„Dragostea de munte își are rădăcina în frumusețea locului de unde privești, în transparența aerului, în claritatea cerului, în adâncul prăpastiilor, în marea singurătate. Ea izvorăște din senzația înălțimilor, din prezența pericolului, din tumultul libertății, din uitarea lucrurilor omenești” (Guido Rey).
Pasiunea pentru munte
Muntele nu a fost din totdeauna apropiat omului, el a fost socotit mult timp lăcașul zeilor, al spiritelor și doar odată cu trecerea timpului s-a lăsat îmblânzit și cucerit, iar pentru asta a cerut multe victime, spune profesorul Paul Popa în prefața lucrării domnului Ion Dinu „Patru decenii în slujba turismului montan în Munții Bucegi”. Și tot el ne spune că pasiunea pentru munte este una dintre cele mai înălțătoare chemări, ea seamănă cu celelalte mari pasiuni ale omului: muzica, lectura, arta, mișcarea. Muntele este prietenul tuturor vârstelor. Tinerii găsesc în munte trasee îndrăznețe de vară și pante amețitoare pentru sporturile de iarnă. Pentru vârstnici, muntele înseamnă liniște, urcușuri line, dimineți senine, aerul proaspăt al pădurilor.
Cabanele se nasc și mor
Fiecare cabană de pe munte are viața și destinul ei, ele se nasc și mor ca și noi, oamenii. Domnul Alexandru Condeescu, ne spune că o cabană oricât ar fi de modernă, de frumoasă și de bine situată la marile drumuri turistice, ea este ocolită de turiști dacă nu are și un cabanier pe măsură. La o cabană numele și persoana gazdei, ca la hanurile de odinioară, dau farmec și garanții, influențând nemijlocit dispoziția oaspeților, hotărârea lor de a reveni în viitor în acel loc. Pentru a fi cabanier e necesar să ai vocație, căci nu este o meserie oarecare. Viața la cabană e plină de greutăți, munca este foarte dură, în schimb există o frumusețe aspră a ospeției alpine și pe care numai cei aleși o înțeleg și i se dăruiesc cu toată energia. Ospeția alpină are legile ei, deloc idilice, iar aici activitatea nu cunoaște întreruperi, din zori până noaptea târziu, ținând, de multe ori, 20 de ore din 24, uneori poate mai mult.
Veleități de cabanier
Dar pe lângă o gazdă bună, un cabanier trebuie să fie și un bucătar priceput, un mecanic de întreținere sau un electrician îndemânatic, un cunoscător perfect al traseelor și posibilităților de agrement din zona sa turistică, un crescător de animale norocos și un negustor abil, un salvamontist de nădejde, un om care să stie să facă față la tot felul de situații neprevăzute pe care să știe să le rezolve singur. Despre toate acestea turistul nu știe nimic și poate nici nu trebuie să știe cât efort se ascunde în spatele caldei primiri pe care un bun cabanier e capabil întotdeauna să i-o facă cu zâmbetul pe buze.
Nume cu rezonanță alpină
Pentru toate acestea au fost de foarte multe ori menționați: Stănilă Ion, primul cabanier care a administrat o cabană, cabana Mălăiești, în anul 1882, numele lui regăsindu-se și la cabana Omu, în 1962, după renovarea cabanei de către Mihai Haret, unul dintre entuziaștii inițiatori ai turismului organizat în România; Stănilă Gheorghe, fiul lui Stănilă Ion, de la care a moștenit multe din calitățile de bun cabanier, devenind la rândul lui cabanier la cabana Vârful cu Dor și ulterior la Poiana Izvoarelor; cabanierul cu cea mai mare vechime și experiență pe munte, Luca Ion, împreună cu soția lui Paulina, la cabana Gura Diham; la Poiana Izvoarelor cabanierii Tătăroiu Ion și Camelia; la cabana Omu luptându-se cu altitudinea și greutățile cabanierii Popa Gheorghe și Maria; la cabana Babele cabanierii Caramalău Lică și Elena; la cabana Caraiman soții Mazilu Camelia și Adrian; la cabana Piatra Arsă viitor complex hotelier Casandrescu Mihai și Zenovia care au avut în grijă și supravegherea șantierului alpin și mulți alții care au onorat atât muntele cât și turiștii cu activitatea lor.
Munții Bucegi cu înălțimi nu de nebiruit, cu văi și ape repezi au reprezentat dintotdeauna o atracție, o dorință irezistibilă de a-i cuceri și de a-i străbate dintr-o parte în alta, de a le descoperi pas cu pas frumusețile, drumeția montană fiind cea dintâi formă de activitate turistică din țara noastră. Ulterior, au apărut rând pe rând, primele adăposturi, primele cabane și implicit activitatea de cabanier. Cabanele au avut și vor avea întotdeauna program „non-stop” și oameni frumoși care să le însuflețească!
