Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din mănăstirea de la Letca Nouă se află așezată în naos, pe un tetrapod de lemn sculptat. Cu toate că icoana Maicii Domnului este foarte renumită printre credincioșii creștin ortodocși, puțini cunosc întreaga ei poveste.
Legendele locului spun că icoana i-a apărut în vis unui tânăr oarecare din sat. Acesta era îndrumat de către un bătrân îmbrăcat în straie albe către icoană, spunându-i că aceasta nu va fi găsită decât de „cel cu sufletul curat şi cu credinţă cea mai mare în Dumnezeu”. A doua zi, tânărul a pornit în căutarea icoanei și mare i-a fost uimirea când a găsit-o.
Aceasta este, însă, doar o legendă, a încerca s-o confirmăm sau s-o infirmăm ar fi de prisos. Cert este că istoria icoanei începe pe la începutul anilor 1950, când părintele Florea, paroh la vremea aceea, aduce rămășițele bisericii de lemn din curtea cimitirului pe locul unde se află și astăzi. Odată cu mănăstirea de lemn, este adusă și icoana Maicii Domnului, realizată de pictorul Gheorghe Tăttărescu.
Încă din primii ani în care se afla în noua biserică planau zvonuri asupra puterilor pe care le avea. Unul dintre bătrânii satului spune că, prin anii 50, într-una dintre duminici, părintele Florea a văzut că prin pictură se infiltrează apă, astfel apărând un lac în jurul icoanei. Întâmplarea nu a putut fi confirmată decât de preot și de un sătean. Firește, putem specula că povestea nu a luat amploare nici măcar în sat din cauza perioadei ostile față de religie în care se aflau.
Conform surselor oficiale, icoana Maicii Domnului a izvorât mir, pentru prima dată, la 3 noiembrie 2002. De atunci, vin din ce în ce mai mulți oameni în pelerinaje și la slujbe. Sunt oameni din satele și comunele din jur, din orașe îndepărtate, iar uneori și străini. Unii vin pentru a se ruga și pentru a-și arăta credința, dar cei mai mulți vin cu probleme apăsătoare.
Preotul mănăstirii declară că există mulți oameni care s-au rugat și pe care icoana i-a ajutat. Este vorba despre copii care nu vorbeau, iar în fața icoanei au vorbit pentru întâia oară. Sunt oameni care și-au găsit serviciu după ce s-au rugat înaintea icoanei. Mame care nu puteau să nască, sau care nășteau copii cu dizabilități, ar fi reușit să rămână însărcinate și să nască copii sănătoși.
Atât icoana, cât și catapeteasma și icoanele de lângă naos a Sfântului Dimitrie și a Sfântului Gheorghe au fost realizate de marele pictor Gheorghe Tăttărescu și sunt bine conservate până în ziua de astăzi. Picturile sale sunt realizate în tehnica secco, în ulei. Acestea au stat o vreme bună acoperite de fumul lumânărilor, însă odată cu plânsetele icoanei, au început lucrări ample de restaurare.
De vă găsiți timp într-o zi și vreți să scăpați de aglomerarea urbană, iar pașii vă poartă în Letca Nouă, treceți și pe la mănăstirea din sat. Aveți ocazia să vedeți picturi murale unice în lume.