Câmpia Bărăganului era plină de gorgane, nişte movile de pământ, şi într-o astfel de zonă a fost ridicată, citând un hrisov de-al lui Matei Basarab, la 1639, o biserică. Azi o poţi vedea traversând Podul Izvor către Cişmigiu, un lăcaş de cult alb, pe o ridicătură de pământ.
Dar trebuie să ne uităm şi la Nicolae Iorga, care, în „Istoria Bucureştilor”, zicea: „Între bisericile vechi, se mai înşiră (...) aceea a Gorganului, pe care n’o cred numită după biata modâlcă de pământ pe care e clădită, ci de acel Gorgan Spătarul, cumnatul lui Matei-Vodă, care-l ajută credincios în răscoala şi izbânda lui. Cercetări tehnice ar lămuri data întemeierii acestui locaş, care nu se pomeneşte înainte de aceste prime decenii ale secolului al XVII-lea”.
Şi istoricul G.I. Ionnescu-Gion vorbeşte despre această biserică, una din lemn la începuturi. În 1953, săpăturile arheologice din zonă arată însă că aici mai întâi s-a construit o biserică din cărămidă, pe un teren tasat cu moloz şi pietriş. Dar au fost găsite şi multe osemite iar o teorie despre preexistenţa unui cimitir aici este de neînlăturat.
Conform datelor de pe site-ul bisericii, lăcaşul exista şi în timpul lui Constantin Brâncoveanu, la 1694.
Dincolo de ce spun istoricii, vizitatorii pot vedea pisania de la intrarea în Biserica Gorgani, care are hramul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, în care se spune că actuala biserică a fost zidită „în vremea lui Caragea Voevod” (1812-1818), cu bani de la boieri şi negustori.
Aproape de vremurile noastre, în 1935, s-a construit turla principală de deasupra pridvorului, unde bat clopotele. Apar şi scările frumoase din marmură.
Conform site-ului bisericii, aici se rugau membri ai Mişcării Legionare, de unde şi porecla de "biserica legionarilor". Mai ales că în 1937 aici au fost slujiţi spre înmormântare liderii legionari Ionel Moţa şi Vasile Marin, decedaţi în Spania în Războiul civil, unde au luptat alături de generalul Franco.
Este o altă biserică bucureşteană cu plan grecesc, cu influenţe româneşti de secol XIX, cu stiluri diferite. Arată ca o navă, în interior având trei culoare cu strane şi stâlpi de lemn, iar spre sud sunt şase morminte cu lespezi de piatră cu inscripţii chirilice şi greceşti (1814-1834). Portalul uşii este sculptat în piatră, stil post-brâncovenesc.
Catapeteasma uimeşte prin icoanele zugrăvite la Muntele Athos, mai poate fi văzută şi o icoană a Sfântului Ilie din secolul al XVII-lea. Reprezentanţii bisericii spun că aceasta ar fi fost icoana de hram a vechii biserici, de dinaintea actualului lăcaş.
Pictorii Constantin Popescu, Alexandru Basarab, Pavel Chichişan, Elisabeta Ursu şi alţii au lucrat la interior. Ultimele retuşuri au fost făcute în 2006.
Acest material este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2017.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.
