Reper de spiritualitate și credință
Prin construirea Mânăstirii Caraiman, mânăstire ortodoxă cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci”, în anul 1998, în orașul Bușteni începe să se scrie una dintre cele mai frumoase pagini de ortodoxie românească. Este cunoscut faptul că acest lăcaș de cult a luat ființă prin credința părintelui Gherontie Puiu.
Construită într-o poiană la poalele Munților Bucegi, Mânăstirea Caraiman se află la o altitudine de aproximativ 900 de metri, fiind un loc binecuvântat de Dumnezeu, unde îți poți găsi liniștea. Din ce a relatat părintele Gherontie Puiu pe vremea când era în viață, biserica nu a fost înfiinţată din întâmplare în acest loc. În urma unui accident vascular, pe când era în spitalul din Bușteni pentru recuperare, a avut un vis cu Maica Domnului care îi încredințează misiunea de a construi o mânăstire într-un loc de unde se vede o cruce mare. El a identificat locul indicat în vis chiar în această zonă de pe Valea Prahovei.
Istoricul mânăstirii
Schitul Caraiman cu hramul "Înălţarea Sfintei Cruci", este ridicat la rangul de mânăstire în anul 2008. Acest complex monahal cuprinde mai multe construcţii și anume: biserica de lemn cu hramul "Acoperământul Maicii Domnului”, construită între anii 2000 și 2001, și biserica mare, cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci”, construită între anii 2002 și 2007, dar finalizată în anul 2014. Între anii 2007 și 2010 se construiește corpul de chilii. Din anul 2011, în cadrul Mânăstirii Caraiman funcţionează şi Centrul Social-Pastoral ,,Sfânta Cruce” în cadrul căruia se organizează conferinţe, training-uri şi evenimente educative cu tematică religioasă. Acest centru are o capacitate de o sută două locuri în patruzeci și patru de camere cu două paturi, trei camere cu trei paturi și cinci camere cu pat matrimonial, două săli de mese cu o capacitate de o sută patruzeci de locuri și un restaurant cu o capacitate de cincizeci de locuri. Capacitatea sălii de conferință este de o sută de locuri și este dotată cu toate utilitățile necesare pentru o bună desfășurare a întâlnirilor.
Părintele Gherontie Puiu
Părintele Gherontie Puiu se naște în anul 1933 lânga Pașcani în satul Stroiești. Rămas orfan, este crescut de familia lui Ilie Puiu, din comuna Todirești, județul Neamț. După război intră în ucenicie la Mânăstirea Neamț. În urma arestării călugărilor de la această mânăstire, ajunge și el închis la Periprava, de unde reușește să fugă și stă ascuns într-o peșteră, unde improvizează și un mic altar, trăind acolo izolat ca sihastru. În anul 1989 revine la Mânăstirea Neamț, unde urmează Seminarul Teologic. În anul 1995, suferă un atac cerebral și paralizează, dar la spitalul din Bușteni are o revelație: Fecioara Maria l-a vindecat miraculos încredințându-i misiunea de a ridica o mânăstire sub crucea de pe Caraiman. După refacerea sa miraculoasă, părintele Gherontie Puiu își dedică viața ridicării acestei mânăstiri, iar pe data de 22 mai 2014 se ridică și el la cer. Mesajul spiritual al părintelui rămâne acesta „Să ne întoarcem la rugăciune și bunătate. Înțelpciunea este pacea!”
Visul şi misiunea părintelui au fost îndeplinite. Mânăstirea Caraiman este un lăcaş sfânt, care a devenit un punct de reper al credincioşilor din ţară, dar şi din străinătate. Persoanele care vin în acest loc spun că găsesc linişte sufletească şi împăcare, regăsindu-se prin rugăciune.
Accesul către Mânăstirea Caraiman se poate face cu autoturismul sau pe jos. Imediat după intrarea în orașul Bușteni, de pe DN1 se urcă circa doi kilometri către marginea pădurilor de sub vârful Caraiman. Drumul care se poate parcurge pe jos pornește din strada dinspre telecabina Bușteni în dreptul unei troițe și urcă prin pădure timp de zece minute pe un traseu amenajat până în poiana Palanca.