Sinaia – Micul Versailles Românesc
Să pornim la drum plini de voioşie spre înaltul însorit al munţilor!
Staţiunea Sinaia, apare menţionată ca localitate din punct de vedere documentar pentru prima oară în anul 1690 datorită Mânăstirii cu acelaşi nume ce a fost construită între anii 1690 şi 1695 şi pentru a cărei pază a fost necesară întemeierea primelor locuinţe de scutelnici care au format apoi populaţia stabilă. Primul sat apărut ca vatră a purtat denumirea Izvorul, denumire ce simbolizează şi astăzi unul dintre cartierele de bază ale oraşului ce avea să capete un nume nou în 1874 păstrat până astăzi.
Localitatea, aşezată pe drumul vechi al Prahovei, de la râul Izvor până la Predeal, are dovezi de locuire încă din epoca bronzului. Aici au fost descoperite o serie de depozite cu obiecte de bronz, ce atestau prezența umană în această zonă încă din anii 1800-1000 î.e.n. Odată cu anul 1452, când Vladislav Voievod scrie pârcălabilor din Braşov că a hotărât ca drumul Prahovei să fie „slobod şi pe unde poftiţi şi să ne ţinem de aşezământul cel vechi, de la domnii de mai înainte", apare în zonă necesitatea dezvoltării unor hanuri pentru popas.
Este, de asemenea, semnalată apariţia în zona Munţilor Bucegi a unor schituri de călugări athoniţi, de pe la 1453, după căderea Constantinopolului, ce alcătuiau o sihăstrie la Stânca Sfânta Ana. Acesta însă a fost risipit în decursul vremii. Atestat documentar în anul 1581 în urma unor danii făcute de către Mihnea Vodă, Schitul Sfântului Nicolae de pe Molomoț amplasat la nord de cartierul Furnica a fost prima aşezare din Plai. Spre amintire s-a ridicat aici o cruce ce există şi astăzi.
În urma unui pelerinaj pe care Spătarul Mihail Cantacuzino, din familia boierilor Cantacuzini, însoţit de familia sa, l-a efectuat la locurile sfinte, Ierusalim şi Nazaret, ajungând până la Muntele Sinai la o veche mănăstire ortodoxă, s-a hotărât să construiască în munţii româneşti o mânăstire care să poarte numele muntelui Sinai. Locul pentru înălţarea sfintei construcţii a fost ales în urma peregrinărilor sale prin ţară când a poposit la sihaştrii din zona Prahovei şi a fost fermecat de frumuseţea locurilor. Construcţia mânăstirii a durat 5 ani, iar scopul amplasării în acest loc era unul dublu: acela de fortăreaţă pentru apărare şi de protecţie pentru drumul comercial existent de-a lungul Văii Prahovei, dar şi de a asigura un adăpost numeroşilor pustnici existenţi în Munţii Bucegi. Aceasta a fost concepută pentru a adăposti 12 călugări, după exemplul lui lisus Hristos care a avut 12 Apostoli.
Primul drum al aşezării a fost făcut de către argaţii mânăstirii, care au lărgit poteca şi au amenajat un drum rudimentar pe care puteau ajunge carele cu boi destinate transportului de material de la Posada trecând prin strâmtoarea Orăţiilor.
Constantin Brâncoveanu porunceşte în anul 1701 ca pentru paza Mânăstirii Sinaia să se aducă 40 de oameni din Trăisteni „fiind dară această monastire la un loc de munte şi greu, în laturea Plaiului aproape de hotarul Ardealului pre unde pururea fiind pustietate”.
Cătunul Izvor apare în anul 1783 după ce Domnul Mihai Șuțu înzestrează Mănăstirea Sinaia cu încă 42 de scutelnici, pe care-i aşează cu familiile lor pe valea râului ce poartă denumirea de Izvorul Dorului. Până în secolul al XIX-lea, aceste locuri erau aproape inaccesibile, iar cele două schituri şi mănăstirea erau izolate de lume.
Odată cu reparaţia şi construirea de noi poduri, în anul 1789 pe drumul Văii Prahovei ia fiinţă un serviciu de poştă cu sediul la Predeal unde schimbul de cai şi odihna drumeţilor se făcea sub paza străjilor domneşti.
În urma teroarei răspândite de Pasvantoglu şi cârjalii lui, în anul 1802 o mare parte a locuitorilor Bucureştiului au fugit înspre Ardeal, câteva familii stabilindu-se în aşezările Sinăii şi Bușteniului precum familia Ghiţă Bogoslav, dar şi câţiva dintre păstorii veniţi din Bran, Râşnov şi Săcele. Oraşul se populează cu peste 1000 de bucureşteni fugiţi după uciderea lui Tudor Vladimirescu şi ocuparea Bucureştilor de către turci şi cu câteva cete de arnăuţi. În anul 1848, Nicolae Bălcescu, Eliade-Radulescu şi Cristian Tell s-au refugiat de asemenea la Sinaia, în urma unui zvon cum că trupe intervenţioniste au intrat în ţară. Mânăstirea este ocupată de austrieci şi ruşi între 1849 şi 1850.
Micul Versailles românesc
Anul 1864 aduce în familiile boierilor Cantacuzino şi Ghica fondarea la Bucureşti a Eforiei Spitalelor Civile, spitale cu asistenţa medicală gratuită. Cu această ocazie se cedează acesteia, ca fond social, o parte din moşiile deţinute, printre care şi moşia Furnica cu Mânăstirea Sinaia. De atunci, Eforia şi primul sau efor prinţul Dimitrie Ghica, devin primii fondatori ai oraşului după care a urmat Principele Carol I viitorul rege care vizitează pentru prima dată Mânăstirea Sinaia în luna august a anului 1866 şi decide datorită frumuseţilor zonei să construiască aici viitoarea reşedinţa regală de la Peleş. 10 august 1875 este data punerii primei pietre de temelie pentru reşedinţa princiară de vară. Lucrările la castel au fost terminate în prima fază în 1883.
În anul 1879 calea ferată a fost prelungită până la Sinaia, după care a fost construită până la Predeal în anul 1882. Declarat oraş în 1880 când localitatea a devenit reşedinţa de vară a regelui Carol I, Sinaia este cel mai căutat oraş în anul 1900. Aici, începând cu luna mai și până la deschiderea Parlamentului în noiembrie, lângă familia regală se mută toată aristocrația vremii făcând posibilă comparaţia cu un mic Versailles românesc.
Castelul şi calea ferată au impulsionat dezvoltarea aşezării, care luase fiinţa în anul 1872 ce a fost declarată, în anul 1880, comună urbană.
Odată cu noua parcelare ce a avut loc în anul 1880 şi trasarea străzilor apar primele „case de sănătate” şi o grădina publică proiectată de grădinarul peisagist belgian Eder în anul 1881 pe domeniul Dimitrie Ghica, pe un teren liber unde se ţinea târgul de vite şi bâlciul, ulterior surprins pe pânză în anul 1873 de către marele Pictor Nicolae Grigorescu sub denumirea „Bâlci la Sinaia”.
Vila Dimitrie Ghica, este prima „casă de sănătate” realizată în Sinaia înălţată în 1875 de către primul efor, prinţul Dimitrie Ghica, pe locul actualului Casino din Sinaia.
Hotelul Sinaia este primul hotel din staţiune, ce se ridică sub dealul Mânăstirii la iniţiativa Eforiei pentru a găzdui călătorii care nu mai încăpeau în chilii, dar şi pentru cei cu mai puţină dare de mână, care să îşi facă la munte cura de aer curat şi apă de izvor. Construcţia este finalizată în anul 1871. Primul hotelier a fost austriacul Josef Ungarth, valetul prinţului Dimitrie Ghica - iniţiatorul şi supraveghetorul lucrărilor hotelului ce cuprindea curte interioară cu dependinţe şi grajduri pentru cai şi trăsuri. Hotelul însă arde în anul 1911.
Cazinoul şi Cofetăria Rieglererau au fost construite lângă hotelul Sinaia, între actualul Casino şi Hotelul Palace. Aici concerta vara orchestra lui Eduard Wilhelm Strauss. La Cazinoul Riegler se jucau cărţi, se dansa şi se făceau consumaţii de tip bar, dar clădirea a fost distrusă în întregime în urma incendiului din anul 1911, odată cu hotelul Sinaia.
În urma dezvoltării turismului feroviar la Sinaia prin „trenurile de plăcere”, Eforia dă în folosinţă pe amplasamentul de azi al Hotelului Palace, Stabilimentul Băilor de Hidroterapie, construcţie dotată cu instalaţii complete pentru tratamente după metoda profesorului Winternitz ce era condusă de un medic specialist şi deţinea personal specializat în aplicarea tratamentelor de tipul masajelor, băilor cu abur, duşurilor alternative, electroterapie, sezonul de băi fiind stabilit de la 1 iunie la 15 septembrie.
Apar primele vile ale marilor personalităţi ale vremii, prinţii Dimitrie Ghica şi Barbu Știrbey, generalul Florescu şi politicianul Lascăr Catargiu. Se construiesc hoteluri luxoase, Casinoul, se amenajează aleile parcurilor astfel încât, în câteva decenii, oraşul era comparabil cu cele mai cunoscute staţiuni europene şi perceput ca „Micul Versailles”.
Dezvoltarea economico-industrială
În anul 1910, Sinaia a fost aleasă de către italianul Filippo Dozzi pentru fabricarea salamului de Sibiu, afacere ce a durat peste ani până în zilele noastre. Denumirea iniţială a fabricii de azi a fost „Întreprinderea Individuală Filippo Dozzi”. De profesie pietrar, stabilit împreună cu soţia sa, în anul 1885, la cariera de piatră de la Piatra Arsă, văzând condiţiile climaterice favorabile producerii salamului crud-uscat, Filippo Dozzi cumpăra în anul 1910 o clădire a unui restaurant, un depozit de vinuri şi un hotel. În această clădire fondează fabrica de salam Filippo Dozzi şi începe fabricarea salamului de Sibiu, considerat, de la bun început, un produs de lux.
Pe la sfârşitul secolului XIX, Sinaia devine centru turistic naţional şi European prin apariţia Societăţii Sinăiane de Turism în anul 1893, ca mai apoi iubitorii muntelui din Bucureşti să se organizeze şi să întemeieze, în anul 1903, prima Societate a Turiştilor Români. Începuturile turistice ale oraşului aduc construcţia hotelurilor Caraiman în anul 1881, Palas în anul 1911 şi a Cazinoului Sinaia în 1912, iar pe munte apariţia cabanelor turistice, printre primele fiind amintite Vârful cu Dor, refugiul Omu şi Casa Schiell.
O pagină frumoasă din istoria turismului este dedicată lui Badea Cârțan, care a trecut deseori Carpaţii, cu sacul plin cu cărţi româneşti, de la Bucureşti spre „Țara Sibiului şi Țara Brașovului”. Acesta a murit la Sinaia fiind îngropat în cimitirul de la Izvorul Rece.
Celebritate a Bucegilor, este şi Take Ionescu, om politic şi de cultură, care a susţinut cu bani construcţia unor poteci şi marcaje în zonele alpine. Alături de acesta amintim pe Regina Maria, Bucura Dumbravă, Regele Ferdinand I al României, Nestor Urechia, Alecu Urechia, Mihai şi Petre Haret, Nicoale Bogdan şi alţi iubitori de natură, drumeţie şi aventură.
Devenită reşedinţa de vară a Casei Regale, Sinaia s-a transformat într-un centru al vieţii politice şi o zonă rezidenţială privilegiată fiind concepută de Eforie ca o staţiune de lux pentru vacanţe, punând la dispoziţie un număr de 10 hoteluri, 55 vile mari, 50 vile mijlocii şi 60 case ţărăneşti, 2 cazinouri, băi de hidroterapie, o grădină zoologică, trăsuri pentru plimbări, 3 centre cu cai de călărie, manej şi şcoală de echitaţie, restaurante, berării, cofetării şi magazine sezoniere, un parc de promenadă. Astfel a devenit cunoscută ca o „Perlă a Carpaţilor".
La Sinaia s-au stins din viață regele Carol I, Ferdinand I, regina Maria a României și prim-ministrul Ion Duca ce a fost asasinat pe peronul gării.
Astăzi, Sinaia, clădită ca o perlă turistică în munţii Bucegi, îşi dezvoltă viaţa social-economică ducând mai departe tradiţia unui turism de lux practicat la cote înalte de calitate.
Rafinament boem într-un decor verde profund pe un fundal stâncos de conglomerate şi granit, oraşul inspira la meditaţie, odihnă şi aventură.
