Mânăstirea Sinaia este un aşezământ ortodox situat în cadrul masivului Bucegi, la poalele muntelui Furnica, la atitudinea de 860 de metri. Are în imediata vecinătate vestitul Castel Peleş. La începuturi mânăstirea a fost construită să adăpostească doisprezece călugări.
Mânăstirea este rezultatul unei evoluţii de trei secole, ea fiind construită în anul 1690 de către fondatorul său Mihail Cantacuzino. Acesta a fost impresionat de cele văzute în urma vizitelor din Palestina, în peninsula Sinai, drept urmare a ctitorit o mânăstire deosebită pe care a numit-o „Sinaia”.
Construcţia a început în 1690 şi a durat până în 1695, iar pe 15 august în acelaşi an, a avut loc târnosirea acesteia. Primul stareţ a fost Ieromonahul Nicodim. După ce numărul călugărilor a crescut de la doisprezece la o sută, în 1842 a fost nevoie de construirea unei biserici mai mari şi a unor chilii suplimentare. În 1895, cu ocazia împlinirii a două sute de ani, s-a deschis pentru public Muzeul Mânăstirii Sinaia, prima expoziţie de obiecte de cult din România.
Arhitectonica Mânăstirii Sinaia – Biserica veche
Vechea biserică a mânăstirii este construită în stil brâncovenesc, stilul fiind caracterizat de coloane sculptate în piatră, ornate cu motive florale. Forma bisercii este de cruce latină și are o lungime de 15 metri şi o lăţime de șase metri.
Paraclisul este o capelă mică unde se desfăşoară slujbe zilnic. Are hramul „Schimbarea la Faţă”, iar acesta datează încă din perioada înfiinţării mânăstirii. Are o arhitectură originală, înnegrită din cauza trecerii timpului. Este o construcţie joasă, iar originalitatea sa se datorează mesajului simplist și istoric al picturii, mai ales în pronaos unde sunt reprezentate momente din viaţa Mântuitorului.
Biserica nouă
Aceasta are hramul „Sfânta Treime”, cu o arhitectură românească deosebită, are ziduri groase şi contraforţi puternici pe care sunt gravate elemente ale stilului brâncovenesc.
Biserica este o construcţie impunătoare, cu o turlă mare deasupra naosului şi alte doua turle deasupra pronaosului. Pictura interiorului bisericii este în ulei, executată pe fond de aur mozaicat în stil neobizantin.
Muzeul Mânăstirii Sinaia
Este construit în anul 1895 şi este primul muzeu religios din țară și adăposteşte obiecte de cult de o valoare inestimabilă. Ca obiecte expuse avem prima Biblie tradusă şi tipărită în limba română, la București, precum şi o superbă colecţie de icoane şi cruci de altar. Primele cărţi de muzică tipărite în limba română sunt, de asemenea, expuse în acest minunat muzeu. În biserică se mai găseşte si epitaful executat de Ana Roth, o piesă lucrată cu acul și cu fir de aur şi mătase colorată pe pânză de bumbac, între anii 1897-1900. Această piesă este înregistrată în catalogul UNESCO.
Mânăstirea, în prezent
În aripa sudică a chiliilor este amenajat în prezent muzeul care a fost deschis pentru public în 1895. În fiecare an, mânăstirea este vizitată de mii de turişti, iar la slujba de înviere, curtea este neîncăpătoare, aici având loc un adevărat pelerinaj.
Muzeul și Biserica veche sunt deschise vara, zilnic, între orele 10.00 și 17.00, iar biletul costă patru lei.