X

Pieptănari. De la șosea spre rău-famații Ferentari

15 Aug 2019 | scris de Monica Stoica
  • Pieptănari. De la șosea spre rău-famații Ferentari
  • Pieptănari. De la șosea spre rău-famații Ferentari
  • Pieptănari. De la șosea spre rău-famații Ferentari
  • Pieptănari. De la șosea spre rău-famații Ferentari
  • Pieptănari. De la șosea spre rău-famații Ferentari
  • Pieptănari. De la șosea spre rău-famații Ferentari
  • Pieptănari. De la șosea spre rău-famații Ferentari
  • Pieptănari. De la șosea spre rău-famații Ferentari
  • Pieptănari. De la șosea spre rău-famații Ferentari
  • Pieptănari. De la șosea spre rău-famații Ferentari
  • Pieptănari. De la șosea spre rău-famații Ferentari
  • Pieptănari. De la șosea spre rău-famații Ferentari
  • Pieptănari. De la șosea spre rău-famații Ferentari
  • Pieptănari. De la șosea spre rău-famații Ferentari
  • Pieptănari. De la șosea spre rău-famații Ferentari

4,33 rating / 9 voturi
Review Merg.In

Pieptănarii leagă Eroii Revoluției de Piața Ferentari. Bulevardul e o linie dreaptă pe hartă. Merg încet, între blocuri vechi cu cărămida încă retro și blocuri de patru etaje. Arborii cu frunza cărnoasă le flanchează. Există arcade de vegetație deasupra Pieptănarilor. Rufele sunt agățate la uscat în balcoane.

 

Sunt case în stil neoromânesc. Locatarii ies în agonia verii. Zbiară păsările, chicotesc doamne cu căței în fața chioșcurilor, se aude Michael Jackson, se aude maneaua. Ajung până-n marginea lumii, în Ferentari.

 

Trecute vieți de pieptănari

Caut maeștrii cu meserii îngropate în vadul istoriei pe Pieptănari. Ce-ți mai fac pieptenii cu dinți de fier, pieptănar uitat și neștiut?, îmi zic, usor caduc, ușor nostalgic. Nici urmă de pieptănar în lungul bulevardului. Dar artizanii sunt atestați în timp trecut. Pe vremuri, meșteșugarii care-și căutau norocul la oraș, ispitind clienții, își rânduiau atelierele în apropierea altora din aceeași breaslă. Îi găseai pe aceeași stradă. În aceeași mahala. Meșterii pieptănari se îndeletniceau cu primenitul lânei. Aveau piepteni cu dinți de fier. În cartier mai există o stradă care amintește de ghilda pieptenilor. Strada Dârste. Dârsta este o piuă (instalație sau mașină folosită pentru împâslirea țesăturilor de lână într-un mediu cald și umed – n.r.) rudimentară acționată de o apă curgătoare, în care se bat dimia și postavul cu ajutorul unor ciocane de lemn. În interbelic, strada Pieptănari s-a numit General Moșoiu Traian, în onoarea unui general român care a participat la eliberarea Transilvanei în Primul Război Mondial. Comuniștii au botezat-o din nou Pieptănari.

 

Inventatorul și fabulistul

Din Pieptănari virează strada ing. Teodor Dragu (născut în 1848, la Zăpodeni, județul Vaslui – mort în 1925, la București), inginer și inventator român, întemeietorul ingineriei mecanice în România. Dragu a construit locomotive cu abur și ne-a „omenit” cu mecanismul de frânare automată cu aer comprimat. Tot în memoria lui Teodor trebuie să ne scoatem pălăriile pentru că a pus pe șine în România locomotivele care foloseau combustibil lichid și a inventat pentru acestea un injector cu păcură pentru focarele cazanelor. Tot din Pieptănari se desface strada Dimitrie Țichindeal. Dimitrie a fost omul-enciclopedie. Preot, cărturar, fabulist, traducător și militant român pentru emanciparea românilor din Banat. Apostolul umorist a tradus în 1808 din sârbul Dositei Obradovici o lucrare de etică și glume, intitulată „Adunare de lucruri moralicești de folos și spre veselie, prin Dositei Obradovici întocmită, iară acum în limba daco-românească traduse”. Altă operă tradusă se numește Filosoficești și politicești prin fabule moralnice învățături”.

 

Șuetă la aprozar

În locul meșterilor pieptănari de altădată stă firma Electrostabil. Face cabluri electrice. Lângă e chioșcul. Un copac îngrădit de gard. Două doamne stau pe gard. Fiecare cu animalul de companie. Un pechinez volubil dă o raită în jurului unui finuț bichon maltez. „Fată, tu te-ai uitat la televizor. Numai orori. Crime. Jafuri. Of, of”, exclamă una dintre femei. „Nu mă mai uit la televizor de mult, ies în plimbare, mă duc în parc, m-am săturat să zac. Zac ca melcul toată ziua. Eu trebuie să fac mișcare”, răspunde doamna cu bichon. Pechinezul latră agasat. Bichonul așteaptă docil. „Te-am pupat, gata, mă duc, mă întâlnesc cu Fane la șosea, a fost să facă cumpărăturile”. Pechinezul mai latră o dată. Bichonul îl părăsește, merge să se întâlnească și el cu Fane. Băcănia nu e niciodată doar o băcănie în marginile de București. E loc de șuetă.

 

Măsline sau ciocănele? Piept cu os sau fără os?

Pe bulevard e alimentara „La Doi Pași”. O croitorie. Casa de bătrâni „Acasă la bunici”. Curiosul restaurant „La trei cămile”. Cofetăria Eduard. Magazin de piese auto și coafor într-o vilă cu aspect brâncovenesc. „Vin clienții, își pun și extensii, gene, vopsit, tuns, epilat, ca în orice coafor”, îmi spune frizerul-stilist care trage cu poftă dintr-o țigară. Îl strigă pe alt frizer, rămas în răcoarea frizeriei. „Ia zi, ce i-ai făcut fetei ăleia acum două zile”. “A vrut să o fac verde, frățioare, era d-aia, punkistă”. Așa e. Pe stradă trecătorii sunt „postmoderni”. Trece o adolescentă vopsită roz cu un tricou pe care-i înfățișat un erou rock contorsionat într-o poziție supraumană. O femeie care mătură aleea vorbește la telefon despre vreme și alți demoni. Poartă tricou cu Metallica. Alții cară cumpărăturile în sacoșe și încearcă să-și țină-n frâu copiii, care mânuiesc păpuși, mașinuțe, telefoane smart. Bărbați melancolici și tăcuți fac curățenie-n ogradă în pantaloni scurți. Dubițe de la „animal rescue” și serviciile sociale sunt parcate pe carosabil. O altă alimentară a scris pe geamul termopan tot ce oferă: „pui proaspeți. piept cu os. piept fără os. pipote. ficat. ciocănele. pulpe. băuturi alcoolice. pâine. lapte dulce. lapte bătut. urdă. smântănă. cașcaval. măsline. telemea. brânză. ouă. unt”. Apoi de patru ori stă scris tot pe geam: „cumpără la un preț special special special special”. Clientul citește oferta ca pe un meniu. Te interesează o măslină sau ciocănele, iei ce-ți trebuie, în funcție de moft.

 

Ghereta paznicului și Michael Jackson

O clădire în lucru și lângă, în ghereta omului de la pază, toate obiectele lumii înghesuite: măsuță cu mușama – acele mușamale nemaivăzute, cu imprimeu, pe care le găsești în piețele Bucureștiului – un ștecher vechi, un registru de procese-verbale de predare-primire a serviciului pe care scrie cu markerul „Pieptănari”, ghiveci de floare, pix, forfecuță, scrumieră cu o țigară turtită, un sac cu mâncare pentru pisici, alte ghivece, alte flori dispuse-n cutii de smântână sau de înghețată și-nfășurate în staniol, și, mai presus de orice, „relicvele”, câteva casete vechi cu bandă. Ghereta paznicului te face să visezi. Doar în Pieptănari se mai ascultă Michael Jackson la casetofon. Mai încolo, pe o uliță, pe fereastra fără geam, într-o cameră unde nu pare să fie vreo urmă de locuitor, un casetofon e în stare de funcțiune. „Heal the world, make it a better place”. Tranziția încă-și numără tic-tac-urile pe un ceas analogic în Pieptănari.

 

Zăbrăuți. Marginea lumii

După intersecția Pieptănari cu Zăbrăuți încep terenurile virane, se întrevede fosta uzină Rocar, dar și un bloc al săracilor, cu un parc pentru copii unde nu se-arată niciun copil, ci tronează inscripții pe zid, poeme întregi despre „lumea rea”, pârnaie și nume de băieți și fete, „închise în inimi boante și frânte, trasate direct pe zid. Zăbrăuți e zonă de ghetouri. E pe harta mentală a „fricii” în București. Oamenilor le e frică să meargă mai departe-n Zăbrăuți. Iar aici locuiesc marginalii. Săracii lipiți pământului. Dar, în fapt, nu locuitorii, amărâții, trebuie să poarte vina. Ghetourile s-au format din cauza fluctuațiilor socio-economice şi politice post-decembriste. Din blocul aflat în plin teren viran se aude muzică. E o manea de dragoste. Din scara blocului aleargă înspre stradă doi băieți. Au cel mult 10 ani. Se joacă cu o scândură. „Vrei tu să fii ală rău și eu ăla bun sau?”, întreabă copilul.

Pe bulevard e alimentara „La Doi Pași”. O croitorie. Casa de bătrâni „Acasă la bunici”. Curiosul restaurant „La trei cămile”. Cofetăria Eduard. Magazin de piese auto și coafor într-o vilă cu aspect brâncovenesc.

Fotografii de Monica Stoica

 

 

 

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2019. Conţinutul acestui articol nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.

Comentarii