Regele pădurilor carpatine
Cunoscut în denumirea populară ca ursul brun, Ursus arctos este un animal sălbatic masiv cu gâtul scurt și gros, botul conic-trunchiat, cu o coadă scurtă și culoare brun-cafenie. Trăiește în toate habitatele de pădure, tufărișuri și pajiști, atât în zona alpină, cât și în cea colinară din Munţii Carpaţi. Îl întâlnim, de asemenea, și în Parcul Natural Bucegi.
Caracteristicile speciei
Ursul brun este un mamifer carnivor și face parte din familia Ursidae. El poate ajunge până la șase sute de kilograme, aproximativ 2,5 metri lungime și o înălțime de 1,5 metri. Greutatea poate varia în funcție de starea de sănătate, de sex, vârstă și sezon (toamna aceștia au o greutate mai mare, înainte de a intra în hibernare decât primavara, la ieșirea din bârlog). Femelele sunt în general mai mici decât masculii, au picioare puternice, gât scurt, bot trunchiat, blana cu păr scurt, iar simţul mirosului mult mai puternic decât văzul. Culoarea blănii lui variază după timp și vârstă, de la cafeniu, cafeniu-gălbui, cafeniu-roșcat, până aproape de negru. Blana menține o temperatură constantă a corpului, între 36 și 37 de grade. Pe durata hibernării, temperatura corpului poate să scadă la 29 de grade.
Areal și hrană
Ursul brun a populat întreaga Europă, dar în timp a dispărut din majoritatea regiunilor, din cauza creșterii populației umane, care a intrat mult în arealul lui, extinderii terenului arabil și vânătorii excesive. Pe teritoriul României se găsește de-a lungul întregului lanț carpatic, prin păduri mari și dese, cu stânci și arbori căzuți. Arealul lor variază în funcție de hrană, densitatea populației și zonă. În general, adulții se evită reciproc, cu excepția perioadei de reproducere (mijlocul lunii mai – începutul lunii iunie), când se acceptă pentru împerechere. Gestația durează între șase și opt săptămâni, ursoaica născând prin ianuarie – februarie, de la unul la cinci pui foarte mici. Puii se nasc în bârlog și cresc foarte repede, iar în al doilea an de viață rămân singuri, ursoaica reluându-și ciclul reproductiv. Adăpostul ursului este bârlogul săpat în pământ sau în cavități naturale (peșteri) sau sub stânci. Dacă au hrană suficientă, urșii pot rămâne activi tot timpul anului. Primăvara și la începutul verii ei consumă muguri și ierburi, iar vara și la începutul toamnei consumă ciuperci și fructe, zmeură, afine, mure, prune și pere. Toamna, hrana lor este jirul și ghinda, dar ei preferă și hrana obținută prin prădare. În multe ţări din Europa ursul brun a dispărut, din cauza vânarii lui în mod abuziv pentru trofee şi carne. În România se pare că există 40% din totalul numărului lor în lume, după Rusia, vânarea lui fiind reglementată prin lege.
Rezervaţia de urşi bruni din Zărneşti
Amplasată în pădurea de pe dealul de la intrarea în oraşul Zărneşti, la doi kilometri de DN 73 A şi la şapte kilometri de Poiana Mărului, rezervaţia a luat fiinţă în urma parteneriatului dintre Primăria Zărneşti, care a alocat o suprafaţă de 70 de hectare de teren virgin, Asociaţia „Milioane de Prieteni” şi World Society for the Protection of Animals. Aceasta a fost înființată în memoria ursoaicei Maya, salvată în anul 1998 de la o viaţă crudă în captivitate, de la folosirea ei în scop distractiv pentru turiştii din preajma hotelurilor și restaurantelor din zona Bran. Această rezervaţie este cea mai mare şi mai bună pentru ursul brun şi adăposteşte urşi bruni europeni şi un urs negru asiatic, toţi salvaţi din captivitate, unde erau abuzaţi şi traumatizaţi.
Ursul, personaj de poveste
Personaj în foarte multe poveşti, legende şi mituri, ursul este privit cu teamă şi admiraţie în acelaşi timp. În zona Sinaia –Buşteni poveştile sunt chiar adevărate. Ni se întâmplă des să auzim că în locuinţele din apropierea pădurii ursul a devenit apropiatul casei, intrând fară invitaţie în bucătăriile de vară şi în anexele gospodăreşti, plecând fără nicio jenă cu hrană uşor procurată. Mai trist este atunci când aceste întâlniri spontane se lasă cu victime umane. Pentru evitarea acestor situaţii s-au luat măsuri de hrănire a urşilor în pădure de către ocoalele silvice din zonă şi de mutare a unora dintre ei în alte zone slab populate cu această specie.
Bine de știut!
Atât pentru iubitorii de drumeții montane scurte, cât și pentru cei care realizează trasee montane cu durată mai mare și își propun să înnopteze în cort, prezența urșilor poate deveni o provocare. Urșii sănătoși și sălbatici cu adevărat nu atacă de obicei omul, dar în păduri se găsesc și urși bolnavi sau răniți, iar aceștia sunt imprevizibili și pot ataca. O categorie aparte de urși bruni sunt ”urșii gunoieri “. Ei nu sunt agresivi, dar pot deveni dacă intervii între ei și hrană, deoarece sunt foarte deştepţi şi profitori, iar când simt că îşi pot procura hrana fără efort, nu se mai chinuiesc şi astfel devin o problemă.
Ursul a fost și va rămâne un animal sălbatic și merită să fie respectat!
