Paznic de vânătoare la Asociaţia cinegetică Izvorul Ilvei
În localitatea Lunca Ilvei funcţionează, din anul 2010, o asociaţie de vânătoare care are ca obiect principal de activitate vânătoarea, capturarea cu capcane a vânatului şi activităţi de servicii anexe vânătorii. Domnul Coste Radu este paznic de vânătoare la această asociaţie, având responsabilitatea de a şti tot ceea ce este legat de mişcarea vânatului, modul de hrănire pe timpul iernii sau acţiuni de braconaj din zonă.
Ce ne puteţi spune despre comunitatea vânătorilor din Lunca Ilvei?
La Lunca Ilvei a existat, din cele mai vechi timpuri, o comunitate a vânătorilor, pentru că zona noastră este foarte bogată în vânat. S-a constituit însă legal această comunitate doar odată cu apariţia primului ocol silvic, pădurarii fiind şi vânători. Apoi, tot în cadrul ocolului silvic s-a desprins o ramură care se ocupa de fondul de vânătoare, fiind administrat de un angajat al acestei instituţii. De abia în anul 2010 la Lunca Ilvei s-a constituit o comunitate a vânătorilor cu statut de sine stătător, prin înfiinţarea Asociaţiei Cinegetice Izvorul Ilvei.
De când a apărut la dumneavoastră această pasiune pentru vânat?
Pasiunea pentru vânat o am încă din copilărie. Însă nu pot vorbi despre o pasiune de a ucide animalele. Pentru mine, vânatul reprezintă un sport, de fapt cel mai frumos sport. Mă încântă, în mod deosebit, plimbările lungi pe care le fac prin inima pădurii, descoperirea unor locuri, poate rar umblate de picior de om, curiozitatea pe care o manifestă animalele atunci când te întâlneşti cu ele, faţă în faţă, jocul mamelor cu puii lor, zborul agitat al păsărilor atunci când le conturbi liniştea. De fapt, în cadrul asociaţiei, acesta este scopul nostru: de a proteja animalele sănătoase, de a facilita înmulţirea lor, de a asigura hrana lor pe timp de iarnă. Bineînţeles că pe cele care constituie un pericol sau care sunt bolnave sau bătrâne le vânăm. Dar, în general, urmărim înmulţirea fondului de vânătoare, nu dispariţia lui.
Ce animale aţi întâlnit până acum în zona noastră?
Cel mai des am întâlnit vulpi, lupi, veveriţe, porci mistreţi, iepuri sălbatici, căprioare, ţapi, ciute, cerbi. Mai rar m-am întâlnit cu ursul, şi numai de câteva ori am văzut ursoaice cu tuluci. Tot mai rar am întâlnit şi râs sau pisică sălbatică. Acestea au un auz foarte fin şi reuşesc să se ascundă până apărem noi.
Dintre păsările sălbatice, care sunt cel mai bine reprezentate în zonă?
Cel mai bine reprezentate sunt păsările mici: vrabia, rândunica, porumbelul sălbatic, uliul păsărilor, ciorile, dar se mai văd, în pădurile de pe vârfuri cocoşi şi găinușe de muntesau o specie de uli mai mari.
Ce animale aţi vânat până acum?
Cel mai des am vânat iepuri sălbatici şi porci mistreţi. Iepurii sunt foarte stricători, atât pentru culturile de legume din grădini, cât şi pentru pomii fructiferi. Ei se înmulţesc foarte repede, de aceea trebuie ţinuţi sub control. Porcii mistreţi vânaţi sunt dintre cei achiziţionaţi de asociaţie şi, în general, am vânat exemplare mai bătrâne sau bolnave.
Care dintre animalele mari sunt protejate de lege?
În zona noastră, mai precis zona Grădiniţa, face parte din ariile protejate în cadrul proiectului „Natura sit 2000”, arie protejată a carnivorelor mari cum sunt ursul, lupul, râsul sau pisica sălbatică. Nu numai că aceste animale sunt protejate, dar asociaţia a achiziţionat chiar mai mulţi urşi pe care i-a înregistrat, pentru repopularea zonei.
De unde vă achiziţionaţi cele necesare pentru vânătoare?
De obicei, vizitez magazinul de profil din Bistriţa. Acolo găsesc pe stoc sau cu comandă tot ceea ce este necesar pentru dotarea arsenalului personal.
Nu vi se pare periculos să ţineţi în casă puşca de vânătoare?
Nu. Armele de vânătoare au un regim special de depozitare, în dulap de fier, încuiat cu lacăt sau cifru. La fel şi celelalte componente. Aceste informaţii trebuie să le ştie orice vânător care doreşte să obţină permisul de vânătoare.
Ce recomandaţi celor care doresc să devină vânători?
Recomandarea mea este să nu vadă vânătoarea ca pe o modalitate de a-şi satisface nevoia de violenţă, ci ca pe o modalitate de relaxare şi comuniune cu natura.
Vă mulţumesc!
În localitatea Lunca Ilvei funcţionează, din anul 2010, o asociaţie de vânătoare care are ca obiect principal de activitate vânătoarea, capturarea cu capcane a vânatului şi activităţi de servicii anexe vânătorii. Domnul Coste Radu este paznic de vânătoare la această asociaţie, având responsabilitatea de a şti tot ceea ce este legat de mişcarea vânatului, modul de hrănire pe timpul iernii sau acţiuni de braconaj din zonă.
Ce ne puteţi spune despre comunitatea vânătorilor din Lunca Ilvei?
La Lunca Ilvei a existat, din cele mai vechi timpuri, o comunitate a vânătorilor, pentru că zona noastră este foarte bogată în vânat. S-a constituit însă legal această comunitate doar odată cu apariţia primului ocol silvic, pădurarii fiind şi vânători. Apoi, tot în cadrul ocolului silvic s-a desprins o ramură care se ocupa de fondul de vânătoare, fiind administrat de un angajat al acestei instituţii. De abia în anul 2010 la Lunca Ilvei s-a constituit o comunitate a vânătorilor cu statut de sine stătător, prin înfiinţarea Asociaţiei Cinegetice Izvorul Ilvei.
De când a apărut la dumneavoastră această pasiune pentru vânat?
Pasiunea pentru vânat o am încă din copilărie. Însă nu pot vorbi despre o pasiune de a ucide animalele. Pentru mine, vânatul reprezintă un sport, de fapt cel mai frumos sport. Mă încântă, în mod deosebit, plimbările lungi pe care le fac prin inima pădurii, descoperirea unor locuri, poate rar umblate de picior de om, curiozitatea pe care o manifestă animalele atunci când te întâlneşti cu ele, faţă în faţă, jocul mamelor cu puii lor, zborul agitat al păsărilor atunci când le conturbi liniştea. De fapt, în cadrul asociaţiei, acesta este scopul nostru: de a proteja animalele sănătoase, de a facilita înmulţirea lor, de a asigura hrana lor pe timp de iarnă. Bineînţeles că pe cele care constituie un pericol sau care sunt bolnave sau bătrâne le vânăm. Dar, în general, urmărim înmulţirea fondului de vânătoare, nu dispariţia lui.
Ce animale aţi întâlnit până acum în zona noastră?
Cel mai des am întâlnit vulpi, lupi, veveriţe, porci mistreţi, iepuri sălbatici, căprioare, ţapi, ciute, cerbi. Mai rar m-am întâlnit cu ursul, şi numai de câteva ori am văzut ursoaice cu tuluci. Tot mai rar am întâlnit şi râs sau pisică sălbatică. Acestea au un auz foarte fin şi reuşesc să se ascundă până apărem noi.
Dintre păsările sălbatice, care sunt cel mai bine reprezentate în zonă?
Cel mai bine reprezentate sunt păsările mici: vrabia, rândunica, porumbelul sălbatic, uliul păsărilor, ciorile, dar se mai văd, în pădurile de pe vârfuri cocoşi şi găinușe de muntesau o specie de uli mai mari.
Ce animale aţi vânat până acum?
Cel mai des am vânat iepuri sălbatici şi porci mistreţi. Iepurii sunt foarte stricători, atât pentru culturile de legume din grădini, cât şi pentru pomii fructiferi. Ei se înmulţesc foarte repede, de aceea trebuie ţinuţi sub control. Porcii mistreţi vânaţi sunt dintre cei achiziţionaţi de asociaţie şi, în general, am vânat exemplare mai bătrâne sau bolnave.
Care dintre animalele mari sunt protejate de lege?
În zona noastră, mai precis zona Grădiniţa, face parte din ariile protejate în cadrul proiectului „Natura sit 2000”, arie protejată a carnivorelor mari cum sunt ursul, lupul, râsul sau pisica sălbatică. Nu numai că aceste animale sunt protejate, dar asociaţia a achiziţionat chiar mai mulţi urşi pe care i-a înregistrat, pentru repopularea zonei.
De unde vă achiziţionaţi cele necesare pentru vânătoare?
De obicei, vizitez magazinul de profil din Bistriţa. Acolo găsesc pe stoc sau cu comandă tot ceea ce este necesar pentru dotarea arsenalului personal.
Nu vi se pare periculos să ţineţi în casă puşca de vânătoare?
Nu. Armele de vânătoare au un regim special de depozitare, în dulap de fier, încuiat cu lacăt sau cifru. La fel şi celelalte componente. Aceste informaţii trebuie să le ştie orice vânător care doreşte să obţină permisul de vânătoare.
Ce recomandaţi celor care doresc să devină vânători?
Recomandarea mea este să nu vadă vânătoarea ca pe o modalitate de a-şi satisface nevoia de violenţă, ci ca pe o modalitate de relaxare şi comuniune cu natura.
Vă mulţumesc!
