Viaţa de pe malul Begăi
Bega este un canal navigabil între România şi Serbia, mai exact între oraşul Timişoara şi Titel, un oraş din Serbia, şi are o lungime de 114 kilometri. De-a lungul timpului canalul a avut o semnificaţie mare pentru oraşul Timişoara.
Construcţia canalului a fost o necesitate pentru Timişoara deoarece oraşul a fost construit pe un teren mlăştinos. Astfel, în anul 1728 contele Claudius Mercy iniţiază lucrările de asanare a mlaştinilor din jurul Timişoarei, odată cu refacerea oraşului prin săparea unui canal. Acesta a avut în vedere nu doar dezvoltarea economică, ci şi îmbunătăţirea condiţiilor de trai care erau precare, datorită aerului nesănătos şi a apei nepotabile din cauza terenurilor inundate. Totodată, se căuta o soluţie pentru a putea transporta cu un efort, costuri şi un timp cât mai mic grâne, lemne şi alte produse agricole pentru apovizionarea armatei.
Navigarea pe canalul Bega
În 1732, navighează primul vapor până în oraşul Pancevo. O nouă premieră s-a instalat la Timişoara în anul 1869 când a devenit primul oraș de pe teritoriul României care utiliza acest mijloc de transport în comun.
În 1910 se pune în funcţiune una dintre cele mai vechi hidrocentrale din România, Uzina Hidrocentrală din cartierul Fabric, care utiliza energia apei din canalul Bega pentru a produce curent electric. De-a lungul canalului şi foarte aproape de malul acestuia s-au construit o serie de uzine şi fabrici datorită accesului la transportul de pe Bega: Fabrica de Pălării, Fabrica de Tutun, Fabrica de Textile, Fabrica de Furnir, Fabrica de Spirt etc.
Apogeul ambarcaţiunilor şi al transportului în comun se înscrie în jurul anului 1944 după care există un declin din cauza bombardamentelor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1958 încetează transportul de mărfuri, iar în 1967 se opresc din circulaţie şi navele de pasageri.
Canalul Bega nu a folosit doar la transport, ci şi la irigarea terenurilor agricole prin staţii de pompare. Aceste staţii se folosesc atât la irigare, cât şi pentru a prelua apa din Bega în caz de inundaţii şi a o descărca pe câmpurile din apropiere, pentru a evita viiturile.
Bega din perspectiva locuitorilor de pe malul ei
Stând de vorbă cu câteva persoane care au copilărit pe malul Begăi, aflăm despre importanţa socială pe care a avut-o Bega prin anii 1955:
„Bega era plină de viaţă, prin faptul că era plină de oameni, de copii, adolescenţi, tineri, mai ales între zona Bariţiu şi podul Modoş. Era un loc al întâlnirilor. Era o zonă cu mulţi locuitori, multe familii şi prin urmare foarte mulţi copii. Aici era plaja, adică locul preferat pentru că în alte zone erau bălării şi buruieni. Înotam, organizam întreceri de înot pînă la Fabrica de Spirt.
Cluburile sportive de canotaj organizau concursuri de caiac canoe. Acestea erau considerate evenimente importante, toată lumea venea să vizioneze şi să se bucure. Băieţii de la noi din curte construiseră o barcă cu care făceam excursii pe Bega, până la podul Modoş, era aproximativ un kilometru distanţă. Ce aventuros ni se parea, ne consideram mari navigatori. Îmi mai amintesc că făceam vara excursii de o zi cu vaporul Rândunica la Sânmihai, cei mari aveau grijă de cei mici, eram o hoardă de copii. Tare ne-au plăcut ecluzele, eram fascinaţi. Cam asta se întâmpla vara, Bega era vie prin ţipetele şi râsetele copiilor. Iarna patinam cu toţii până când a fost interzis de către părinţi, din cauza faptului că au fost câteva accidente.
Înainte să se construiască Pasarela Gelu, treceam pe cealaltă parte cu bacul. Între pasarelă şi podul următor se afla portul. În zilele de piaţă, adică sâmbăta şi duminica, indiferent de anotimp, era plin de lume. Veneau ţăranii de pe sate cu păsări (pe atunci se vindeau animalele vii) cu legume, cu fructe, cu bînză, lapte, ouă cu tot ce produceau animalele şi grădinile lor. De la port aveau căţiva paşi de făcut şi ajungeau cu cotărâţele lor în piaţă de pe strada Fröbel, actuala Iuliu Maniu. Pe căt e strada de lungă acum, pe atăt era piaţa de mare.
Încet, încet s-a oprit navigaţia, apoi a devenit interzisă baia şi plaja iar Bega a devenit un loc al amintirilor şi cu fiecare an mai neîngrijită şi mai sălbatică”
Bega renaşte!
După o perioadă lungă în care viaţa de pe canalul Bega părea că s-a stins, iar interacţiunea dintre timişoreni şi canal era mai scăzută, suntem martori la o renaştere, se redeschide navigarea. Astfel că, în anul 2011 Bega a fost decolmatată şi s-au început lucrările de consolidare a malurilor şi de construcţie a unor staţii pentru transportul în comun. Primăria din Timişoara pregăteşte canalul să redevină transport public.
Până atunci, timişorenii se bucură de navigarea cu ambarcaţiuni mici.
Bega a prins din nou viaţă şi e pe cale să devină din nou importantă din punct de vedere social şi nu numai, la orice oră se observă pescari, caiace fie cu scop sportiv sau recreativ, hidrobiciclete sau corabia piraţilor. Malul Begăi a prins, de asemenea, viaţă: de-a lungul malului se găsesc terase, piscine, restaurante, cluburi, se aude muzică la tot pasul. O altă premieră în Timişoara se află chiar în unul dintre cele mai cunoscute şi frecventate restaurante de pe Bega, Porto Arte, unde trece pista de biciclete prin restaurant. Este vorba de pista care a fost construită pe bani europeni şi care leagă Timişoara de Serbia. Această pistă se opreşte la graniţă însă planurile sunt de a lega oraşul Timişoara de oraşul sârbesc Zrenjanin. Se înscrie în cea mai lungă pistă de biciclete din România având 37 de kilometri lungime.
Malul Bega, este un loc potrivit pentru promenade şi un loc îndrăgit de a petrece timpul. Băncile au fost reînoite şi au fost plantaţi magnolii de diferite specii. Când magnoliile înfloresc fie că e vorba de tineri, de părinţi cu copii, de vârstnici, Timişoara se află pe Bega.
