Cartierul Elisabetin şi imobilele sale elegante
Clădirile din cartierul Elisabetin au fost construite în primii ani ai secolului XX şi sunt considerate o „rezervaţie de arhitectură a anilor 1900”. Aceste clădiri impresionează prin bogăţia arhitecturală, aflându-se pe traseul oricărui ghid din Timişoara atunci când face un tur cu cei ce vin să cunoască şi să admire oraşul multietnic şi multicultural de pe Bega.
Cartierul istoric Elisabetin, denumit şi „Elisabethin”, primeşte numele în cinstea împărătesei Elisabeta („Sissi”), soţia împăratului Franz Iosef I, în anul 1896. Iniţial, această zonă care se găsea în afara zidurilor cetăţii Timişoarei a fost folosită ca depozit de lemne, iar apoi ca piaţă de animale cunoscută şi sub denumirea de „piaţa de porci” sau, în tradiţia multilingvismului timişorean, „Viehmarkt” în limba germană şi „Disznóvásár tér” în limba maghiară. La sfârşitul secolului al XIX-lea, când începe demolarea zidurilor cetăţii şi este ridicată interdicţia de a construi la mai puţin de 950 de metri de cetate, în această zonă este construit un ansamblu de clădiri impresionante, care face ca acest cartier să devină unul dintre cele mai selecte cartiere din oraş.
Stilul arhitectural și arhitectul Martin Gemeinhardt
Clădirile din această zonă impresionează şi în prezent și au fost construite după anii 1900. Întotdeauna au fost privite ca unele dintre cele mai elegante ansambluri de arhitectură ale oraşului, iar zona era considerată una dintre cele mai distinse din oraş, unde burghezii din Cetate construiau clădiri ce le serveau ca şi spaţii de recreere. Aceste case dispuneau de grădini luxuriante, unde burghezii îşi petreceau o bună parte din timpul lor liber.
Artistul care şi-a adus o contribuţie remarcabilă la realizarea clădirilor din această zona este arhitectul Martin Gemeinhardt. Cele mai multe clădiri pe care le-a proiectat sunt amplasate în cartierul Iosefin şi Elisabetin. Pe clădirile sale se regăseşte o bogăţie de motive florale şi animale. Gemainhardt a fost unul dintre primii arhitecţi ai stilului Secession în Timişoara, lucrările sale aparţinând „fazei florale”. El se bucura de o mare faimă, despre finalizarea lucrărilor sale putându-se citi elogii în presa locală.
Clădirile somptuoase
În această zonă, ca şi în altele din Timişoara, clădirile stau mărturie pentru multiculturalitatea oraşului. O dovadă frumoasă este clădirea „Casa cu păuni”, al cărei proprietar era de etnie sârbă. Arhitectul clădirii (Martin Gemainhardt) era de etnie germană, iar pe clădire găsim o plăcuță cu inscripţia „épitész”, ceea ce înseamnă arhitect în limba maghiară. Clădirea „Casa cu păuni”, cum este denumită de către timişoreni, sau casa Romulus Nicolin (denumirea oficială, după numele proprietarului), a fost construită în anul 1904 în stilul Secession şi specialiştii spun că pe faţada casei apare cea mai reuşită reprezentare a temei pomului vieţii, care marchează axa centrală şi apoi îşi răsfiră ramurile simetric la etajul superior, susţinând diverse scene cu subiecte din natură. Se mai pot remarca faimoşii păuni care dau şi numele casei, precum şi diferite elemente florale care fac din această clădire o adevărată operă de artă în aer liber. Edificiul se află în Piaţa Plevnei, la numărul patru.
La numărul șapte descoperim „Casa cu păuni şi bufniţe” sau casa Johann Hartlauer, după denumirea oficială. Observăm compoziţii de mari dimensiuni: deasupra ferestrelor de la etaj, faimoşii păuni încoronaţi, reprezentări de veveriţe şi bufniţe, iar ca motive vegetale, floarea-soarelui şi vrejuri de plante cu fructe şi flori care încadrează scenele cu reprezentări zoomorfe.
Clădirea de la numărul doi, denumită „Casa cu poarta frumoasă” , a fost construită în 1904-1905, curentul Seccession, de către arhitectul László Székely. Precum indică şi numele, lăsând loc la puţine interpretări, poarta de la intrarea în curtea casei este remarcabilă. Specialiştii spun că această poartă cu feronerie, deosebit realizată cu volute din metal, este probabil cea mai elegantă feronerie a curentului Secession din Timişoara.
Palatul Jakob Klein se află la numărul cinci şi este un imobil cu două etaje. Arhitectul acestei clădiri este tot László Székely. Pe faţada clădirii, sub ferestre, remarcăm două basoreliefuri în care apar tinere femei, una care cântă la vioară şi cealaltă care pictează. Vizitatorii pot admira vitraliul colorat aflat deasupra porţii. Coridorul care duce în casa scărilor, decorat cu plăci de faianţă de culoare vernil, între care sunt intercalate plăcuțe mai mici, în nuanţe maro-roşcat, alcătuiesc diferite motive geometrice. În coridorul de la intrare, în partea superioară sunt basoreliefuri, ce reprezintă dansul unor tinere.
Mijloace de transport
-Tramvaiele: 1, 10, 2, 6, 7, 8 Staţia Piața Sfânta Maria
