Dogăritul-meșteșug și artă

Primul contact cu această îndeletnicire a fost pe la 10 ani când bunicul mă chema să-l ajut să încheie o bărbânță, adică să pună cercurile pe doage. Atunci am început să prind drag de această meserie și încet, încet, pe lângă bunicul și tatăl meu am început să învăț și eu. Am furat oarecum acest meșteșug.

Produsele pe care le confecționez sunt folosite în special de crescătorii de oi, pentru prepararea și depozitarea laptelui, brânzei: găleată pentru muls oile, bărbânța pentru depozitarea brânzei, budaca - este o găleată din lemn mai mare folosită în prelucrarea laptelui de oaie, bute, are o capacitate de 200-300 de litri care este folosită pentru murături, în special varză sau pentru a pune fructele la fermentat pentru alcool. De exemplu, primăvara sunt cerute gălețile de muls, budaca, iar toamna sunt căutate bărbințele și buțile.

Cel mai bun lemn pentru aceste obiecte este lemnul de molid. În special molidul care crește pe munte este cel mai bun deoarece creapă ușor.  Personal mă duc și caut molizii care știu că sunt buni. Lemnul este apoi tăiat pe dimensiuni diferite și pus la uscat cel puțin trei luni. Lemnul din care sunt făcute obiectele, dacă nu este uscat atunci când este prelucrat, produsul finit nu mai este de calitate. În timp ce lemnul se usucă, cercurile care țin doagele cad deoarece lemnul prin uscare scade în volum. Eu îmi pregătesc din timp lemnul pentru a avea tot timpul materia primă de calitate.

Pentru început, după ce lemnul s-a uscat așa cum trebuie acesta este cuțitoit cu cuțitoiul semirotund atât pe exterior, cât și pe interior. Cuțitoiul este o lamă ascuțită, cu două mânere la ambele capete, care ajută la finisarea bucății de lemn. Bucata de lemn pe care noi o finisăm se numește doagă. Apoi, doaga este trasă pe raubanc, lung de 60-80 centimetri, care este o unealtă rudimentară folosită de străbunicii noștri . Această unealtă este o bancă care are montat un sistem de prindere a bucății de lemn ca într-o gură, controlată de o pedală cu piciorul. Doaga se trage până la jumătate dintr-un capăt apoi se întoarce pe cealaltă parte. Prin tragere doaga ia forma conică la cele două capete și se ajustează la mărimea dorită. Există un tarif pentru fiecare vas, adică niște măsuri standard și proceduri de lucru, în funcție de înălțimea și diametrul vasului. Doagele se montează pe cercuri de metal, unul la gură și al doilea cerc la bază. Odată montate, acestea se înmoaie cu apă fierbinte pentru a ceda la încovoiere. Se pune o presă ce constă într-o funie și două bâte, de care tragem până revine la forma dorită. Apoi se trag încă două cercuri. Următorul pas este gărdinirea care se face cu gărdinarul, un fierăstrău special pentru acest procedeu. Fundul se umple cu lemn. Realizarea fundului la dimensiunile corecte se realizează prin împărțirea în 6 părți egale măsurate cu țărcălamul (compas) după care se dă diametrul fundului. Pentru o bărbânță se folosesc aproximativ 14-16 doage, depinde de material. Și bărbânța este gata.

Dacă principala activitate este doar bărbânța, într-o zi o finalizez.

Din păcate cererea a scăzut deoarece aceste obiecte au fost înlocuite cu cele de metal sau plastic. Însă oamenii nu știu că depozitarea în plastic schimbă gustul și proprietățile alimentelor depozitate. Prețul unui vas începe de la 150 de lei și diferă în funcție de vasul cerut, de mărimea vasului. Aș sfătui oamenii să renunțe la recipientele din plastic si să se reîntoarcă la cele folosite de strămoși pentru că sunt confecționate din materiale naturale.
 

Din păcate eu nu am băieți care să învețe această meserie. Fata mea a lucrat cu mine, însă nu o să practice această meserie. Tinerii din ziua de azi nu prea sunt interesați să mai învețe astfel de meserii. Am un copil care mai vine din când în când, dar nu cred că va practica vreodată la modul serios acest meșteșug.