X

Oltița Dănilă și costumele populare

18 Aug 2015 | scris de Doru Bălan
  • Oltița Dănilă și costumele populare

1,50 rating / 2 voturi
Review Merg.In
Născută în mijlocul munților, într-o casă de țărani, doamna Oltița Dănilă este păstrătoarea tradițiilor populare din moși strămoși. Confecționează costume populare a căror materie primă și-o țese acasă cu ajutorul stativelor (războiul de țesut).

Doamna Oltiţa, de când sunteţi un admirator al iilor populare?
De când mă știu. De mic copil am crescut în casa părinților mei cu războiul de țesut.
 
Cum vi se pare confecționarea iilor astăzi și cum era în trecut? Ce diferență există?
Demult, în copilăria mea și chiar în tinerețe, munceam mult mai mult. Țeseam pânza în război.
 
Cum țeseați pânza?
Prima dată cultivam cânepa. După ce cânepa era coaptă, o culegeam și o duceam la râu. Pe lângă râu făceam niște bălți unde puneam cânepa și o lăsam trei săptămâni la înmuiat. După trei săptămâni scoteam cânepa din apă, o spălam și o puneam la uscat. Apoi se melița cu ajutorul unei melițe din lemn. Apoi, cu o unealtă numită ragilă, trăgeam firele prin ea și obțineam caierul de fuior. Fuiorul se toarce, se face scule și se albește spălându-se de multe ori. După aceea se țese. Întâi se urzește pe urzoaică. Apoi se dă prin ițe și prin spată. Se pune pe țevi firul de fuior și se țese în război. Războiul de țesut în zona noastră a fost pentru multe femei o sursă de existență. După ce pânza a fost țesută, s-au croit cămășile bărbătești și femeiești, iar pe acestea s-au croit motive florale specifice zonei noastre.

Dar acum cum vi se pare munca femeilor?
Mai are rost să vorbim? Mult mai simplă. Există tot felul de materiale din bumbac, în și alte sortimente pe care se poate coase.

Unde vă expuneți iile și unde vi le vindeți, pentru că știu că sunteți întreprinzător local?
Am participat la expoziția Sâmbra Oilor cu S.C. IFOTURISM LUNCA SRL și am vândut din ii. De asemenea, am fost la Hora de la Rotunda unde și acolo am vândut din ele, iar publicitatea ne-o facem în mare parte pe plan local, unde suntem foarte bine cunoscuți.

Ce ați mai dori să realizați?
Aș dori să-mi deschid un atelier de ii românești și să dau de lucru femeilor din localitatea noastră care ar dori să aibă locuri de muncă și sunt foarte pricepute.
 
Doamnă Oltița, mulțumim pentru timpul acordat și vă invităm alături de noi unde promovăm turismul zonal, datinile, obiceiurile și portul din Bazinul superior al Someșului Mare. 
Comentarii