Din monografia comunei Letca Nouă, scrisă de Petre Stoica, aflăm că, pe vremuri, sătenii practicau o sumedenie de datini, obiceiuri și sărbători laice, precum: Turta furnicilor, Strigătul fetelor nemăritate, Ene Caloiene, Paparudele, Puntea de busuioc, Feștaniele, Călușul, Irod, Plugușorul, Capra, Vasilca, Sorcova, Seara de Sfântul Vasile și Sfântul Ion.
Stând de vorbă cu profesoara de limba și literatura română, Alexe Petruța Daniela (APD), și cu Spălățelu Ioana (SI), un stâlp la comunității din Letca Nouă, am descoperit care dintre aceste obiceiuri au dispărut și care se mai țin în comună și am descoperit chiar și unele noi.
CĂLUȘUL - obicei dispărut
APD: De sărbătoarea Rusaliilor, erau Călușari, se juca Călușul. Mi-aduc aminte când eram copil că veneau în curtea școlii – noi locuiam vizavi de școală – și era o distracție! Abia așteptam să vină Rusaliile că se adunau cu o săptămână înainte și făceau repetiție pentru Căluș și noi, copiii, veneam și ne uitam. Stăteam în curtea școlii pe iarbă și vedeam cum dansau Călușarii. Cum vedem acum la televizor, doar că celor din sat le ieșea mult mai bine.
SI: Umblam după ei prin sat. Seara se ducea la vale acolo, de gârlă, și îl băgau pe Mutu în apă. Acolo se încheia Călușul. Știu că se zicea să nu faci treabă de Rusalii că „te ia ca din Căluș”. Un necaz te lovește.
SPĂLATUL PE PICIOARE - obicei dispărut
SI: Copiii umblau din casă în casă, gospodinele încălzeau dimineața un cazan mare cu apă, îl fierbeau, scoteau un săpun de casă mare și zgrunțuros, culegeau frunze de nuc, le puneau pe jos și copiii mergeau din casă în casă și ne spălau pe picioare. Puneam picioarele pe frunzele de nuc și ne spălau cu apă fiartă, cu săpun. Asta se făcea în ziua de Rusalii. Pe urmă se împărțeau vasele cu lapte cu orez.
Acum se mai practică?
APD: Se împarte orezul cu lapte, dar spălatul pe picioare și Călușul, nu. De-asta zic că unele s-au schimbat, că lumea modernizându-se și dispărând generațiile mai vechi, au dispărut și obiceiurile. Schimbări sunt și în bine că oamenii și-au construit case mai mari, mai frumoase. Și eu am o casă mare și modernă cu calorifere, dar mi-e dor de-o sobă din aia de care să mă lipesc, să mă sprijin cu spatele și să mă încălzesc. Astea sunt schimbări. În rău, v-am zis, că multe au dispărut.
COLINDATUL - obicei păstrat
ADP: Se mai păstrează colindatul, sărbătorile de iarnă. Obiceiurile de la sărbătorile de iarnă încă n-au dispărut total.
IROD - obicei păstrat
ADP: Irodul – e un teatru popular care se păstrează și, la fel, neorganizat. Adică și-l transmit ei din generație în generație. Arată ce s-a întâmplat cu craii. Și ei au un teatru popular. Cu împăratul, cu caii. Își construiesc singuri săbii de lemn. Tinerii vorbesc între ei și formează trupa asta de teatru. Ăsta mi se pare un lucru bun
PLUGUȘORUL ȘI SORCOVA - obiceiuri păstrate
ADP: Se mai păstrează și plugușorul cu cai. Vin în ziua de Anul Nou cu plugușorul, cu caii.
SI: Sorcova o mai practică copiii. În seara de Anul Nou vin cu cântece.
SEARA DE SFÂNTUL ION ȘI SFÂNTUL VASILE - obiceiuri păstrate
ADP: În seara de Sfântul Ion și în seara de Anul Nou, vin cu niște cântece pe care în alte zone nu le-am auzit. Chiar nu le-am auzit nicăieri. Niște cântece speciale, cred că nici la Letca Veche nu sunt. Copiii întreabă „ne primiți cu cântatul?” și care familie vrea să îi primească, îi primește. Ca la colind.
SI: Ca la Stea, dar nu e cântecul de stea. Primesc și bani. Veneau cu bice și dădeau din bice „ne primiți cu cântatul?”. La noi nu prea vin cu Steaua, cu astea.
VASILCA - obicei păstrat
SI: Noi aici avem și romi. Romii aveau un obicei în seara de Anul Nou veneau cu Vasilca, cu capul de porc împodobit cu mărgele, dar s-a pierdut.
TURTA FURNICILOR - obicei pierdut
SI: Joia de dinaintea Lăsatului Secului, de Paști, se mănâncă dulce. Aveam o vecină, pe țața Didina Chivuleasa, care spunea că soțul ei pe bălegar punea masa și duceau acolo și puneau ouă în tigaie, cu jumări, cu din astea și se duceau și mâncau acolo de furnici. Ziceau că fac asta ca să nu mai vină furnicile pe lângă casă, pe lângă astea. Să le dea la furnici. Deci pe bălegar, unde se strângea bălegarul de la animale în curte se puneau măsuțe din alea joase cu picioare groase, dar era uscat bălegarul. Și se așezau pe scăunele din alea mici și mâncau acolo.
MERSUL LA CIMITIR CU BOZII USCATE
ADP: În Joia Mare din Săptămâna Patimilor se merge la cimitir și am găsit că din toată țara doar în două-trei localități se practică obiceiul ăsta și Letca Nouă e una dintre ele. Mersul la cimitir cu bozii uscate. Bozia este o plantă care face ca un fruct cu bobițe negre, dar nu se mănâncă. Cam cum sunt fructele de la soc, cam așa e și bozia asta.
SI: Când eram mici, copiii spuneau că e turbarea câinelui și că n-avem voie să mâncăm că ne otrăvește. Se usucă toamna și ia fiecare femeie câte un snop și îl pune bine. Se pun niște paie într-o pungă și la cruce la morți se face focul și se stropește cu apă și se arde bozia, ca să îi apere de șerpi.
ADP: Eu am citit că e ceva foc purificator, dar în orice caz mi s-a părut interesant că în alte zone nu este așa ceva și că de atâta timp s-a păstrat. Când eram mai mică și veneam acasă de la școală, și tot cimitirul era plin de focuri aprinse, era frumos. Făceam focul și la noi în bătătură că cică să nu vină nici acasă.
