Amintiri din copilăria unui om „din zonă”
Situat în nordul orașului, la ieșirea spre Dumbrăvița, cartierul Calea Lipovei este un cartier relativ nou, dintre cele de pe vremea comunismului. Populat pe la începutul anilor ’80, a devenit acasă pentru mulți tineri care azi au în jur de 40 de ani, inclusiv pentru mine.
Eram în clasa a III-a când m-am mutat cu familia în acest cartier, în 1985. Erau doar cîteva blocuri, nu erau străzi asfaltate, apartamentele erau mari, cu patru camere, spre deosebire de cele din Calea Șagului, unde locuisem înainte, care erau mici , ca niște cutii de chibrituri. Eram fascinată de spațiul gol, de deschiderea zonei. Și cel mai mult mă bucuram că aveam copii în bloc.
Pe vremea aceea, străzile erau pline de copii. Nu aveam prea multe jucării, emisiuni la televizor, internet, tablete si laptopuri, bucuria noastră cea mai mare era ieșitul afară și joaca cu copiii. Și erau din plin. Aveam lângă bloc un spațiu abandonat, cu multă verdeață, era al Brigăzii 9 Grăniceri , aflată la capătul liniei de troleibus 14, cu clădiri construite în pământ, cu mici ridicături de pamânt numai bune de dat iarna cu sania pe ele. Era locul preferat de jucat de-a v-ați ascunselea, de a ne ascunde de părinți și de a explora necunoscutul. Azi este un loc plat, plin de buruieni, care mai dă o senzație de „spațiu” zonei, fiindcă blocurile sunt construite destul de aproape unul de altul.
Era o lume magică, lumea copilăriei, fără probleme, fără datorii, fără obligații. Ba da, aveam o obligație foarte importantă: să fim copii!
Aveam „Școala Generală 7” aproape, la 10 minute de mers, aveam Alimentara la doi pași, erau puține mașini, la noi în bloc erau doar 3. Eram lăsați singuri afară, nu era nevoie de supravegherea unui adult, alergam de dimineața până seara. Ceea ce copiii mei nu o să știe niciodată, e cum să te joci în fundația unui bloc sau cum să privești cum dărâmă casele oamenilor ca să constuiască blocuri. În toată acea bucurie și inocență, auzeam poveștile și nemulțumirile celor mari, dar noi ne simțeam în siguranță.
Nu a existat ceva spectaculos în cartier și nu există nici azi. Poate doar platanul de pe strada Pomiculturii, cred că e unul dintre cei mai vechi arbori din oraș, are peste 330 de ani si o înălțime de 21 metri și o circumferință de 4,47 metri.
Fiind la periferia orașului, care se dezvolta încet încet, lângă blocul meu se întindea Baza județeană de aprovizionare tehnico materială (B.J.A.T.M), pe strada Ion Ionescu de la Brad. Era un spațiu interzis și , copii fiind, eram mereu curioși să aflăm ce e înăuntru, după gardurile bine păzite. Acum spațiul este împărțit între mai multe companii, există și un supermarket, însă curiozitatea noastră a dispărut, am aflat cum e să fii om mare.
Paădurea Verde , aflată la o aruncătură de băț, în spatele B.J.A.T.M-ului, a fost un privilegiu pentru noi, copii de oraș. Să ajungem la pădure era o adevărată aventură, trebuia să ne strecurăm prin sptele clădirilor, să fugim de câinii paznicilor, dar merita efortul. Acolo era altă lume, unde ne jucam, culegeam flori, ne plimbam cu bicicletele. Părinții noștri nu știau pe unde umblăm, mă gândesc la câte pericole ne expuneam, dar asta era copilăria, distracție, nu precauție.
Cartierul a fost și este acasă. Am legat multe prietenii și mergând la școală în cartier, ne cunoaștem între noi din vedere, cei care locuim aici, chiar dacă nu am vorbit niciodată.
Azi, cartierul este încă viu, seara pe străzi răsună glasuri de copii, oamenii poate că sunt mai mohorâți, vecinii au îmbătrânit, noi am crescut, dar tot acasă mă simt. Școala este tot acolo, Brigada de Grăniceri s-a transformat în Poliția de Frontieră, biserica de pe strada Sfinții apostoli Petru si Pavel, fostă Borzești, e tot acolo, au apărut blocuri noi, două hoteluri, multe multe magazine, noi mijloace de transport și , ca să fim în rând cu lumea, avem mall-ul la 10 minute. De la cartier periferic am trecut la cartier aproape de mall, ceea ce este un plus pentru domeniul imobiliar. Și de la un cartier relativ sigur, la unul în care nu îți mai lași copilul afară singur. Dar asta e prezentul, în orice cartier ai locui.
