Bogdan Burdușel, tânăr activist: „Ferentariul nu doarme niciodată. La fiecare bloc sunt oameni strânși la vorbă. Îți dă o senzație de siguranță”

Bogdan Burdușel s-a născut și a crescut în Ferentari. E tânăr activist. Are 28 de ani. Povestea lui începe în cartier, dar trece granița.

După ce a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Șincai” și jurnalismul la Universitatea Hyperion, s-a înscris în Roma Graduate Preparation Program și a ajuns la Central European University (CEU) în Budapesta, unde face un master în administrație publică. L-am întrebat pe Bogdan ce-și aduce aminte din Ferentariul copilăriei. Mi-a povestit și cum ar vrea el să schimbe lumea. Ar inventa un vaccin care să fie obligatoriu prin lege. Să conțină substanțele: „empatie, dragoste, respect”.

Ai crescut în Ferentari. Povestește-mi o întâmplare. Cum era cartierul când erai mic?

Îmi aduc aminte că ne petreceam mai tot timpul afară la joacă. Vara jucam fotbal toată ziua, sau, dacă era foarte cald, jucam rummy în scara blocului, între etaje. Mergeam de cele mai multe ori în Parcul Tineretului și sfârșeam prin a ne scălda în lac. Cât despre cartier, când eram mic, era foarte plăcut. Nu simțeam diferențe prea mari, nu existau prea multe lucruri de care să ne pese. Unul dintre momentele care mi-au rămas în minte e legat de o zi în care ploua torențial, iar eu, împreună cu cel mai bun prieten, jucam fotbal într-un parc din spatele blocului. Îmi amintesc că am sfârșit prin a ne certa îngrozitor, am ajuns chiar să ne tăvălim în noroi, încercând să ne lovim unul pe celălalt. Partea amuzantă e că, imediat după, am ajuns amândoi la mine acasă, unde mama ne-a băgat sub duș, ne-a dat haine de schimb și apoi ne-a pus la masă.

E văzut ca rău-famat. Care-s, de fapt, problemele în Ferentari?

Aici e o doză de subiectivism, eu nu văd Ferentariul mai periculos decât alte cartiere din București. Cred că doar cei care n-au fost în Ferentari cel puțin o dată pot spune că este un cartier rău-famat. Problemele în Ferentari sunt destule: în primul rând, sunt foarte mulți oameni care trăiesc cu grija zilei de mâine, oameni care trebuie să se îngrijească de bunăstarea familiilor lor, fără să aibă un venit garantat. Apoi cred că mai e și lipsa oportunităților, faptul că în cartier nu sunt foarte vizibile exemplele pozitive de urmat. Dar asta se întâmplă peste tot în România, e mai ușor să vezi un proxenet sau un traficant de droguri cum se îmbogățește rapid, în loc să observi un profesor care trebuie să muncească ani de zile ca să ajungă la un trăi decent. Într-adevăr, traiul trebuie îmbunătățit. Problemele reale sunt la periferie. Cel mai bun exemplu este Aleea Livezilor, acolo nu s-a încercat absolut nimic în ultimii 20 de ani, oamenii sunt lăsăți să trăiască în mizerie, ar părea că e vreun plan de gentrificare a zonei și prețurile locuințelor trebuie să rămână foarte mici până când vreun dezvoltator cu o idee genială să cumpere cele câteva clădiri din zonă.

Ce e rău și ce e bine azi în cartier, după ce te-ai maturizat?

Uite o să zic ceva care cred că e în egală măsură și bine și rău. Ferentariul nu doarme niciodată. Iar treaba asta are două fețe: faptul că de multe ori e destul de mult zgomot la ore la care oamenii dorm de obicei. Însă, din altă perspectivă, faptul că e mereu cineva treaz, sau că la fiecare bloc sunt oameni strânși la vorbă, dă o senzație de siguranță continuă. Nu ți se poate întâmpla nimic fără că cineva să fie martor la întâmplare.

Cum ar arăta un Ferentari ideal în opinia ta? Fără stigma care i se pune?

Având în vedere că prejudecățile sunt foarte greu de schimbat, nu cred că Ferentari va scăpa prea curând de stigma cartierului rău-famat. Însă un Ferentari ideal pentru mine ar fi un loc cu mai multe spații verzi, mai multe oportunități pentru tineri, cu o mai mare implicare civică a locuitorilor, o mai bună organizare comunitară, și mai ales cu un interes crescut din partea autorităților pentru îmbunătățirea condițiilor de trai.  

Știi tineri care provin din cartier și a căror poveste e similară cu a ta, o poveste de succes?

Da, știu destui. Mulți tineri care lucrează în străinătate, știu un prieten manager de cafenea în Anglia, alți prieteni cu mici afaceri de succes, cunosc o tânără actriță de etnie romă care o să se dezvolte extraordinar, colegi de școală generală care au ajuns ingineri, un foarte bun prieten care e poet, Ferentariul are ce oferi. Capitalul uman în Ferentari este enorm, de aceea zic că lipsa oportunităților e un factor important în dezvoltarea tinerilor.

Știu că faci un master și că ești activist. Cum te-ai decis să urmezi destinul ăsta?

Întotdeauna am fost interesat de lupta împotriva inegalității sociale, de îmbunătățirea vieții celor din jurul meu, de background-ul meu etnic ș.a.m.d. Însă decizia de a urma calea activismului am luat-o după terminarea facultății de Jurnalism. Am fost abordat de o fostă colegă de liceu. Îmi propunea să particip ca voluntar la promovarea unor burse pentru studenții de etnie romă în liceele din București și, de atunci, am rămas conectat cu „mișcarea romă”. Iar despre master, ce să zic, consider că am fost de mic prieten cu școala, mi-a plăcut și încă îmi place să învăț lucruri noi, așa că masterul a venit ca un pas absolut normal în dezvoltarea mea personală.

Care sunt hotspot-urile pe care un tânăr ca tine le vede în societatea românească? Cu ce ar trebui să fim atenți, empatici?

Cred că implicarea activă a tinerilor în politică trebuie să crească, avem nevoie de minți și forțe proaspete, de energia tinerilor, de oameni care gândesc incluziv și deschis în privința multor subiecte delicate astăzi. Consider că ar trebui să fim empatici cu toți cei de lângă noi, cred că ar trebui să judecăm mult mai puțin și să înțelegem mai mult. Ar trebui să ne concentrăm atenția pe promovarea valorilor corecte în societate, pe prezentarea de modele de succes pentru tineri, pe a renunța la a mai pune presiune unii pe alții cu tot felul de idei preconcepute. Iar cel mai important lucru pe care eu consider că trebuie să îl avem în vedere este acela de a crea un mediu sigur pentru fete/femei. Un mediu unde ele să se simtă prețuite, apreciate, respectate și unde să poată să își exprime părerile liber, fără vreo opreliște. Cred că trebuie să renunțăm la ideile de patriarhat – sunt învechite, s-o spunem drept! – unde femeia are locul ei „specific” și să punem umărul. Dacă nu activ, prin a încerca să le oferim cât mai multe șanse și cât mai mult spațiu, măcar să ne schimbăm percepția și atitudinea față de ele.

Ce te bucură și ce te întristează în ceilalți? Cum îl vezi tu pe Celălalt, pe om, în general?

Sunt o fire foarte pozitivă, de obicei văd întotdeauna ceva care mă bucură în fiecare om. Însă, dacă ar fi să mă gândesc la ceva ce mă întristează în ceilalți, ar fi resemnarea. Ideea asta: că „nu e loc de mai bine”, că „o nouă încercare nu are rost”, indiferent despre ce este vorba. Îl văd pe Celălalt la fel cum mă văd pe mine, în niciun caz inferior, îi ofer încrederea și respectul încă de la bun început, îi dau voie să mă cunoască, mă deschid, încerc să creez un mediu plăcut în care să purtăm o conversație.

Crezi că generația ta își joacă bine cartea? E pe drumul bun?

Cred că generația mea e cu siguranță pe drumul cel bun, numai că democrația în România este la fel de tânără ca noi, n-avem exercițiul tinerilor din străinătate. Mă refer aici la țările vestice. Ne este foarte greu încă să înțelegem ce beneficii avem, cum putem să profităm de ele, la ce resurse putem să facem apel. Mai e și conflictul inevitabil între generații. Noi tinerii suntem mult mai „progresivi” în comparație cu generațiile anterioare, generații care încă sunt la conducerea societății românești. Așa că vorbim de un drum anevoios, unde trebuie câștigate bătălii mărunte, una câte una. Sunt multe lucruri de schimbat, dar toate necesită timp. Lupta împotriva discriminării e foarte importantă, dar subiectul este unul sensibil încă, având în vedere că societatea românească nu e pregătită să își asume greșelile istorice împotriva romilor (sclavia romilor de 500 de ani, trimiterea romilor în Transnistria de către regimul Antonescu), iar la asta se adaugă atitudinea aceleiași societăți când vine vorba de membrii comunității LGBTQI din România. Atâta timp cât nu se pot bucura toți cetățenii de drepturi egale, e clar că mai sunt multe de făcut. Dar, uite, chiar purtând aceste conversații lucrurile se schimbă încet-încet. E nevoie doar de timp.

Cum ai vrea tu să schimbi lumea, dacă ai putea?

Dacă aș putea să o schimb, aș încerca să găsesc o formulă prin care oamenii să nu mai fie superficiali. Mi-aș dori să cunoaștem întâi și abia apoi să emitem păreri. Aș face îndeosebi schimbări la nivel emoțional și mental, pentru că eu cred că de acolo pleacă răul. Chiar dacă există acum o comunitate care e împotriva vaccinării, aș încerca să creez un vaccin care să conțină empatie, dragoste, respect, înțelegere. Și l-aș face obligatoriu. Pare un pic idealist, dar ăsta sunt eu. 

Eu nu văd Ferentariul mai periculos decât alte cartiere din București. Cred că doar cei care n-au fost în Ferentari cel puțin o dată pot spune că este un cartier rău-famat.
Bogdan Burdușel, activist

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2019. Conţinutul acestui articol nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.