Cu zicala „surzi și orbi, bătrânii încă știu foarte multe” în minte, am scotocit prin sătenii din Letca Nouă și l-am descoperit pe Ion Voicu. Primul lucru pe care ni l-a spus a fost „Am 85 de ani. Nu mai aud ca lumea”. Am vrut să îi aflăm povestea și perspectiva asupra comunei.
Dumneavoastră v-ați născut aici în Letca?
Da, aici, în Letca Nouă.
Aici ați trăit toată viața?
Da.
Am citit în monografia comunei că au fost trupe de soldați în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
În ‘44, da.
Ce vă aduceți aminte de atunci? A fost ceva ce v-a marcat?
Ca să vă spun, în ‘44, când a fost război cu regele Mihai. Era și Mareșalul Antonescu. Când au venit la noi eram de vreo 16-17 ani. Când au venit, au venit întâi rușii. Au făcut cam rău. Nu, întâi au venit nemții, dar nemții au fost oameni cumsecade. Foarte cuminți nemții, nu drăcuiau. Veneau să ceară iaiț că ei ziceau iaiț la ou (n.r. – din ei, care înseamnă „ou” în limba germană). Și dădeau bani, rușii nu. Rușii nimic nu lăsau nimic!
Stăteau cu voi?
Rușii au stat în cameră la noi, la unchiul meu, până s-a terminat războiul pe peste tot.
Cât au stat?
Până s-a terminat cu războiul. Au stat o iarnă întreagă până toamna. Au făcut bordei în pădure. Ăștia de acasă erau ofițeri, ăștialalți stăteau în pădure, aveau bordeie făcute, foc făcut.
De ce erau aici trupe de război? Era ceva de interes în Letca?
Păi să termine cu războiul. Aveau mai multe unități contra nemților. Voiau să-i termine. Apoi au căzut nemții și americanii le-au dat ajutor cu avioane (n.r. – cel mai probabil se referă la Planul Marshall). Rușii i-au dat afară. Apoi s-a despărțit în două Germania – unii democrați și unii tot germani, dar unii au rămas de ruși, și-au pus și garduri între ei (n.r. – referință la Zidul Berlinului). Rușii i-au despărțit. Au luat ei jumate. Au fost răi rușii.
Dar de ce ziceați că rușii erau răi? Furau?
Dacă voiau să ia ceva, veneau și luau. Nu ca nemții, nemții te plăteau. Veneau și îmi cerau un iaiț și îmi dădeau bani pe el. Ăștia nu, niciun leu.
S-a întâmplat vreodată să nu le dea cineva din sat rușilor ce cereau?
S-a întâmplat, dar nu a fost rău să zici că îi omoară. Dar, dacă îi dădeai, nu-ți dădea nimic.
În rest au făcut alte rele?
Nu au făcut, de ce să spun. Nu pot să zic că au făcut alte rele, că ne vede Dumnezeu. Nu poți să zici că au bătut pe cineva, nu. Au avut armament mult aici în pădure. Au stat unii până toamna și au spart unii de pe aici, de-ai noștri, bordeiul. Eu eram cu oile. Și când au găsit bordeiul spart au venit la mine să îmi ia oile, că „cine a spart bordeiul?”. Păi de unde să știu eu?
Și dumneavoastră nu văzuserăți cine l-a spart?
Nu am văzut când l-au spart. Am văzut oricum și eu bordeiul. Aveau armament mult. Eu eram copil, mergeam la școală. Atunci nu era ca acum. Acum toată lumea are bani. Nu știu de unde, dar se nasc cu bani. Când au văzut băieții mei alocație...aveau doi ani de muncă când au văzut alocație. Acum cum se nasc au bani.
Și copiii dumneavoastră unde sunt?
Păi băiatul e cu mine. Fata e plecată, divorțată în București.
Cu ce se ocupă?
A fost la servici băiatul până acum și după aia l-au dat în șomaj, l-au mai luat, apoi iar șomaj.
Ce serviciu a avut?
Prima dată a fost la ITB (n.r. – Intreprinderea de Transport București, actual RATB, Regia Autonomă de Transport București), de ce să spun? A fost întâi la construcții în sat aici. Apoi a intrat la ITB și a lucrat până mai acum. Și eu am lucrat acolo. Eu l-am băgat. I-am zis să nu mai stea acolo – „Hai! Vino încoace aici!”.
Dumneavoastră cu ce vă ocupați mai exact la ITB?
Am fost muncitor. Am fost la vagoane, descărcam piatră. Am fost șef de echipă, n-am fost chiar nimeni. Aveam oameni, făceam pontaje, raportam la șeful meu, făceam planul de ieșire al vagoanelor la gară la Progresul. Acuma stau numai acasă.
Aveți animale?
Avem, tată. Am cal, vacă. Am avut trei vaci, dar le-am dat că nu mai puteam.
Altfel, aveți grădină?
Avem, avem grădină – ceapă, usturoi, roșii.
În toată perioada asta, de când vă știți, cum s-a schimbat comuna, satul?
S-a schimbat, tataie. Nu mai e cum a fost înainte. Înainte era altfel, până cu Ceaușescu a fost altfel.
Cum era înainte?
Era bine, tataie.
De ce?
Avea toată lumea servici, acum n-are lumea unde să se ducă.
Trăiați mai bine atunci?
Trăiam mai ieftin. Erau toate mai ieftine. Dacă îmi luam de cinci lei salam, nu puteam să îl mănânc într-o zi. Acum un milion dacă dau, de-abia mă satur. Înainte se făceau și locomotive de tren la noi, la fabrica 23 August, acum nu mai e nimic. Prima dată m-am angajat la fabrica de betoane. Era muncă muncă, nu ca aici, dar era toxic rău. Făceam plăci de beton.
Comuna s-a extins mult de-a lungul vieții dumneavoastră?
Au apărut străzi noi, dar nu se ocupă nimeni. N-avem conducere ca lumea. Mai de mult, într-adevăr, nu ne ajuta nimeni, acum ne mai ajută Uniunea Europeană, dar ăștia bagă tot în buzunar. Și prin ‘77 a fost foamete mare. Mânca lumea troscot, iarbă, urzici. Nu avea ce să mănânce. Și dacă aveai bani, n-aveai de unde să iei. Acum se găsesc. Acum în sat nu mai sunt nici treizeci de vaci. Păi, ce era înainte aici? Auăleo!
Povestiți-mi, pe scurt, o amintire care vă e foarte dragă legată de Letca.
Măi tataie, ce să-ți spun? Amintiri din copilărie...înainte se muncea, tataie, de dimineața până seara. Plecai când răsărea soarele și veneai când scăpăta soarele. În Letca au fost oameni buni și muncitori, dar acum s-au boierit.
