Podul Tinereţii
Punte de legătură între Universitatea Politehnica Timişoara şi centrul oraşului
Podul Tinereţii cunoscut şi ca „Podul Mitropolit Andrei Şaguna” sau „Podul Episcopal”, este situat în continuarea bulevardului Mihai Viteazu. El face trecerea între cele două bulevarde: Regele Ferdinand şi Mihai Viteazul. Este unul dintre cele trei poduri care fac legătura între cartierul Cetate şi cartierul Elisabetin.
Podul a fost ridicat în anul 1913 şi a înlocuit vechiul pod de lemn care era construit din 1718 şi ranforsat în 1898, fiind utilizat neîntrerupt. Proiectul inţial prevăzuse amplasarea a patru statui pe balustrade care să reprezinte episcopi româno-catolici. Din cauza izbucnirii războiului, sculptorul Zsigmond Kisfaludi Strobl a plecat cu banii, fără să mai onoreze comanda.
În documentaţia şi hărţile perioadei de la mijlocul secolului XIX este găsit şi sub denumirea de podul „Püspök-híd” sau „Bischofsbrücke”.
Pe vremuri, podul de lemn, şi mai târziu cel din fier, era alăturat podului de cale ferată care venea de la gara de nord spre Baziaş, pe traseul actualului bulevard al Republicii, urmărind linia parcului Scudier şi Catedralei. Acest pod cu cale ferată a fost relocat cu întreg traficul feroviar pe podul Modos, în 1932, renunțându-se la traficul feroviar prin centrul oraşului.
Din cauza traficului tot mai intens la care structura podului de fier nu mai făcea faţă, în ianuarie 1912 primăria a încheiat un contract cu arhitectul budapestan Kálmán Gerster şi cu inginerul orăşenesc Lád Károly pentru proiectul unui nou pod din beton armat care să facă faţă noilor cerințe. Lucrările au fost desfăşurate din vara anului 1912 până în vara anului 1913, iar în toamnă inginerul-şef al oraşului, Sedlacek a făcut proba de rezistenţă a podului, urmată de decorarea cu candelabre şi lămpi de iluminat stradal. Vechiul pod a fost demolat în decembrie 1913, iar noul pod a fost inaugurat în 1914.
Podul a fost ridicat în anul 1913 şi a înlocuit vechiul pod de lemn care era construit din 1718 şi ranforsat în 1898, fiind utilizat neîntrerupt. Proiectul inţial prevăzuse amplasarea a patru statui pe balustrade care să reprezinte episcopi româno-catolici. Din cauza izbucnirii războiului, sculptorul Zsigmond Kisfaludi Strobl a plecat cu banii, fără să mai onoreze comanda.
În documentaţia şi hărţile perioadei de la mijlocul secolului XIX este găsit şi sub denumirea de podul „Püspök-híd” sau „Bischofsbrücke”.
Pe vremuri, podul de lemn, şi mai târziu cel din fier, era alăturat podului de cale ferată care venea de la gara de nord spre Baziaş, pe traseul actualului bulevard al Republicii, urmărind linia parcului Scudier şi Catedralei. Acest pod cu cale ferată a fost relocat cu întreg traficul feroviar pe podul Modos, în 1932, renunțându-se la traficul feroviar prin centrul oraşului.
Din cauza traficului tot mai intens la care structura podului de fier nu mai făcea faţă, în ianuarie 1912 primăria a încheiat un contract cu arhitectul budapestan Kálmán Gerster şi cu inginerul orăşenesc Lád Károly pentru proiectul unui nou pod din beton armat care să facă faţă noilor cerințe. Lucrările au fost desfăşurate din vara anului 1912 până în vara anului 1913, iar în toamnă inginerul-şef al oraşului, Sedlacek a făcut proba de rezistenţă a podului, urmată de decorarea cu candelabre şi lămpi de iluminat stradal. Vechiul pod a fost demolat în decembrie 1913, iar noul pod a fost inaugurat în 1914.
Descriere
Podul are o lăţime de zece metri, iar pentru pietoni câte doi metri și jumătate. Pe lateral, la capete, coboară scări de-o parte şi de alta spre faleza canalului Bega. Cei patru episcopi catolici ai Banatului ale căror busturi trebuiau amplasate pe cele patru socluri conform planului erau: Lonovics József, Köszeghy László, Alexander Dessewffy şi Gerardo Sagredo, primul episcop de Morisena (Cenad).
Unul dintre cele mai frumoase poduri din Timişoara oferă o desoebită privelişte spre parcul Catedralei Mitropolitane, iluminată artistic, spre parcul Alpinet unde pe timpul primăverii există o adevărată explozie de magnolii, iar pe partea opusă, spre terasele din timpul verii de pe malul canalului Bega. Este punte de legătura între Universitatea Politehnica Timişoara şi centrul oraşului.
Sub podul Tinereţii, pe malul canalului Bega, primul canal navigabil din ţara noastră, se organizează Ziua Marinei Române cu participarea Forţelor Navale Române, a Gărzii de Onoare şi cu Muzică Militară, cu ateliere de noduri marinăreşti, lucrări de matelotaj, navomodele şi machete de tehnică militară.
Podul are o lăţime de zece metri, iar pentru pietoni câte doi metri și jumătate. Pe lateral, la capete, coboară scări de-o parte şi de alta spre faleza canalului Bega. Cei patru episcopi catolici ai Banatului ale căror busturi trebuiau amplasate pe cele patru socluri conform planului erau: Lonovics József, Köszeghy László, Alexander Dessewffy şi Gerardo Sagredo, primul episcop de Morisena (Cenad).
Unul dintre cele mai frumoase poduri din Timişoara oferă o desoebită privelişte spre parcul Catedralei Mitropolitane, iluminată artistic, spre parcul Alpinet unde pe timpul primăverii există o adevărată explozie de magnolii, iar pe partea opusă, spre terasele din timpul verii de pe malul canalului Bega. Este punte de legătura între Universitatea Politehnica Timişoara şi centrul oraşului.
Sub podul Tinereţii, pe malul canalului Bega, primul canal navigabil din ţara noastră, se organizează Ziua Marinei Române cu participarea Forţelor Navale Române, a Gărzii de Onoare şi cu Muzică Militară, cu ateliere de noduri marinăreşti, lucrări de matelotaj, navomodele şi machete de tehnică militară.
Mijloace de transport:
- expres: linia 7 staţia Universitatea de Vest
- troleibuz: linia 19 staţia Universitatea de Vest
