O organizaţie cu perspectivǎ spre viitor
Organizaţia de Femei din Buşteni, cu sediul în Bulevardul Libertǎţii nr.162, a fost înfiinţatǎ la iniţiativa autoritǎţilor locale în anul 2005. Organizaţia are în prezent 30 de membre cu vârste şi profesii diferite, salariate sau pensionare din oraş.
Sub îndrumarea preşedintei organizaţiei, Livia Luchian, de la infiinţare şi pânǎ în prezent membrele organizaţiei au participat la diferite evenimente şi activitǎţi din oraş. Lunar fac întâlniri pentru a stabili activitatea ce urmeazǎ sǎ se desfǎşoare în luna urmǎtoare. În cadrul organizaţiei se serbează zile festive de onomasticǎ, cât şi aniversarea zilelor de naştere ale membrelor, ziua de 8 Martie, de asemenea, fac foarte multe excursii în ţarǎ pentru a vedea cât mai multe locuri frumoase şi pelerinaje la mânǎstiri.
Inițiative, voluntariate și perspective
Organizaţia de Femei a avut întâlniri cu pensionari din ţarǎ unde s-a discutat despre diversele şi multele probleme cu care se confruntǎ pensionarii din zilele noastre. Membrele organizaţiei s-au întâlnit cu medici de medicinǎ generalǎ, psihologi, dar şi cu avocaţi, unde au avut un dialog liber cu diverse teme pentru documentarea lor. Pentru cǎ sunt numai femei şi le place curǎţenia, participǎ la activitǎţi ecologice de înfrumuseţare a zonei în fiecare an, în luna septembrie, la ,,Ziua curǎţeniei’’, zi în care merg pe Valea Cerbului sǎ facǎ curat pe poianǎ dupǎ plecarea turiştilor, care au stat toatǎ vara la iarbǎ verde. În zilele când sunt evenimente la Centrul Cultural ,,Aurel Stroe’’, participǎ cu plǎcere la ele, recent au fost la expoziţii de picturǎ şi lansare de carte. Activitatea pentru sǎptǎmâna viitoare constǎ în excursii la Vulcanii Noroioşi din judeţul Buzǎu, vizitǎ la Mânǎstirea Ciolanu, Mânǎstirea Rǎteşti, Mânǎstirea Barbu şi vizitǎ la Tabǎra de sclupturǎ Mǎgura. La sfârşitul lunii iulie sau începutul lunii august au programatǎ o excursie de douǎ zile la Turda şi alte activitǎţi culturale.
Organizaţia de Femei din Buşteni are o devizǎ: ,,Cunoaștere, Relaxare, Recreere și multă căldură sufletească”.