X

Statuia lui George Enescu (Operă)

01 Sep 2017 | scris de Asociația Harmony, Filiala
  • Statuia lui George Enescu (Operă)
    Foto: Ștefan Trăsnea
  • Statuia lui George Enescu (Operă)
    Foto: Ștefan Trăsnea
  • Statuia lui George Enescu (Operă)
    Foto: Ștefan Trăsnea
  • Statuia lui George Enescu (Operă)
    Foto: Ștefan Trăsnea

Bulevardul Mihail Kogălniceanu 50, București 3,00 rating / 2 voturi
Review Merg.In

Un alt „bronz” amplasat în Sectorul 5 al Capitalei este al marelui muzician George Enescu, în faţa peluzei verzi care duce, preţ de câţiva paşi, la Opera Naţională din Bucureşti. Enescu are o piaţă care îi poartă numele, dar a fost împrumutată just de Ateneu, unde au loc, periodic, concursul şi festivalul de talie internaţională care îi poartă numele.

Statuia este opera maestrului Ion Jalea (1887 - 1983), rămas doar cu mâna dreaptă după Primul Război Mondial, şi a fost inaugurată în toamna anului 1971.

Enescu nu este reprezentat în picioare. Baza este un fotoliu din marmură care pare că îi conferă marelui muzician un refugiu de observaţie. Poziţia corpului este meditativă, dar atentă, picioarele în poziţie de plecare, oricând; parcă aşteaptă să reacţioneze. Chiar înclinarea capului este dubitativă, iar mâna dreaptă este încleştată pe spătarul fotoliului de bronz, gata să se ridice, cu partea de jos a pelerinei trasă, aristocratic, spre dreapta.

Silueta lui Enescu priveşte spre Biserica Sfântul Elefterie, clădiri de birouri şi case. Aproape este Parcul Operei, unde aleargă şi se joacă zilnic o droaie de copii. Pe vremuri, undeva mai în spate, lângă Operă, era o bază sportivă pentru tenis. De aici ajungi uşor la Cişmigiu, Universitate, Izvor, Eroilor.

În 2013 a fost dezvăluită o altă statuie a lui George Enescu, monument donat municipalității de familia sculptorului Constantin Baraschi, la intersecţia străzilor George Enescu cu bulevardul Gheorghe Magheru.

 

Acest material este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2017

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti

Detalii
Venue name: Statuia lui George Enescu (Operă)
Adresa: Bulevardul Mihail Kogălniceanu 50, București
Telefon
Website:
Program
Comentarii