COMUNITATEA DIN MIJLOCUL NATURII
Viaţa la ţară, descoperind un mod de viaţă în echilibru cu sine, cu ceilalţi şi cu natura
Cristina are 37 de ani şi împreună cu soţul ei Paul şi cu alţi şapte prieteni au decis în urmă cu 13 ani să experimenteze un mod de viață alternativ. Cristina lucrează ca psihoterapeut în orașul apropiat Recaș iar Paul este consilier informatică la Timișoara.
Cristina, ne poţi face o scurtă descriere a satului în care locuieşti?
Stanciova e un sat cu foarte multă verdeaţă, surprinzător de izolat, având în vedere faptul că este la 35 de kilometri de Timişoara. Este un sat deluros, cu o comunitate multietnică, ceea ce face să fie foarte interesant. Are pădurea aproape, este pitoresc, cu o atmosferă foarte bucolică, liniştită.
Care sunt etniile care se regăsesc în Stanciova?
În majoritate sârbi şi români secundar, iar acum în ultimii ani s-au mutat și alte naționalități: un francez, un belgian, un german.
Cum a apărut dorinţa şi ideea de a vă muta la Stanciova?
Dorinţa de a ne muta într-o comunitate, nu neapărat la Stanciova a apărut prin 1998 când eram toţi studenţi în Timişoara. Eram o gaşcă de prieteni care lucram ca voluntari la asociaţia „Tinerii prieteni ai naturii” şi făceam diverse proiecte de educaţie ecologică şi de protecţia mediului. În perioada aceea luam contact cu foarte multe asociaţii de protecţia mediului din străinătate unde deja era un concept la modă, conceptul de comunitate ecologică. În vest existau deja astfel de comunităţi ecologice sau comunităţi durabile de 10-15 ani. La noi pe atunci era un concept chiar necunoscut, viaţa la ţară în România era destul de desconsiderată, lumea lega viaţa la ţară de bunici şi cam atât. Atunci am început să vedem şi alte valenţe ale vieţii la ţară. Totul a coincis cu faptul că terminam toţi facultatea şi exista varianta să ne mutăm fiecare în oraşul de baştină sau varianta să începem într-adevăr ceea ce ne doream adică o comunitate durabilă în care să ne găsim sensul, în care să fim aproape de natură şi să facem lucruri în care credem. Cam asta era planul nostru, foarte idealist pe vremea aceea, visam toţi să locuim împreună într-o armonie permanentă şi cam ăsta a fost începutul. În următorii câţiva ani, încet, încet fiecare a mers în direcţia asta. În anul 2000 am cumpărat casa comunitară, o casă care să fie comună şi care să fie punctul de începere a proiectului din Stanciova. Alegerea Stanciovei a fost nu neapărat întâmplătoare dar oarecum a coincis cu mai mulţi factori pentru că aveam nişte criterii stabilite despre ce am vrea noi de la locul în care o să ne stabilim. Am vrut o zonă cât de cât de deal şi cu pădure şi relativ aproape de Timişoara pentru că acela era cumva locul care ne lega pe toţi. Preferabil o comunitate multietnică, pentru că era şi eligibilă pentru diverse proiecte cu finanţare şi să aibă un preţ accesibil ca să ne putem permite o casă şi cumva umblând pe toate dealurile din jurul Timişoarei, am ales Stanciova.
Cât de mult din planurile pe care vi le-aţi propus aţi reuşit să le puneţi în practică?
Surprinzător de multe, însă în cu totul alt ritm şi în cu totul alt timp decât ne-am imaginat iniţial. Iniţial ne-am imaginat că va fi o ceva care se va întâmpla într-un an doi şi toată lumea reuşeste să trăiască cât mai aproape de natură, cât mai frumos şi cât mai împreună. Au trecut vreo 13 ani de atunci şi abia acum începe să se apropie destul de mult de ce aveam noi în plan iniţial. Diferenţa ar fi că planurile
s-au adaptat la situaţia locală. Nu am transformat satul într-un sat ecologic, în schimb am atras alţi oameni care gândesc ca noi şi am reuşit să creăm o mică comunitate alternativă în Stanciova.
„Ce ne-a vândut casa a fost un trandafir portocaliu!”
Cum aţi ales casa voastră?
După un an, timp în care am locuit în casa comunitară, am hotărât că avem nevoie de o casă a noastră, fiindcă venea şi copilul. Ce „ne-a vândut-o” a fost un trandafir portocaliu. Era o casă cu o grădina păraginită în jur şi nu era într-o stare bună dar trandafirul parcă lumina şi dintr-o dată am văzut că avea potenţial. Am început să ne imaginăm cum o să arate, cum o să o transformăm casa şi cum o să aranjăm grădina. A fost o chimie destul de mare încă din primul moment.
„Era ca într-un film în care te muţi dintr-o dată într-un loc rupt de lume”
Se apropie acum de cum aţi vizualizat casa?
Şi mai mult, între timp am mai construit, am pus mult suflet în casă, am tot transformat-o. E ca şi cum casa a crescut odată cu noi. Când ne-am mutat era o casă cu pământ pe jos. Apoi, nu exista telefon în sat, de internet sau semnal de telefonie mobilă să nu mai vorbim, nici de apă curentă nu dispuneam. Partea bună era că exista electricitate şi cam asta era tot luxul de care ne bucuram la vremea aceea. Într-un fel era ca într-un film în care te muţi dintr-o dată într-un loc rupt de lume cu atât mai mult cu cât noi ne-am mutat de la Praga unde chiar dispuneam de toate facilităţile şi dintr-o dată a fost totul nou și exotic.
În ce mod ţi-a îmbunătăţit viaţa traiul în comunitatea din Stanciova?
Pot să zic că m-a făcut mai conştientă de valoarea resurselor, de ce înseamnă să trăieşti cu nişte resurse limitate şi să te adaptezi fără să distrugi ce e în jurul tău. Cred că relaţia reală şi puternică care există între oamenii din comunitate ne-a ajutat foarte mult. Apoi am reuşit să păstrez un echilibru, am realizat destul de repede că statul la Stanciova ne aduce ceea ce avem nevoie.
Ce fel de echilibru?
Un echilibru între a te agita şi a te focusa pe tine, un echilibru în a cheltui exagerat sau a nu cheltui aproape nimic cum e în sat. E un fel de balanţă între lucruri care sunt destul de opuse în oraş. De exemplu, după o zi obositoare de lucru, drumul spre Stanciova şi statul pe terasă privind grădina şi dealurile, îmi induce clar o stare de linişte pe care eu nu o prea găseam altundeva.
În ce fel v-a influenţat şi vă influenţează pe plan profesional, social, financiar locuitul la Stanciova?
Profesional nu cred că mi-a schimbat viaţa pentru că ceea ce am vrut să fac de la început aş fi făcut oricum, a fost cumva surprinzător pentru mine şi pentru cei din jur şi pentru familie faptul că stând la Stanciova am putut totuşi să fac tot ce am vrut în direcţia asta, poate într-un alt ritm dar în final rezultatul e acelaşi, fac ce mi-am dorit. Cred că la capitolul viaţă socială, Stanciova e mult mai activă, ceea ce e iarăşi un lucru surprinzător. Modul în care creşte fiica noastră Iris la Stanciova mi se pare că e mult mai îmbogăţit decât modul în care ar fi crescut în alt loc, tocmai datorită faptului că are contact cu natura și cu atâţia oameni diverşi şi de culturi diferite. Financiar nu mi-e foarte clar, însă ce e sigur este faptul că nu am avut atâta presiune financiară stând aici, deşi bănuiala mea este că dacă am fi locuit în oraş am fi lucrat în aşa fel încât să avem mai mulţi bani pentru că am fi avut nevoie de mai mulţi bani. Deci cumva faptul că am stat la Stanciova ne-a făcut să nu avem nevoie de atât de mulţi bani şi implicit să avem mai mult timp pentru noi, ceea ce până la urmă am ales.
Spuneai mai devreme că este un sat destul de izolat, dar activ pe plan social.
Satul este considerat izolat din punct de vedere al autorităţilor sau al accesului la drum şi facilităţi. Din punct de vedere social însă în Stanciova, vin în permanenţă oameni în vizită. Aceştia sunt interesaţi de modul nostru de viaţă, interesaţi de sat, astfel încât nu există perioade în care să nu vină vizitatori sau să nu fie oameni. În plus contactele cu vecinii sunt foarte atentice şi foarte reale, se ajutăm unii pe alţi, sunt tot felul de activităţi care se fac împreună: se mănâncă împreună, de lucrează împreună.
Câţi membri au fost iniţial şi câţi are comunitatea în prezent?
Oficial am fost nouă membri fondatori din care patru locuiesc acum în Stanciova. Restul sunt prin Cipru, Anglia, Germania. În prezent suntem zece familii iar în ultimii ani e un interes de a se muta la Stanciova şi a face parte din comunitate din ce în ce mai mare.
Ce relaţie aveţi cu vecinii, nu mă refer la cei din comunitatea voastra ci la băştinaşi să zic aşa? Ai spune că sunt două comunităţi?
Practic este ca un „stat în stat”.
Înţeleg. Ce legături au membrii „statului” vostru cu membrii celuilalt „stat”?
Relaţiile aş spune că sunt destul de personale. Noi avem o relaţie foarte bună cu vecinii fiind şi cei mai vechi care s-au mutat în sat în plus faptul că eu am lucrat în primul an ca şi voluntar la grădiniţă şi Paul, soţul meu a lucrat la început ca învăţător în sat, ne-a creat o relaţie specială şi un statut aparte în sat. Vecinii au fost de la început foarte deschişi ceea ce ne-a ajutat foarte mult să ne integrăm. Eu cred că li se părea şi lor interesant pentru că eram primii oameni în ultimii 15 ani care s-au mutat în sat şi nu au plecat ceea ce era o noutate şi pentru ei. Îmi amintesc că la început făceau pariuri despre cât de mult o să rezistăm dar cu toate pariurile lor au fost foarte de ajutor, ne-au învăţat să cultivăm grădina, să reparăm soba, să zugrăvim, ne-au ajutat la reparat pereţi. Cam la tot ce însemna muncă fizică, care pentru noi era foarte nouă şi asta a creat o relaţie specială în sensul că noi eram cei cu şcoală în schimb habar n-aveam ce trebuie să facem practic, iar ei erau foarte încântaţi să ne arate şi să ne ajute.
Cu ce aţi fost voi de folos comunităţii din sat?
Am înfiinţat o grădiniţă, ceea ce pe atunci nu exista iar eu am lucrat ca voluntară. O altă îmbunătăţire a fost că am aplicat pentru nişte fonduri şi am ajutat la renovarea clădirii publice, care iarăşi era foarte degradată când am ajuns noi în sat.
Te referi la şcoală?
Da, iniţial am renovat câteva încăperi în care să poată să funcţioneze şcoala şi grădiniţa. La fel şi în acest caz, s-au realizat toate cu ajutorul sătenilor. Noi am aplicat pentru fonduri iar sătenii au lucrat la construcţie.
Există în prezent conexiune de internet?
Da, iniţial am făcut un centru de tineret, apoi am adus un calculator cu acces la internet non stop. Era replica unui proiect din India care se numea „Whole in the wall”. Practic era un ecran situat într-un zid şi aveai acces la internet. Apoi, un lucru important cred că a fost că le-am arătat că se pot face petiţii. La un momentdat am făcut o petiţie pentru un autobuz, care s-a cumpărat ulterior, apoi am mai făcut una pentru repararea unui podeţ. E important ca ei sa ştie că poţi acţiona şi în acest mod. Cred că le mai suntem de folos cu lucrurile pe care ştim să le facem, acte, cu adeverinţe, le-am arătat cum se face o cerere şi cu meditaţii.
Ce fel de meditaţii?
În limita timpului Paul îi ajută pe copii în special la matematică şi română, Gab şi Irina, vecinii noştri îi ajutau să facă referate, Brânduşa îi învață engleză și germană. Ultima iniţiativă drăguţă care văd ca a prins este o replică a Pieţei lucrurilor libere în Timişoara, și anume un free shop la Stanciova, care se bazează pe economia cadoului.
Aţi organizat şi evenimente mai mari ca şi comunitate?
Mai degrabă avem prieteni care organizează evenimente importante. Avem nişte prieteni a căror nuntă a avut loc la noi în curte pentru că ei s-au cunoscut la noi. Alţi prieteni au dorit să facă botezul fetiţei lor în Stanciova. A fost un botez combinat cu o discuţie filozofică despre importanţa botezului în comunitate. Un alt prieten din Timişoara a organizat o tabăra de couchsurfing. Brânduşa, care face parte din comunitate a organizat tabăra de cycloturism.
Ce fel de activităţi faceţi ca şi comunitate împreună?
Unele sunt gradinăritul, altădată am făcut un iaz, o fundaţie la Anselm, altădată facem şanţul la Irina. Sunt tot felul de munci practice şi concrete la care e nevoie de mai mult decât un om sau dacă face un singur om nu are nici farmec şi îi ia câteva zile. Am preluat acest obieci sătesc de clacă, care de altfel nu se mai practică prea mult între localnici. Cineva găteşte, cineva munceşte. Se dă de ştire şi cine poate şi este dispobinil participă. Am mai făcut împreună chicken hostelul, chicken tractorul. La toate aceste clăci invităm de regulă şi prietenii din Timişoara care vin cu drag atunci când sunt disponibili.
Ce este un chicken tractor?
E un fel de coteţ mobil pe găini sau de pui, pe care poţi să-l muţi. Ideea este că puii mănâncă iarba de pe jos şi fertilizează în acelaşi timp.
Cum sunt iernile la Stanciova?
Pot să zic că sunt mult mai liniştite decât verile, în sensul că suntem mult mai concentraţi pe făcut focul, stăm mai mult în casă. Ne vedem vecinii dar mai degrabă pe cei care stau aproape de casa noastră, pentru motive foarte practice cum ar fi că odată la câteva ore trebuie să pui pe foc ca să nu se răcească. În rest este frumos şi cu farmec, dar în acelaşi timp mai greu din punct de vedere fizic, ai de tăiat lemne, de făcut diverse activităţi afară şi nu toate sunt plăcute pentru că este frig, însă în toţi anii aceştia ne-am tot adaptat. Ne-am izolat casa, ne-am pregătit din timp cu lemne. Mai organizăm şi sesiuni de tăiat lemne la care mai participă şi prietenii din Timişoara, am renunţat la găini pe timp de iarnă.
Cine vă face focul seara când ajungeţi târziu de la oraş?
Vecinii de obicei. Înainte era Baba Tinca, vecina noastră de bază care de când ne-am mutat a avut grija de noi, de copil, de animale, a avut grijă să ne înveţe de toate. Acum în ultimii ani de când ei au mai îmbătrânit, am rugat pe ceilalţi vecini mai tineri din comunitatea noastră. Toată lumea ştie unde e cheia, toată lumea poate intra dacă are nevoie de ceva.
Am înteles că aveţi un nou membru, probabil cel mai simpatic?
Da avem un membru foarte fain, pe nume Silviu care este primul membru chiar născut în Stanciova. De curând a născut Irina, iar Silviu a fost primit cu foarte mult drag şi bucurie şi sperăm să îi fie bine, că toată lumea e în jurul lui, îl protejează.
Poţi să ne descrii în câteva cuvinte fiecare membru al comunităţii? Ce aduce fiecare cu el în această comunitate?
Eu cred că aduc stabilitate. Paul aduce autenticitate, Iris aduce prospeţime, literatură şi creativitate. Iris a început să scrie un blog de la şase ani, apoi a scris o cărticică, pe care cu ajutorul Irinei, am publicat-o de ziua ei. Este prima carte care a fost publicată la editura Stanciova. Avem deci editura Stanciova, o tipografie mică, care poate printa cărţi mici.
Teo e dintre membrii fondatori, ea visat tot proiectul şi, pentru mine, Teo e baza Stanciovei din punctul ăsta de vedere, pentru că ea este o vizionară, tot timpul. Ea vede, îşi imaginează lucruri mari, este iniţiator de proiecte şi are talentul să inspire oamenii. Asta face şi în continuare, are tot felul de idei şi în comunitate, casa ei este un loc extraordinar pentru primit oameni şi pentru diverse acţiuni. Este înscrisă în woofing, în Helpx, primeşte voluntari străini, găzduieşte prieteni, face workshop-uri. Teo lucrează acum pentru Timişoara, capitală culturală europeană. Thomas, soţul lui Teo, e prezent în toate momentele cheie.
Gab, Irina au adus multe, aş putea să zic că mutarea lor a fost un turning point pentru că au venit cu o altă viziune şi într-un moment în care exista o energie mai scăzută pentru proiect. Ei sunt cu mai mult de zece ani mai tineri decât noi, sunt super buni la tehnologie, exact ce avea Stanciova nevoie ca să evolueze. Ei au adus internetul, pe care îl dau cu generozitate la toată strada. Au făcut promovarea Stanciovei în mediul virtual. Irina este designer grafic, a făcut flyere, etichete pentru produse, au început blogul Stanciovei. Tot ei au venit cu un concept nou de economia cadoului, au făcut site- ul www.dincolo de bani.ro şi aşa s-a născut şi Piaţa lucrurilor libere”. Până la venirea lor, în Stanciova între noi lucrurile funcționau de multe ori pe principiul trocului. Conceptul de economia cadoului e diferită, nu faci schimb ci dai pur şi simplu lucruri care nu-ţi mai folosesc şi pot folosi altora. S-a extins în timp foarte mult, nu se mai referă doar la lucruri se referă la servicii, la mâncare, la orice poţi să dai. Au oferit la rândul lor asistenţă copiilor din sat pentru calculator. Gab e implicat în tot ce priveşte calculatoarele şi a fost implicat în proiectul whole in the wall”. Tot Irina a venit cu iniţiativă şi o energie nouă de creat produse, ea face săpunuri. Oarecum inspirată de ea am început să fac siropuri şi gemuri; Brînduşa face şi ea tot felul de uleiuri. Ele se pot da vizitatorilor sau le schimbăm între noi.
Brânduşa a venit cu partea de comunicare faţă în faţă, ea este cea care ne trage de mânecă să ne întâlnim, ea ştie tot timpul ce se întâmplă cu fiecare, este curioasă şi foarte suportivă. Ea ştie ce ne place şi ce are fiecare nevoie. Anselm, e belgian şi deși este foarte tânăr are o gândire sănătoasă şi practică. Dacă are nevoie de ceva spune şi dacă îl nemulţumeşte ceva la fel, e foarte autentic şi o spune într-un mod foarte practic.
Romariq este francez şi împreună cu Monica şi-au luat casa fără să aibă vreo legătură cu faptul că noi ca şi comunitate suntem în Stanciova. În schimb am avut o chimie foarte bună şi clar sunt şi ei parte activă în comunitate. Ei sunt prezenţi mai mult pe timp de vară deoarece în ultimi ani au stat în timpul şcolii în Franţa. Ei au făcut o schimbare notabilă din punct de vedere arhitecturală în sat, prin faptul că au construit un zid de piatră şi acum toată lumea îl cunoaşte ca zidul francezului. Erau singurii care primeau scrisori de la Sorbonna, ambii fiind masteranzi acolo.
Teo şi Victor s-au mutat de curând şi stau într-o anexă la Gab şi Irina. Victor e arhitect şi Teo este sociolog. Ei sunt în proces de a-şi găsi locul, de a-şi construi o casă. Au cumpărat un teren şi vor începe în curând construcţia. Teo aduce foarte multă creativitate, ea este extraordinară lar ealizarea unor lucruri micuţe şi în detaliu, e fascinant cum poate să facă chestii aşa de fine. Victor fiind arhitect, toată lumea îl bombardează cu întrebări de construcţii şi în plus ajută parctic foarte mult la construcţii.
Flavius a fost o lungă perioadă în casa asociaţiei şi a adus foarte multă veselie. Mai vine din când în când, însă cred că pentru el a fost complicat la un moment dat să nu aibă prea mult spaţiu personal, pentru cei care stau în casa comunitară spaţiul personal e destul de redus și la un moment dat poate să devină apăsător şi nu toată lumea se poate descurca cu asta.
Cam acesta e grupul nostru, care e îmbogățit permanent de relațiile cu toți cei care ne vizitează și cu cei aproximativ 300 de săteni.
Ce fel de oameni vin să viziteaze comunitatea?
Tot felul de oameni, străini sau români. În toţi anii aceştia au venit mii de străini, din toată lumea. Cei mai exotici să zic aşa au fost din Noua Zeelandă şi din Guadalupe. De obicei vin oameni care sunt mai mult timp în călătorie prin Europa sau spre est. Cei mai mulţi vin datorită recomandărilor prietenilor, alţii mai vin din ce au văzut de site.
Ce fac când vin la voi?
Depinde şi cât stau. Unii vin ca voluntari pe mai mult timp şi atunci ajută la tot ce e de făcut în jur şi trăiesc alături de noi experienţa de viaţă la ţară. Ajută la îngrijit animale şi grădinărit. Alţii vin în tranzit, o zi două şi atunci cel mai mult stăm de poveşti. Cei mai mulţi vor să vadă cine suntem şi ce facem şi să împartă experienţa noastră de zi cu zi.
Primiţi şi turişti mai convenţionali care vor să trăiască experienţa de o zi în comunitatea voastră?
Da, primim. În acest scop organizăm workshopuri, ture de biciclete, cu căruţa, plimbări prin pădure şi oferim o masă pentru că după plimbări ţi se face foame. În principiu avem un pachet de servicii pe care îl oferim atunci când suntem disponibili şi când ne pare potrivit.
Ce trebuie să facă cei ce sunt interesati să vă viziteze?
Să ne contacteze prin blogul nostru https://stanciova.wordpress.com/ . Pentru că suntem destul de ocupați, apreciem vizitatorii care își anunță sosirea, astfel încât să fie o experienți plăcută pentru toți.
Când ţi se face dor de oraş?
În primii ani singurele lucruri care îmi lipseau erau cafenelele. Veneam de la Praga unde era să zic aşa o cultură de mers dimineaţa la cafea, de mâncat un croissant. În timp ne-am făcut noi terase şi tot mai multe locuri care să suplinească asta.
Ai avut momente în care ţi-a venit s-o iei la fugă către oraş?
Nu.
Cum a fost să creşteţi un bebeluş în condiţii minime de confort?
Am reuşit să ne construim un cuib noi trei tocmai pentru că aveam condiţii rudimentare, în sensul că scoteam apă din făntână, încălzeam aproape o oră apa şi camera ca să-i facem lui Iris baie în fiecare seară. Toată ziua se învărtea în jurul lucrurilor de făcut pentru bebe. Paul spăla rufele cu mâna, eu le clăteam. Erau chestii simple şi o vreme ne-a ocupat tot timpul şi asta ne-a ajutat să ne consolidăm relaţia de cuplu şi relaţia cu copilul nostru.
Vecinii au fost foarte încântaţi că li s-a născut pe stradă un copil, ceea ce nu se mai întâmplase de 20 de ani. Au început să vină cu tot felul de ofrande cam din tot ce produceau ei şi de care considerau că aveam nevoie eu ori Iris. Asta ne-a ajutat să consolidăm relaţia şi cu ei. O altă parte bună a fost că nu existau pericolele din oraş, astfel aveam o libertate destul de mare de mişcare. Un lucru frumos pentru Iris a fost că am putut avea absolut orice animal şi-a dorit, de la broaşte ţestoase la iepuri. Iris a crescut foarte echilibrat, iar în prezent am ajuns la faza în care are nevoie de oraş şi încet, încet încercăm să-i asigurăm tot mai mult.
Să înteleg că vă întoarceţi încet spre oraş?
Da, Paul lucrează deja de câţiva ani în Timişoara, face naveta şi Iris va fi de la toamnă în Timişoara la şcoală. Până acum mergea la şcoala din Recaş. Probabil că vom sta de luni până vineri în Timişoara iar în weekend şi în timpul vacanţelor vom sta la Stanciova. Ceea ce va fi o schimbare mare de dinamică, dar este o variantă convenabilă la momentul acesta şi ne corespunde ca familie. Pe de altă parte, comunitatea din Stanciova este în momentul acesta destul de consolidată și sunt convinsă că și în următorii ani va crește și se va dezvolta în ritmul său propriu.
