În 4 martie 1977, la ora 21.22, s-a produs unul dintre cele mai devastatoare cutremure din istoria recentă a României, cu o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter. A durat aproape un minut, mai exact 55-56 de secunde, timp în care au murit aproximativ 1570 de oameni, 1391 numai în București. Capitala a fost grav afectată, 30 de clădiri transformându-se în mormane de moloz, dar orașul Zimnicea a fost efectiv ras de pe fața pământului, 80% din el fiind distrus. Letca Nouă se află chiar între cele două localități nimicite de seism. Oare cum a arătat comuna în timpul acelui minut?
„Eram acasă. Eu stau chiar la cămin acolo. Eram căsătorită aveam fata de 7 luni, îmi murise soacra, taman făceam pomana. Cutremurul s-a întâmplat vineri seara și sâmbătă făceam pomana de trei săptămâni, eram obosită. Am făcut pregătirile pentru pomană cu femeile mai în vârstă, i-am făcut baie fetei și m-am culcat și eu că trebuia să mă trezesc dimineața să pregătesc coliva, platouri, să mergem la biserică. Soțul se uita la televizor și eu eram în camera cealalată în pat cu fata și el vine și mă hâțână «hai sus că e cutremur». M-am speriat, am zis «stai ușor să înfășor fata», îi făcusem și baie. Și când am ieșit din cameră, atunci s-a zguduit ultima dată mai tare de au crăpat pereții și a trosnit peste tot. Când am ieșit afară se potolise. Apoi au venit oamenii să vadă dacă s-a prăvălit turla de la biserică, că nu aveau telefoane pe vremea aia, și dacă se prăvălise atunci însemna că și blocurile din București s-ar fi prăvălit, că aveau copii la bloc”. (Spălățelu Ioana, 68 de ani, Letca Nouă)
„La fel îmi povestea și mama mea, că avea în jur de 7 ani și zicea că erau singure în casă. Erau ea, mama ei și frățiorul ei, mă rog, e decedat acum. Zicea că pe timpuri se legau copiii la picior de pat să nu cadă. Și a deschis geamul și până să vină cutremurul s-a auzit un urlet foarte foarte puternic. Lătrau câinii, gălăgie. La cel din 80 si ceva, mama zicea că se uita pe geam și vecinii noștri stau undeva la vale de noi și avea impresia că erau ei mai sus și noi mai jos și tot așa, făcea pământul în toate felurile”. (Iulian, secretarul Școlii Generale Letca Nouă)
„Eram acasă. Taman făceam baie în albie și ne-am pomenit cu cutremur. Am ieșit afară. Nevastă-mea și copii au rămas înauntru. S-a terminat, s-a oprit. La noi n-a fost cine știe ce, dar la București a murit multă lume. Aici nu a murit nimeni. În București, pe la Ploiești. Cutremurul ăla a fost cutremur mare, ce să-i faci? Lumea se speria. Actori mulți, au murit săracii”. (Ion Voicu, 85 de ani, Letca Nouă)
