La un kilometru est de punctul 0 al capitalei României se află opera arhitectului Dimitrie Maimarolu, Biserica armenească. Ea este situată lângă strada Armenească, locul de unde începea cartierul uneia dintre cele mai traumatizate populații din istorie. Pe lângă români, la București conviețuiau etnii balcanice, etnii central-europene și orientale. Între acestea din urmă, o parte semnificativă o reprezentau armenii. Aceștia nu aveau o pondere numerică însemnată, ci una importantă la nivelul elitelor care creionau tendințele și orientările vremurilor. O vizită la biserica armenească înseamnă o întâlnire cu valorile unei comunități mici, dar bogată în istorie și plină de oameni importanți.
Un interviu acordat de Preotul Radu Krikor Holga, vicar al Arhiepiscopiei Armenești.
Care sunt originile armenilor din România?
Armenii care s-au stabilit pe pământul românesc au venit în două etape. În prima etapă, ei au venit din Armenia după anul 1200 și s-au așezat în Moldova. Astfel se face că în anul 1401, domnitorul Alexandru cel Bun, prin hrisov domnesc, i-a recunoscut pe armenii din Bucovina și pe primul episcop al armenilor din Moldova, care s-a așezat în mănăstirea Zamca din Suceava. Mai târziu, după genocidul din Turcia unde, după cum bine se știe, au fost masacrați peste 1,5 milioane de armeni, o parte dintre supraviețuitori s-au refugiat în București. Acesta este considerat ca fiind al doilea val de armeni care s-au stabilit în România după 1915, majoritatea la București și la Constanța.
Care erau îndeletnicirile/ocupațiile armenilor?
Armenii aveau fel de fel de îndeletniciri. Domnitorii Bucovinei și ai Moldovei i-au favorizat pe armeni deoarece ei erau sufletul comerțului în Moldova. Ei erau buni negostori, buni agricultori, deținând multe moșii și pământuri în întreaga regiune. Când se așezau undeva, primul lucru pe care-l făceau armenii era să-și construiască biserica, iar apoi școala. Astfel se face că armenii, peste tot în lume, au rezistat și continuă să reziste datorită bisericii și credinței, a școlii și a limbii lor tradiționale pe care au păstrat-o. Aici, la București, primii armeni s-au stabilit după 1700, când și-au înălțat o biserică la marginea orașului, margine care a devenit în zilele noastre zona centrală a capitalei. La început, ei au înălțat o biserică de lemn, iar în 1910 comunitatea de atunci își punea problema dacă să refacă vechea biserică sau să construiască alta. Fiind înstărită, comunitatea a găsit puterea și resursa financiară de a-și clădi o biserică de piatră care dăinuie și astăzi: Catedrala Arhierească cu hramul Sf. Mihail și Gavriil, construită după planurile arhitectului Grigore Cerchez. Lângă ea a fost amplasată și Casa de Cultură cu manuscrise armenești, Muzeul Episcoopiei Armene și școala armenească. Toate acestea la un loc formează complexul armenesc.
La cât apreciați, în clipa de față, numărul armenilor din București și ce motive se ascund in spatele acestei cifre?
Conform recensământului, suntem puțini, dar bogați ca istorie. Totodată, din diverse motive, mulți nu s-au declarat ca fiind armeni. Astăzi estimăm că sunt aproape 7000 de armeni în țară, dintre care peste 1500 sunt situați în București.
Comunitatea armenească din România a fost una mare și înstărită. După al Doilea Război Mondial, majoritatea armenilor au emigrat în diferite colțuri ale lumii precum Argentina, Brazilia, America sau Franța. O parte au încercat să se întoarcă în patria mamă, în Armenia. La ora actuală, comunitatea este mică, dar energică și cu o istorie bogată. În fruntea comunității ne arhipăstorește Preasfințitul Episcop Datev Hagopian, întâistătătorul bisericii armene din România. În același timp, Preasfinția Sa are în jurisdicție și alte țări din apropiere precum Bulgaria, Macedonia, Serbia și Croația.
Puteți enumera câteva personalități românești de origine armenească?
Printre personalitățile cu origini armenești din zilele noastre, care au avut un aport la buna dezvoltare și implicare a poporului gazdă, se află Varujan Vosganian – fost senator si actual președinte al Uniunii Armenilor din România, Vartan Arachelian – jurnalist și publicist, Bedros Horasangian – unul dintre cei mai cunoscuți prozatori ai României, doctorul Mircea Ghemigian – unul dintre cei mai buni specialiști din România în tratamentul chirurgical al afecțiunilor endocrine, Dumitru Avakian – unul dintre cei mai mari profesori de muzică din România, Varujan Pambuccian – un deosebit profesor de matematică și deputat în parlamentul României, Maricel Agop – profesor renumit în domeniul fizicii din Iași și lista poate continua.
Care sunt evenimentele care promovează păstrarea identității armenești în țară și în București?
De fiecare dată când se prăznuiește hramul unei biserici în diverse orașe unde sunt comunități armene, la finalul slujbei se organizează ceva specific locului respectiv – o expoziție, un concert religios –, iar mai apoi enoriașii care participă la slujbă, simpatizanții și toți cei care vin din alte orașe pentru a se bucura de bucuria celor care sărbătoresc sunt invitați cu toții la o agapă creștină, unde socializează, se împrietenesc și află unii de la alții tradițiile și obiceiurile armenești. De asemenea, mai avem și Festivalul Armenesc organizat de Uniunea Armenilor din România la care participă atât armeni, cât și alte minorități. Majoritatea celor care vin sunt simpatizanți, vecini și locuitori din Sectorul 2 care au prilejul să cunoască tradițiile armenești și să guste bucatele specifice culturii noastre.
Ce alte moșteniri materiale au lăsat armenii în București?
Manuc Bei a fost un vrednic armean. El și-a constuit hanul în centrul Bucureștiului, fiind locul unde, în 1812, urma să fie semnat tratatul de pace ruso-turc. Ulterior, el a donat hanul statului român. De asemenea, îl avem și pe marele colecționar și critic de artă Krikor H. Zambaccian, cel care a inventat conceptul de consignație de artă. Lucrările colecționate au fost donate statului român, iar casa lui a fost transformată în muzeul care-i poartă numele și astăzi.
