă aceștia n-ar fi avut ab initio datele scriitorului.
 
Tot azi orice scriitor care se pune într-un orizont de credință este privit ca suspect. De unde o astfel de raportare și cu ce consecințe?
Eu mă pun explicit într-un atare orizont, dar n-am observat vreo reticență. Sau poate sunt orb ca Homer. Atitudinea creștină l-a plasat dintotdeauna pe deținătorul ei într-un soi de „răspăr” cu duhul lumii, cu acel saeculum al latinilor. Nu a dat epoca noastră cei mai mulți martiri, cel puțin nu încă. Nimic nu e nou sub soare!
  
Brașovul a intrat și el pe lista orașelor candidate la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. În această competiție, deja strânsă, ce șanse avem în fața unor nume ca Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca, Craiova, Arad, Oradea, Alba Iulia, Sfântu-Gheorghe şi Bucureşti?
Pe cinstite?! (Na, că ți-am răspuns tot cu o întrebare). Șansele sunt mari, dacă se joacă fair-play. Brașovul e central, inclusiv la nivel simbolic. E o sinteză de românitate cordială în babilonia cosmopolită actuală, ușor agramată adesea. Eu mă revendic de la Brașov și mă voi întoarce întotdeauna aici.
 
Avem în adevăr o viață culturală de un asemenea rang? Care ar fi, după părerea dumneavoastră, punctele tari și punctele slabe ale orașului de sub Tâmpa?
Brașovul e cel mai patriotic oraș românesc, spunea Eminescu. Destinul lui cultural e ipso facto istoric. Păcătuiește poate printr-o comunicare slabă, pe alocuri inexistentă, între indivizi și instituții, pe de altă parte printr-o „agresivitate” culturală diminuată prin comparație cu orașe ca Focșani sau Râmnicu-Sărat, totuși foarte vizibile literar.
 
Care ar trebui să fie identitatea culturală a Brașovului pentru care ar merita să luptăm? Cum ar arăta Brașovul ca brand cultural autentic?
Diaconu Coresi produce prima uniformizare lingvistică, la nivelul limbii bisericești, tipărind carte de cult în chiar graiul nostru. Lingviștii spun că zona Brașov-Rucăr-Bran e cea mai apropiată de norma supradielectală, că aici se vorbește cea mai curată limbă românească. Nu întâmplător, Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung se află la Arhivele Statului din Brașov. Cred că de aici ar trebui pornit. Cum să arate?! Ca o Vienă ușor franțuzită.
 
  
Comentarii