Între datorie și arta tradițională românească
Andrei Ionaș este cadru militar la Centrul de instruire Vânători de Munte Predeal, s-a născut și trăiește în Bușteni, iar în timpul liber transpune lumea muntelui, prin modelarea lemnului, în sculpturi unice.
Cum se vede Bușteniul prin ochii unui vânător de munte?
Orașul acesta s-a dezvoltat binemeritat, situarea lui pe terase paralele cu Valea Prahovei conferă un peisaj de vis, unic, asupra versantului vestic al Bucegiului. Străzile care îl străbat sunt veritabile „culoare de observare”, variind în funcție de sezon și expoziție solară, astfel încât un turist, trecând a doua oară pe același drum, va fi surprins plăcut, chiar uimit să descopere un întreg ansamblu nou, privind aceleași imagini văzute prima dată. Civilizația muntelui este una specială. S-au scris multe rânduri despre acest lucru, muntenii sunt speciali, au un fel de „cod” al lor, este vorba de cuvântul dat, iar voluntariatul îi reprezintă. Mulți ani serviciul salvamont a lucrat numai pe bază de voluntariat. Faptul că la munte trebuie să fii serios, hotărât, să cunoști multe lucruri duce inevitabil și la formarea de caractere tari.
Există o legătură afectivă între tine și orașul natal?
Absolut, ca la toți cei care s-au născut aici. Dragostea față de Bușteni s-a manifestat firesc la fel ca și pentru ceilalți munteni. În cazul meu, „am debutat” în viață aproape cu schiurile în picioare. Îmi amintesc cu plăcere de copilărie, de zilele de iarnă în care mergeam la școală și la cumpărături pe schiuri. Distracție, nu glumă! Aș putea să spun că la cei 40 de ani pe care îi am, lucrurile sunt simple. Am propriile valori, și la mine nu există gri. Doar alb și negru. Se pare că muntele și-a pus „amprenta” și asupra mea.
Care sunt hobby-urile tale?
În urma noastră nu rămâne decât ceea ce creăm. Astfel am hotărât, fară a avea studii de specialitate, să sculptez în lemn. Subiectele abordate sunt „personaje ale muntelui„ , urși, capre negre, lupi, cerbi, brazi, piscuri, flori de colț, lumea muntelui văzută de mine și creată cu ajutorul uneltelor din bucăți și trunchiuri de lemn. Las pe alții să aprecieze munca mea, fără a vorbi mai mult, spun doar atât celor care sunt critici: încercați să oferiți din creațiile voastre și sentimentul acela vă va copleși.
Ce locuri ai recomanda unui turist care vine pentru prima dată în Bușteni?
Cascada Urlătoarea, Castelul Cantacuzino, Mânăstirea Caraiman, Gura Diham, sunt doar câteva obiective obligatorii „de atins” atunci când vii la Bușteni. Traseele turistice marcate oferă prilejul unor experiențe unice, la fel ca și excursiile cu telecabina.
Ce mesaj ai avea pentru turiști și localnici?
Iubiți muntele!