Casa Valentina: „Fiecare zi de școală din viața acestor copii este o reușită”

Valentina România este o asociație franco-română care se ocupă de prevenirea abandonului școlar în rândul copiilor și adolescenților proveniți din mediile cele mai precare din sectorul 5. Centrul de zi after-school de pe strada Dârstei, situat la câțiva pași de metroul Eroii Revoluției, este animat de o mână de angajați români, dar și de voluntari francezi.

Povestea asociației Valentina începe la jumătatea anilor '90, când imagini îngrozitoare din orfelinate și priviri năucite de timpuri tulburi ale tranziției au adus faima României prin lume, iar Valentina este numele unei fetițe nou născute, diagnosticată la acea vreme cu o boală extrem de gravă. Benevolii francezi s-au mobilizat pentru strângerea de fonduri și au reușit să o aducă pe fetiță în Franța pentru o intervenție chirurgicală ce s-a dovedit inițial a fi reușită și care i-a permis micuței să se stabilizeze. După ce a fost readusă în țară, condițiile extrem de precare din familie au răpus-o după doar trei luni, iar Valentina s-a stins. Profund înduioșați de soarta copilei, voluntarii francezi au decis că munca lor nu ar putea da roade doar prin împărțirea de alimente și prin simple donații. Astfel, s-a născut ideea înființării unei asociații care să aducă mai multă schimbare, mai ales în mediul în care acești copii cresc.

La câțiva ani de la crearea asociației Valentina France, afiliată organizației internaționale Société de Saint-Vincent-de-Paul, în 2002 este fondată și structura din România. În prezent, peste 100 de copii, dintre care 43 înscriși la școală și 60 la grădiniță, sunt așteptați la centrul de zi, într-o casă cochetă de pe strada Dârstei, unde primesc o masă caldă, suport material, pedagogic și psihologic pentru îmbunătățirea parcursului lor școlar. Activitățile asociației sunt finanțate din sponsorizări private și donații colectate în Franța și România pentru sprijinirea acțiunilor derulate exclusiv pe raza sectorului 5 din București.

Totul pare mare atunci când ești mic, nu-i nimic...

Copiii sunt mereu la fel. Ei nu pun neapărat întrebări despre condițiile în care le-a fost dat să trăiască. Îți întorc zâmbetul, candizi, și se așteaptă să te joci cu ei: „În cartier limbajul este altfel, comportamentul este altfel. Ceea ce facem noi aici este să-i formăm cu un bagaj minim de decență și de respectare a unor reguli pentru a se putea descurca în societate.”, mi-a explicat Gabriela Gheorghe, directoarea executivă a asociației Valentina România. Pentru educatorii care îi ajută pe copii la teme, timiditatea este una dintre provocări. Tot ei sunt cei ce le urmăresc evoluția pe parcursul întregului an: „Avem copii și adolescenți care sunt extrem de timizi pentru că nu au ieșit niciodată din cartier. Nu au în jurul lor exemple sau repere. Le este teamă când luăm metroul, când ieșim la muzeu sau la teatru, le este teamă de etichete și de modul în care pot fi priviți. Vă dau exemplul unui băiat de 18 ani, care atunci când ieșim în afara cartierului, stă mereu cu mâinile în buzunar, pentru că a interiorizat aceste etichete rasiste. Imi spune: Sunt țigan, iar ceilalți consideră că noi nu știm decât să furăm.”, mi-a povestit Gabriela.

În școlile de stat, astfel de traume sunt de multe ori ignorate, iar acest stigmat se transformă uneori într-un blocaj care devine greu de înlăturat de-a lungul procesului educațional. Unii profesori din școli au tendința de a cataloga în pripă performanțele școlare slabe ca fiind semne de rea-voință sau pur și simplu lene, iar acești elevi sunt uitați în ultimele bănci și nu li se oferă nicio șansă. Puțini sunt cei care-și dau osteneală să înțeleagă natura incapacității lor de a ține pasul cu ceilalți. Gabriela Gheorghe îmi detaliază cum Casa Valentina devine astfel o alternativă care umple acest gol: „De ani de zile luptăm să se deschidă, sa aibă mai multă încredere și să poată să ridice fruntea sus. Într-adevăr, când stăm de vorbă cu ei, cei mai mulți stau cu capul plecat. Noi îi încurajăm să ridice fruntea și să se comporte normal pentru că și ei au aceleași drepturi ca și ceilalți. Rolul nostru este de a-i ajuta să depășească această barieră.”

Nu numai faptul de a proveni dintr-o altă etnie te face să fii perceput ca fiind diferit. „Sărăcia nu e un viciu, stimate domn, acesta este un adevăr”, spunea un personaj dostoievskian, însă, în zilele noastre, în sălile de clasă, sărăcia continuă să fie o formă de discriminare. Menirea educatorilor din asociația Valentina nu e de a-i trage de mânecă pe profesorii din școli sau să intervină în demersul lor de instruire, ci de a dezvolta o relație de colaborare cu aceștia, o mediere între mediul familial și cel școlar. În cazul în care unii profesori se dovedesc a fi opaci față de astfel de inițiative, „noi încercăm să-i ajutăm mai mult pe copii, să-i valorizăm în centrul de zi, ca ei să aibă mai multă încredere. Ne dorim să le arătăm că și ei pot, iar ei devin la școala mai curajoși.”, mi-a subliniat directoarea ONG-ului.

În urma anchetelor sociale desfășurate pe teren de către asistenți sociali ai asociației, părinții sunt sensibilizați în raport cu chestiuni de igienă sau de alimentație, iar o parte dintre ei sunt sprijiniți pentru reinserția profesională, în cazul în care nu au un loc de muncă. Prin parteneriate și colaborări, Casa Valentina încearcă să răspunda personalizat nevoilor fiecărei familii, iar unde nu dispun de competența necesară, familiile sunt direcționate către alte asociații sau instituții specializate ( îngrijiri medicale, educația sexuală pentru adolescenți, cursuri de formare profesională).

Întotdeauna avem nevoie de cei care au nevoie de noi

Carmen Badea lucrează de trei ani ca psiholog în sânul asociației. Am regăsit-o în timp ce îi învăța pe copii tehnica de quilling. Miza ei este de a-i ajuta să se elibereze de piedicile și de limitele impuse de prejudecăți din societate, dar și de tendința de autoghetoizare pe care aceștia o pot dezvolta. Îi încurajează să-și cultive creativitatea și să fie mai siguri de propria personalitate.

 „Cum putem să-i explicăm domnișoarei ce înseamnă dincolo de Șura Mare ?”, își întreabă Carmen colega, pe Gabriela Călinescu, psihoterapeutul Casei Valentina. „Dincolo de Șura Mare” este o expresie folosită în cartier pentru a marca hotarul între cartierul Ferentari și Tineretului, m-au lămurit ele: „Dincolo de Șura Mare sunt alte reguli decât cele din cartier.”, îmi explică Gabriela, iar astfel de delimitări devin frontiere mentale care-i fac pe copii „să se perceapă ca fiind din altă lume.”

Gabriela Calinescu lucrează individual cu copiii care se confruntă cu anumite dificultăți în procesul de învățare, ca dislexia, de pildă: „E foarte greu să-i înveți să se valorizeze. Cu asta am luptat. A avea dislexie nu înseamnă prostie. Sunt copii inteligenți care văd lumea altfel. Ei nu lucrează algoritmic, ci euristic. Intotdeauna descoperă noi metode pentru a se descurca într-o situație dată.”

Chiar dacă numărul cererilor de înscriere depășesc cu mult capacitatea Casei Valentina de a primi și de a feri toți copii Sectorului 5 de abandonul școlar, sforțările angajaților și voluntarilor dau rezultate în fiecare an: „Fiecare zi de școală din viața acestor copii este o reușită. Practic este vorba despre o bătălie care se dă în interiorul copilului, dar și o luptă cu mediul în care locuiește.”, consideră Gabriela Gheorghe, directoarea asociației.

„De ani de zile luptăm să se deschidă, sa aibă mai multă încredere și să poată să ridice fruntea sus. Într-adevăr, când stăm de vorbă cu ei, cei mai mulți stau cu capul plecat. Noi îi încurajăm să ridice fruntea și să se comporte normal pentru că și ei au aceleași drepturi ca și ceilalți.”

Gabriela Gheorghe, Casa Valentina

Fotografii: Mădălina Spulber

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2019. Conţinutul acestui articol nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.