Casa Memorială „Liviu și Fanny Rebreanu”
„A-și întemeia un cămin este datoria cea mai însemnată a omului… “
Căminul Rebreanu, situat pe Bulevardul Doctor Gheorghe Marinescu numărul 19, la apartamentul 11, peste drum de Palatul Cotroceni, păstrează vie amintirea scriitorului prin documente literare, scrisori, manuscrise ale scriitorului Liviu Rebreanu și Ștefana Rădulescu, Fanny- cum o alinta poetul, tablouri tip portret ale familiei Rebreanu, fotografii de familie. Tot aici regăsim creații de grafică, icoane, o piesă de mobilier Biedermaier, o colecție impunătoare de ceramică din zona Ardealului.
Liviu Rebreanu, unul dintre cei mai mari prozatori și dramaturgi români, născut la 27 noiembrie 1885, la Târlișua, Bistrița-Năsăud, și mort la varstă de 59 de ani, la 1 septembrie, la Valea Mare, Argeș, a schimbat multe locuințe în viața sa brăzdată de multe greutăți financiare. Una dintre aceste locuințe o reprezintă și Casa Memorială “Liviu și Fanny Rebreanu”, un apartament cumpărat de scriitor în anul 1934, pentru unica sa fiică vitregă Puia-Florica Rebreanu. Acest apartament a fost donat de Puia în 1992, cu tot patrimoniul din el, statului român, aflându-se în prezent sub coordonarea lui Corneliu Lupeş și patronajul Muzeului Național al Literaturii Române, iar dorința acesteia a fost să fie prezentate și realizările mamei sale Fanny (Ştefana Rădulescu), o talentată actriţă și scriitoare, autoare de proză memorialistică. Soția scriitorului i-a fost alături lui Liviu Rebreanu până în ultima clipă a vieții sale.
„Dumnezeu să-ți ajute să ajungi cât Coșbuc de mare!”
La plecarea lui în lume, tatăl său i-a urat să ajungă cât Coșbuc de mare, iar Liviu Rebreanu i-a îndeplinit dorința. În casa memorială care îi poartă numele, întâlnim ,imediat ce intrăm, chipul marelui scriitor, ce ne privește cu ochii vii și calzi, mulțumindu-ne parcă pentru că îi călcăm pragul casei.
Putem observa, de asemenea, foarte multe fotografii, schițe în cărbune și peniță, caricaturi ce poartă semnătura unor nume prestigioase. Acaparante sunt pânzele care îl prezintă pe Liviu Rebreanu, într-una este tânăr, pictat de Jean Steriadi, în 1918. Alta îl imortalizează la vârsta de 30 de ani, când deja părul îi încărunțise. Traian Cornescu, un cunoscut scenograf al Teatrului Național de la acea vreme, îi înfăptuiește scriitorului ultimul portret. Grandios este ultimul tablou al scriitorului, în mărime naturală, realizat de Camil Ressu, după moartea lui Liviu Rebreanu, după o fotografie. Acesta îl prezintă pe Rebreanu în uniforma de academician, atunci, ca și diplomații, academicienii aveau uniforme brodate cu fire de aur sau de argint.Fotografia care a constituit baza tabloului îl reprezentă pe Liviu Rebreanu în timpul unui discurs de recepție în care acesta elogiază un înaintaș, respectiv țăranul român pe care îl socotește nu doar înaintașul său, dar și al majorității membrilor Academiei.
Cu o figură expresivă, impunătoare și în același timp prietenoasă, Liviu Rebreanu este conturat prin penel, creion de foarte mulți artiști, Horia Oprescu, un prozator, traducător şi istoric literar, descriindu-l astfel: ”Înalt și chipeș, zâmbind cu șirurile sclipitoare ale dinților, potrivindu-și cu stereotip gest, domol, șuvița de zăpadă timpurie ce-i brăzda fruntea”.
Fanny Rebreanu, soția scriitorului
Prezența soției scriitorului, Fanny, cum o alinta el, se face resimțită prin vitrina plină cu cadouri aduse din străinătate de scriitor, pentru Fanny și Puia, fiica lui Fanny, dar pe care Rebreanu a iubit-o enorm, ca pe propria fiică, “lumina ochilor, toiagul batrâneților, bucuria vieții lui”. Aici regăsim: păpuși, evantaie, mărgele, brățări, bibelouri prețioase și multe alte daruri cu valoare sentimentală și care reflectă bucăți din atmosfera familială caldă.
Căsătoria cu Fanny Rădulescua avut loc în 1921, aceasta fiindu-i prezentată scriitorului pe terasa Oteteleşanu, de Emil Gârleanu, prozator, regizor, scenarist de film și jurnalist român. Fanny i-a fost permanent un sprijin scriitorului, acceptându-i și încurajându-i pasiunea acestuia pentru scris. Însuși scriitorul menționând: “Soţia unui scriitor trebuie să fie o martiră, o sacrificată, ca să fie folositoare tovarăşului ei”
În apartament, putem vedea un alt tablou, pictat tot de Ressu, de asemenea în mărime naturală, al unei fete tinere, de 21 de ani, Puia, fiica soților Rebreanu.
Bucăți din atmosfera familială sunt relevate și prin piesele de mobilier, primite ca daruri de nuntă: o minunată masă Biedermaier, ce se află în living, oferită de mitropolitul Nifon, rudă cu Fanny; un alt dar de nuntă este garnitura de sufragerie în stil baroc, pe care soții Rebreanu au primit-o de la părinții scriitorului. Putem regăsi motive sculpturale ale imensului bufet pe picioarele mesei rabatabile, pe scaune, pe lampadarul poziționat pe tavan și pe o pendulă, cu o înălțime de doi metri, cu un gong grav ce amintește de frumusețea altor vremuri.
Tablourile tip portret sunt completate de o bogată colecție de ceramică și de icoane vechi pe sticlă, toate provenind din Ardeal. Există, de asemenea, și alte tablouri ale lui Nicolae Dărăscu, Francisc Şirato, sculpturi de Miliţa Petraşcu, Ion Jalea, Oscar Han.
În același bloc, cu numărul 19 este prezentă și Casa Memorială "Ion Minulescu". Ambii, scriitori foarte valoroși, au vrut parcă să rămână în memoria colectivă, legați nu doar de pasiunea pentru scris și operele remarcabile, ci și prin căminele alăturate, căci așa cum ne spunea Liviu Rebreanu: “A-și întemeia un cămin este datoria cea mai însemnată a omului… “.
