Una dintre cele mai reprezentative construcţii în stil baroc din Timişoara
Înfiinţată la Cenad în 1030, mutată la Timişoara în 1738, reînfiinţată ca Episcopie de Timişoara în 1930, Episcopia romano-catolică este adăpostită în Palatul episcopiei, unul dintre cele mai reprezentative construcţii baroce din Timişoara.
Aflandu-se pe 3 străzi: Augustin Pacha, Strada Proclamaţia de la Timişoara şi Eugeniu de Savoya, lângă Piaţa Unirii, în zona hotelului Continental, palatul a fost construit începând cu anul 1743. În anul 1946, edificiul era parţial terminat, pe planurile oraşului apărând doar colţurile de nord-vest şi cel de sud-est ale clădirii. Planul complet apare în 1948, însă clădirea nu era complet terminată nici în 1952. În acel an se numea Casa Camerală Nouă şi adăpostea serviciul de contabilitate, iar în 1758 se numea Casa Provincială nouă. Deşi s-a crezut că aici stăteau episcopii catolici, aceştia au viețuit aici doar pentru scurte perioade de timp între anii 1718 și 1780.
În 1780, pe vremea episcopului Imre Christovich, clădirea a fost donată de către împărăteasa Maria Terezia episcopiei Cenadului, care în timpul ocupaţiei otomane a fost nevoită să funcţioneze la Seghedin (actualul Szeged). Din acel an a devenit reşedinţa oficială a episcopilor romano- catolici din Cenad şi ulterior din Timişoara.
După naţionalizarea din 1948, clădirea a fost expropriată, activitatea religioasă fiind interzisă. Episcopul de la acea vreme, Augustin Pacha, care fusese primul cleric romano-catolic ce ajungea episcop de Timişoara, a fost întemniţat împreună cu alţi 44 de preoţi şi a murit în închisoare în 1954. Episcopia a fost făcută protopopiat, ceea ce era o degradare. S-au amenajat apartamente de locuit la etaj, iar la parter au fost deschise magazine.În 1990 a reintrat în posesia Episcopiei romano-catolice, având loc o serie de renovări pentru alocarea de spaţii pentru Muzeul/Colecţia de Artă Religioasă a Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara, arhivă şi bibliotecă. Clădirea a suferit multe renovări şi modificări, fiind extinsă, aspectul său actual datând din 1890.
Un palat de poveste
Edificiul are parter şi un etaj, faţada fiind simplă, cu ferestre dreptunghiulare. În urma numeroaselor renovări, multe dintre detaliile originale au dispărut, însă s-au păstrat ancadramentele din piatră încheiate cu arc în mâner de coş, bogat sculptate. De asemenea, s-au păstrat şi două dintre cele patru construcţii pavilionare, ce amintesc de turnurile de colţ ale castelelor. Poarta de intrare este prevăzută cu o decoraţie bogată, cu motive florale, în cheia de boltă fiind plasat un mascaron. Iniţial, erau proiectate două porţi, rămânând însă una, de la cealaltă poartă existând doar decoraţiile.
Pavilioanele de colţ, proeminente faţadei, au un atic deasupra comişei principale, cu un fronton semicircular, peste care apare o fereastră încheiată în segment de cerc. Pavilioanele mai sunt evidenţiate şi de linia frântă a acoperişului. Ferestrele sunt decorate cu un lintel în segment de cerc, în centrul lui aflându-se un cap de înger. Între cele două etaje se află un brâu proeminent, iar la etaj apar nişte perechi pilaştri. Faţada principală se află la strada Pacha, însă şi celelalte faţade au detalii identice. Faţadele curţii interioare sunt mai simple, dar totuşi elegante. Pentru vizitarea muzeului din palat, se fac programări cu patru-cinci zile înainte, la secretariatul Episcopiei romano-catolice.
În 1780, pe vremea episcopului Imre Christovich, clădirea a fost donată de către împărăteasa Maria Terezia episcopiei Cenadului, care în timpul ocupaţiei otomane a fost nevoită să funcţioneze la Seghedin (actualul Szeged). Din acel an a devenit reşedinţa oficială a episcopilor romano- catolici din Cenad şi ulterior din Timişoara.
După naţionalizarea din 1948, clădirea a fost expropriată, activitatea religioasă fiind interzisă. Episcopul de la acea vreme, Augustin Pacha, care fusese primul cleric romano-catolic ce ajungea episcop de Timişoara, a fost întemniţat împreună cu alţi 44 de preoţi şi a murit în închisoare în 1954. Episcopia a fost făcută protopopiat, ceea ce era o degradare. S-au amenajat apartamente de locuit la etaj, iar la parter au fost deschise magazine.În 1990 a reintrat în posesia Episcopiei romano-catolice, având loc o serie de renovări pentru alocarea de spaţii pentru Muzeul/Colecţia de Artă Religioasă a Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara, arhivă şi bibliotecă. Clădirea a suferit multe renovări şi modificări, fiind extinsă, aspectul său actual datând din 1890.
Un palat de poveste
Edificiul are parter şi un etaj, faţada fiind simplă, cu ferestre dreptunghiulare. În urma numeroaselor renovări, multe dintre detaliile originale au dispărut, însă s-au păstrat ancadramentele din piatră încheiate cu arc în mâner de coş, bogat sculptate. De asemenea, s-au păstrat şi două dintre cele patru construcţii pavilionare, ce amintesc de turnurile de colţ ale castelelor. Poarta de intrare este prevăzută cu o decoraţie bogată, cu motive florale, în cheia de boltă fiind plasat un mascaron. Iniţial, erau proiectate două porţi, rămânând însă una, de la cealaltă poartă existând doar decoraţiile.
Pavilioanele de colţ, proeminente faţadei, au un atic deasupra comişei principale, cu un fronton semicircular, peste care apare o fereastră încheiată în segment de cerc. Pavilioanele mai sunt evidenţiate şi de linia frântă a acoperişului. Ferestrele sunt decorate cu un lintel în segment de cerc, în centrul lui aflându-se un cap de înger. Între cele două etaje se află un brâu proeminent, iar la etaj apar nişte perechi pilaştri. Faţada principală se află la strada Pacha, însă şi celelalte faţade au detalii identice. Faţadele curţii interioare sunt mai simple, dar totuşi elegante. Pentru vizitarea muzeului din palat, se fac programări cu patru-cinci zile înainte, la secretariatul Episcopiei romano-catolice.
Program: 9 - 12:30, de luni până vineri
Mijloace de transport:
Tramvai 1, 2, 4, 5, 6, 8 Stația Hotel Continental
Tramvai 1, 2, 4, 5, 6, 8 Stația Hotel Continental
