Poveşti despre case. Episodul 2: Ghetourile

Proiecţia episodului „Locuirea în zone de tip ghetou”, care face parte din seria Housing Stories, a avut loc aseară, de Noaptea Caselor. Gazdele au fost aceleaşi, Manasia Hub, organizatorii: Asociaţia VIRA, moderatorii: managerul de proiect Andrei Crăciun, sociologul Vlad Cătună şi regizorul filmului Matei Budeş, publicul: mulţi interesaţi. 

Prelungirea Ferentari. Au fost cercetate două zone: Iacob Andrei şi Aleea Livezilor. Peisajul dezolant, cu antene parabolice şi gunoi, cu oameni „fericiţi” că au „unde să pună capul”, care-şi trăiesc viaţa în blocurile de tip cămin în spaţii de 2-3 metri pătraţi, care vin acasă de la serviciu şi calcă pe seringile drogaţilor (e pericol de infectare cu HIV), printre şobolani şi resturi menajere, care nu-şi lasă copiii să se joace în faţa blocului după lăsarea nopţii, care trăiesc. Cine locuieşte aici? Taximetrişti, femei de serviciu, vidanjori, zidari, oameni cu meserii de tranziţie. 

Vieţi improvizate în Ferentari
În acest episod au fost intervievate trei femei. Bărbaţii au fost greu de convins, de găsit, de înduplecat să apară în film. Cei mai mulţi lucrează. Aţii sunt bolnavi, alţii au acceptat iniţial, pentru ca în final să-i refuze pe realizatorii filmului. Dacă primul episod din serie are părţi optimiste, uşor vesele, acesta este trist, oferă o perspectivă asupra vieţii unor oameni trişti, fără viitor. Unii mai speră. Pentru copiii lor. 

Cele mai multe probleme pe care le auzi în film sunt legate de curăţenie, de sărăcie, de izolare. Par indivizi prizonieri ai acestui cartier: nu ies de aici şi nimeni nu merge la ei în vizită. Prima intervievată, o doamnă, casnică, are datorii la întreţinere de 16.000 de lei. Are mucegai în casă, nu are apă caldă, dar o ajută balconul, acolo îşi face de mâncare. „Cartier amărât” şi „suntem ai nimănui” sunt sintagmenele pe care le repetă. 

Camera de filmat se învârte în doar trei metri pătraţi, cât este o încăpere în zonele de tip ghetou. „Administrator nu se există”, spune a doua locatară din Rahova. Soţul ei a făcut grevă pentru casă, acum e bolnav şi nu lucrează. Ea se plânge de vecinii care nu ies la curăţenie, care nu se ajută reciproc, le spune „oameni invidioşi”. Prezenţele străine în aceste cutii de chibrituri, cum le numesc cei mai mulţi dintre chiriaşi, sunt şobolanii. Femeia arată piciorul fetei ei, care a fost muşcată. „Gândacii, zici că e musafiri”. E resemnată însă. „Cu timpul, te obişnuieşti cu mizeria, cu aerul”.

La blocul nr. 5, scara 2, locuieşte o altă doamnă, femeie de serviciu la o scară de bloc, ea şi copila ei. Problemele cu întreţinerea, mizeria din jur şi izolarea sunt apăsătoare. Işi doresc să evadeze, dar „nu avem unde” – spun toţi. Datoriile şi lipsa unui loc de muncă îi obligă să fie în continuare locuitori de Ferentari, altădată „cel mai frumos cartier”. 

„Este mult mai bine faţă de acum cinci ani. N-au fost reabilitate de mult timp unele blocuri, se văd antene parabolice la fiecare geam, balcoane improvizate, femei în halat care trag din ţigară la fiecare scară de bloc”, a spus la final de proiecţie Matei Budeş.
 

Bun sau trist, tuşant sau de compătimit, cum arată blocurile din punct de vedere estetic sau câtă sărăcie poate încăpea într-o cămară, ceea ce este relevant pentru privitori este „problema evacuărilor” acestor oameni. S-a discutat acest aspect după vizionare. Compania care deţine aceste blocuri este una privată, aşa că pentru a-şi plăti datoriile încearcă să vândă cu forţa garsonierele în care trăiesc oamenii. Preţul de pornire era de 5.000 de euro. Cine ar da atât pe aşa ceva? Azi se pare că preţul ar mai fi crescut. Primăria Capitalei este cea care are drept de cumpărare şi de renovare a locuinţelor, însă situaţia în care se află „primarele” Oprescu, arestat preventiv pentru luare de mită, întârzie mult procesul. Şi este unul de durată.

Iată concluzia sociologului cu privire la cercetarea în teren: „În Aleea Nehoiu, spaţiul public din jurul casei sau blocului poate fi văzut ca o extensie a spaţiului privat. Neajunsurile, problemele de infrastructură sau cele ce ţin de accesul la resurse şi servicii sunt depăşite prin datoria de a împărţi şi prin aspectele culturale comune pentru locuitorii zonei (precum valorile familiei extinse sau supravegherea comunităţii). Solidaritatea se manifestă nu doar în raport cu problemele pe care fiecare le are de înfruntat, dar şi în legătură cu aspectele plăcute ale vieţii - petreceri, bairamuri, botezuri, călătorii, timp liber, pasiuni.” (Vlad Cătună, sociolog în cadrul proiectului). 

Regizorul Matei Budeş m-a asigurat că următoarele poveşti, încă două episoade la care se lucrează acum, sunt: locuirea în Zone rezidenţiale şi în Case naţionalizate. 

Evenimentul a fost organizat de Asociaţia VIRA prin proiectul „Case Vii. Diversitatea culturală a spațiilor de locuit din București și împrejurimi”, finanțat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României în cadrul programului PA17/RO 13 Promovarea Diversității în Cultură și Artă al Patrimoniului Cultural European.  

Primul episod, "Blocurile comuniste", a avut premiera în 15 septembrie.