Catedrala din Mehala

 

 

Mehala era o comună separată de Timişoara, al cărei nume, „mahale”, însemnând periferie sau mahala, i-a fost dat în timpul ocupaţiei turceşti (1552-1716). Singura biserică din Mehala era cea sârbească, construită în 1786, care deservea atât ortodocşii sârbi, cât şi pe cei români, slujbele oficiindu-se în ambele limbi. Pe vremea aceea patriarhiile româneşti din Banat fuseseră trecute sub jurisdicţia mitropoliei sârbeşti. Însă între cele două comunităţi apar conflicte, mai ales datorită faptului că românilor nu li se permitea să folosească limba română în biserică. Începând cu 1865 se hotărăşte separarea ierarhică a celor două biserici, iar separarea în practică se întinde pe mai mulţi ani.

 

La începutul secolului XX credincioşii români din Mehala hotărăsc construirea unei biserici proprii, însă izbucnirea Primului Război Mondial îi determină să îşi amâne planul. În anul 1924 este reluată ideea înălţării unei biserici ortodoxe în Mehala şi primăria acordă un teren de trei mii de metri pătraţi pentru aceasta. Între timp, în 1910, primarul Timişoarei, Carol Telbisz (care a fost cel mai longeviv primar al oraşului, cu un mandat de douăzeci și nouă de ani) decide printr-un act oficial ca Mehala să fie inclusă în oraşul Timişoara, sub numele de cartierul Franzstadt.

 

În 1925 este pusă piatra de temelie a noii biserici în cadrul unei slujbe oficiate de episcopul Aradului, Grigorie Comşa. Se spune că a fost un eveniment impresionant, la care au luat parte înalte oficialităţi: regele Ferdinand I, regina Maria şi copii acestora, Carol şi Elena. De asemenea au fost prezenţi primarul şi prefectul Timişoarei şi numeroşi locuitori din Mehala. La temelia bisericii a fost zidită o urnă care conţinea un pergament semnat de rege.

Ridicarea bisericii a fost posibilă prin dedicarea şi eforturile câtorva oameni care au strâns fondurile necesare pentru construcţie. Printre aceştia amintim pe dr. Samuil Şagovici, preşedintele comitetului parohial, precum şi doi dintre cei mai bătrâni locuitori ai Mehalei din acea vreme, Moise Doboşan (fost primar al Mehalei pe când aceasta era independentă de Timişoara) şi Dimitrie Bărnuţiu.

Construcţia bisericii a fost terminată în 1937, când a fost sfinţită de episcopii Aradului şi Oradiei. Biserica are hramul „Înălţarea Domnului” şi comemorează martirii români căzuţi în timpul Primului Război Mondial.

 

Arhitecţii bisericii sunt Victor Vlad,profesor la Politehnica Timişoara şi Adrian Suciu, arhitectul şef al oraşului din acei ani. Biserica este construită din cărămidă, pe o temelie de beton, lucrările de zidărie fiind realizate de firma Iosif Steiner din Arad. În interior biserica este pictată doar parţial, pe iconostas, cupolă şi pe absida altarului. Stilul arhitectural al bisericii este neobizantin, care este considerat specific arhitecturii bisericeşti româneşti. Se observă o rupere de stilul baroc, care predominase în construcţia bisericilor din timpul dominaţiei austro-ungare.

Biserica este impozantă, asemănându-se cu o catedrală, are o cupolă centrală şi şase turnuri care se văd de departe, din orice punct al cartierului Mehala.