O amprentă importantă în Istoria orașului Bușteni
Și azi pașii ne poartă spre culmile înălţimilor urmând poteca șerpuită de sub funicularul ce amintește vremea gloriei de început a acestui așezământ. Istoria scrisă a acestor locuri ascunde povești fabuloase clădite la fel de îndrăzneţ și măreț ca și culmile munților pe care le poți străbate la pas admirând frumuseţea unui peisaj de vis.
Poposind pe platoul Bucegilor, sus la locul numit Cantonul Jepi poți să cuprinzi cu privirea întreaga Vale întinsă sub picioarele tale până departe străbătând orașele Bușteni, Azuga, Sinaia și chiar mai mult. Și cum stai liniştit să-ți tragi sufletul, odihnindu-te pe terasa de lemn gândul te poartă în trecut, pe vremea când frații Carol şi Samuel Schiel, fiii unui pastor luteran stabilit la Râşnov, au înfiinţat în anul 1882, în Bușteni, o fabrică de hârtie.
Fabrica de Hârtie o cărămidă la istoria orașului
Afacerea lor a început având la bază un vis ce a prins contur încă din ziua în care aceștia s-au oprit la podul de peste pârâul Jepi și au admirat frumusețile locului. Sesizând importanța „aurului verde” și a înfiinţării unei industrii de papetărie datorită amplasamentului pe drumul dintre Bucureşti și Braşov, într-o zonă plină de resurse de lemn și apă, aproape de cea mai importantă piaţă de desfacere a țării, Capitala, fraţii Schiel obțin în aceeaşi zi de la administratorul regal domunul Schmid din orașul Sinaia aprobarea cererii pentru viitorul locaș ce avea să devină mai târziu Fabrica de Hârtie. Construcția fabricii de mucava începe în luna octombrie a anului 1882 iar în luna martie a anului 1883 se montează aici prima linie pentru hârtia de împachetat. Fabrica s-a bucurat de un succes răsunător ajungând să se dezvolte vertiginos în scurtă vreme numărând 1200 de muncitori.
Funicularul de pe Jepii Mari o „Calea Ferată Aeriană” a epocii
Gândirea practică și spiritul îndrăzneţ al fraților Carl și Samuel Schiel aduc în prim planul epocii „Calea Ferată Aeriană”. Aceasta unea orașul Bușteni cu pârâul Valea Breteiului din Dâmboviţa, pe o lungime de 17 km, linie ce asigura la începuturi materia primă necesară fabricii de hârtie dintr-o suprafaţă forestieră concesionată pe Valea Ialomiţei, dincolo de masivul Bucegi. Astfel, pentru transportul lemnelor, a fost gândit și construit la începutul secolului al XX-lea primul funicular din aceşti munţi, în luna Aprilie a anului 1908, lucrare ce s-a finalizat la 10 August în anul 1909 odată cu primul vagonet sosit încărcat în oraș. O parte a picioarelor funicularului se mai păstrează și astăzi putând fi admirate în ascensiunea spre înălţimi pe traseul Jepilor Mari. Unele erau construite din lemn de brad, iar altele erau construite din fier, fiind aşezate după forma terenului, pe înălţimi şi locuri accidentate. Toate aceste picioare aveau postamente de beton de care erau fixate şuruburi mari, pentru a nu fi mişcate din loc. Înălţimea picioarelor varia între 3 și 26 metri, iar depărtarea dintre ele era cuprinsă între 30 și 675 de metri. Această linie de funicular transporta zilnic o cantitate medie de 400 metri cubi de lemn cu o viteză de 12 kilometri pe oră, astfel că unui vagonet, pentru a parcurge distanța dintre Valea Brateiului, Buşteni și retur, îi erau necesare 2 ore şi 50 minute. Pe această cale se transportau în vagonete speciale şi alimentele destinate hrănirii personalului dar și oameni, pe baza unui aviz special.
Cantonul Schiel punct de supraveghere
De sus din creasta munților Bucegi, Cantonul Schiel a funcționat, ca punct de observare şi de supraveghere al traseului funicularului şi este şi azi un loc de binemeritat popas după ascensiunea dificilă din zona” la scări” a traseului dintre Bușteni – Piatra Arsă pe „Jepii Mari” sau pentru pregătirea psihică înainte de a coborâ acest traseu către oraș. Atârnat pe margine de munte a fost asemănat în timp de către multe persoane cu o cetate medievală, ce a rezistat eroic tuturor vitregiilor vremii. Compus din parter, pod și pivniță, cu o terasă amplasată în spate, cantonul este o încăpere mică, închisă publicului dar care are o săliţă, cu trei uşi ce dădeau pe vremuri spre camera cantonierului la dreapta, spre camera rezervată familiei Schiel în faţă, iar la stânga spre camera rezervată turiştilor. La acea vreme, aceasta din urmă era mobilată cu un prici mare, acoperit cu cetină de brad în chip de saltea, iar în mijlocul camerei trona o masă din lemn de brad cu două bănci şi o sobă din cărămidă.
Prima locomotivă electrică din țară
De numele fraţilor Schiel se leagă și folosirea liniei de cale ferată electrificată din oraș. Prima locomotivă electrică de tip BO-BO, fabricată în anul 1913 la AEG Berlin din România poate fi văzută astăzi de către turiști, amplasată pe peronul gării din stațiunea Buşteni. Locomotiva a funcţionat fără întrerupere 90 de ani, până în anul 2003 și are o lungime totală de 5,7 metri, o greutate de 3,5 tone, cu un ecartament de 0,7 metri. A fost adusă din Germania, de la uzinele berlineze Orenstein şi Koppel. Ataşat locomotivei se poate admira și vagonetul platformă, fabricat în anul 1913 la Berlin. Acesta are o lungime de 6,5 metri și o greutate de 4,5 tone. Dotat cu frână manuală era folosit pentru a tracta garniturile de tren industrial care circulau în incinta Fabricii de Hârtie din Buşteni, pe un traseu îngust electrificat întins pe o distanță de mai bine de 5 kilometri lungime parcursă aproape în totalitate prin pădure. Această linie ferată a funcționat între anii 1899 și 2007. Vagoneţii erau folosiți pentru transportul lemnului venit cu funicularul peste munte, în locul la „Fierăstrău” nume dat azi cartierului situat mai sus de Hotelul Silva, unde acesta era debitat şi cojit după care era trimis la moara de pastă să fie transformat în celuloză. Vagoneții erau utilizați și pentru transportul produselor finite din secţiile de producţie către rampa CFR din incinta fabricii de hârtie. În 1966, atât funicularul cât şi calea ferată forestieră au fost închise.
Frații Schiel sunt pentru orașul Buşteni de o importanţă capitală tot așa cum a fost Regele Carol I pentru orașul Sinaia. Dezvoltând o întreagă industrie au adus odată cu stabilirea lor pe aceste meleaguri transformarea localităţii dintr-o comună într-un veritabil nod economic. Datorită lor s-au pus temeliile noilor case în zonă, orașul dezvoltându-se în timp ca stațiune de odihnă, devenind un punct turistic important pentru ascensiunile montane și drumețiile spre înălţimile amețitor Munților Bucegi.
