Piața Unirii

A avut numeroase denumiri, iniţial numindu-se Piaţa Ştefan Losonczy (Losonczy tér), după numele comandantului Ştefan Losoncozy, ucis de turci la 1552, an în care aceştia cuceresc cetatea Timişoarei. Ulterior, piaţa primeşte denumirea de Hauptplatz (Piața Principală) şi mai târziu şi de Domplatz (Piaţa Domului). Numele actual, cel de Piaţa Unirii, i-a fost dat în cinstea trupelor române care au intrat în Timişoara şi s-au oprit aici, la 3 august 1919, dată care devine ziua oficială a oraşului, şi au instaurat administraţia românească, definitivând astfel Unirea Banatului cu România.

 

Piaţa Unirii reprezintă unul dintre locurile preferate de întâlnire a timişorenilor, unde deseori se desfăşoară evenimente culturale, cât şi un obiectiv imperios de vizitat pentru turiști, fiind un loc în care se găsesc unele dintre cele mai frumoase clădiri istorice cu arhitectură deosebită şi obiective turistice din Timişoara, cum ar fi: Domul Româno-Catolic, Palatul Baroc (ce găzduieşte Muzeul de Artă), Catedrala episcopală ortodoxă sârbă, monumentul sfintei treimi, fântâna cu apă minerală, Casa Brueck, Casa cu lei, precum şi alte monumente arhitecturale. În plus, în faţa farmaciei vechi de peste o sută de ani (la parterul Casei Bruck), descoperim o piatră din pavajul Pieţei Unirii pe suprafaţa căreia este gravată harta fostei Cetăţi a Timişoarei din secolul al XIX-lea, unde se pot observa cele 9 bastioane ale cetăţii. Autorul gravurii este necunoscut. Deşi piaţa este în renovare, iar piatra cubică este scoasă, se presupune că piatra va reveni pe locul iniţial.

Cele două catedrale aparţin celor două confesiuni predominante în oraş şi reflectă spiritul tolerant al acestui oraş. Stilul iniţial arhitectural corespunde stilului baroc, clasicist, stilul anilor 1900, fiind vorba despre curentul Secession. Ulterior, au apărut clădiri care aparţin şi altor stiluri arhitecturale.

 

Actuala configuraţie a pieţei s-a conturat după 1716, când armatele imperiale ale generalului Eugeniu de Savoia au cucerit Timişoara de sub turci. În acea perioadă, Timişoara a devenit dintr-o cetate medievală înconjurată de mlaştini o fortăreaţă modernă cu străzi sistematizate. Pentru mult timp a servit drept piaţă comercială. Încă din 1733 se întocmiseră proiecte pentru reamenajare, însă abia după 1740 se trece la pavarea pieţei cu piatră naturală. După ce frontul pieţei a fost complet construit, piaţa devine un spaţiu închis după anul 1786.

Ca şi în prezent, piaţa devenise un loc al întâlnirilor, mai cu seamă al manifestărilor religioase, al paradelor militare şi al altor evenimente politice şi culurale.

 

- firobuz: liniile 11, 14, 17 staţia Piața Timișoara 700
- autobuz: liniile  E4B staţia Piata Timișoara 700