Primul edificiu din Sinaia, Castelul Știrbei
În centrul orașului Sinaia, în spatele hotelului Montana, se află una dintre primele case edificate în Sinaia anului 1875, „Castelul Știrbei”, casa Alinei Știrbei și a generalului Ioan Emanoil Florescu. De la Dimitrie Ghica, în 1864, promotorul ideii de a crea o staţiune de vilegiatură pe Valea Prahovei, la Carol I, în 1866, anul înscăunării, care face prima sa vizită la munte, la Mânăstirea Sinaia și rămâne impresionat de frumusețea locurilor, s-a conturat ideea înființării stațiunii Sinaia.
Terenul destinat viitorului domeniu Știrbei a fost cumpărat de către generalul Ioan Emanoil Florescu ca urmare a anunțului făcut în decembrie 1870, de către Eforia Spitalelor Civile, prin care se invită elita socială românească să își construiască o casă în Sinaia, viitoarea reședință de vară a prințului Carol I și stațiune de vilegiatură, unde se punea și piatra de temelie a Castelului Peleș, locul unde „opera abilă a omului şi binefacerile civilizaţiei se aliază cu măreţia naturii", așa cum scrie presa străină a vremii, respectiv „L'Independence Roumaine”. Localitatea Sinaia a luat naștere administrativ printr-o lege adoptată în 1872 care le permitea noilor veniți să cumpere pământ în „vatra mânăstirii Sinaia” și să desfășoare activităși comerciale pe acesta. Carol I a rămas uimit de calitățile aerului și ale apei, de peisajul pe care-l ofereau Munţii Bucegi şi de serenitatea pe care o lăsa în suflet aşezământul monahal Sinaia prin atmosfera creată de Mânăstirea Sinaia. După luarea deciziei de construire a unei reşedinţe domneşti în zonă, demnitarii vremii au luat exemplul principelui, astfel încât centrul localitatății Sinaia avea să găzduiască toate somitățile.
Palatul Știrbei
În această atmosferă de efervescență culturală și imobiliară, generalul Ioan Emanoil Florescu și Alexandrina-Alina Știrbei demarează construirea unor frumoase clădiri pe Domeniul Știrbei, pe un teren care se întindea din șoseaua centrală actualul bulevard Ferdinand, până către liziera pădurii. Generalul Florescu era un bărbat energic, cu o impunătoare înfățișare militară, ce exercita o atracție deosebită prin manierele sale elegante. Om cult, iubitor de muzică, puternic mișcat de tot ce e frumos, artă, natură, cu dragoste pentru profesia cazonă, având inițiativă și deschidere către nou, împreună cu soția sa Alina Știrbei, fata moșierului Barbu Știrbei, o mare iubitoare de frumos, creează unul dintre cele mai frumoase și vechi domenii din Sinaia, Domeniul Știrbei. Domeniul este compus din castelul central, o anexă destinată angajaților și o capelă destinată familiei. Palatul Știrbei este o clădire sobră, străjuită de două foișoare. Edificiul era înconjurat de un parc natural de o mare frumusețe, iar fațada sa se oglindea într-un mic lac natural alimentat de un râuleț, având pe ambele laturi drumuri de acces pentru trăsuri. Intrarea în clădire este monumentală, decorată cu grupuri statuare din bronz, reprezentate de trei nimfe grațioase, doi lei la intrare pe scări și doi paji. Toate aceste statui sunt reproduceri după Rodin, aduse de la Paris și montate aici în locuri special amenajate.
Capela General Florescu
Impresionantă este și imaginea capelei de familie, botezată „Capela Florescu”, proiectată în stil neoclasic de arhitectul Andre Lecompte de Nouy, construită înainte de 1878, an în care s-a semnat contractul pentru pictarea ei, între Alina Știrbei, căsătorită Florescu, și pictorul Gheorghe Tăttărăscu, rudă a familiei Știrbei. În anii 2000 s-au făcut demersuri pentru restaurarea Capelei Florescu, realizându-se un concurs având drept participanți studenți la arhitectură.
Vila sau castelul, cum i se spunea, de pe strada Cuza Vodă, datează din anul 1875 și este cea mai veche clădire civilă conservată în oraşul Sinaia. Astăzi, vila se ascunde în spatele Hotelului Montana, construit în anii `70 la nivelul bulevardului Carol I. Așadar, ca o recunoaștere, acest domeniu înființat de generalul Florescu, om de stat respectat atât de către Cuza Vodă, cât și de Carol I, a lăsat în urmă o proprietate situată în Sinaia, între două străzi botezate cu numele celor doi domnitori. În perioada comunismului în ea a fost adăpostită „Casa pionierilor”, iar după aceea a funcționat ca „Trezorerie” a orașului Sinaia. În prezent, Castelul Știrbei, după ce va fi restaurat, va fi transformat în muzeu al orașului Sinaia.