Teatrul Dramaturgilor și Teatrul Foarte Mic împart spațiul cultural în casa din strada Lipscani 26, una dintre puținele clădiri din Centrul Vechi identificabile ca fiind evreiești. Ea a fost construită în 1884 și a aparținut familiei Halfon, familie de bancheri evrei de rit spaniol.
Casa cu prăvălie de pe Lipscani 26 ascunde o poveste aparte. Ea a fost construită în 1884 cu subsol și parter, fiind înălțată ulterior cu încă două etaje și mansardă. Conform planului cadastral din 1911, casa a aparținut familiei Halfon, familie de bancheri evrei de rit spaniol.
Bancherul Solomon Halfon (1790-1862) a fost unul dintre evreii care au sprijinit cu entuziasm revoluția de la 1848 și grupările politice care au dus la unirea principatelor. Evreul de rit spaniol a fost fondatorul Băncii Halfon și un bun prieten cu Hillel Manoah, un alt mare bancher. Fiii lui Solomon Halfon – Avram, Iosef Nissim și Solomon I. – au continuat dinastia de bancheri evrei români. Astfel că, Solomon I. Halfon (1846-1913) a fost fondatorul Băncii Comerciale Române și a primit Crucea ofițerilor. Mai mult de atât, fiul celebrului bancher a primit titlul de Comandor din partea lui Carol I, iar soția lui a devenit doamnă de onoare în suita reginei Elisabeta.
De-a lungul anilor, aici și-au avut sediul mai multe croitorii, florării, asociații bancare și librării. În 2002, clădirea a fost înscrisă în clasa de risc seismic I și declarată monument istoric doi ani mai târziu. După ce proprietarul de drept a revendicat casa naționalizată de comuniști în anii '50, librăria George Coșbuc, care funcționa din 1970, a fost închisă. Clădirea părea abandonată, iar pe fațada ei se vedeau urme evidente de degradare.
.jpg)
În 2016, casa a fost reconsolidată în totalitate, iar Primăria Municipiului București a cumpărat-o cu scopul de a o transforma într-un spaţiu cultural pentru Teatrul Dramaturgilor/Teatrul Foarte Mic, care funcționează și în ziua de astăzi.
Într-un interviu acordat Merg În, Felicia Waldman, conferențiar doctor în cadrul Universității București, coordonator al Centrului de Studii Ebraice și autor, alături de Anca Ciuciu, al volumului „Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc”, ne vorbește despre cum arătau casele evreilor din Lipscani, amintind și de casa familiei Halfon:
„În București, evreii se așază în zona comercială, pornind practic de la zona Lipscani, pentru că aceasta a fost prima stradă comercială a orașului. Evident, s-au așezat în jurul ei pentru a derula comerțul. Până la 1923, când pentru prima dată sunt încetățeniți în masă prin Constituție, ei nu au posibilitatea decât foarte rar și în anumite condiții foarte restrictive să aibă pământ și să aibă anumite meserii. Cu excepția comerțului, a împrumutului de bani și a anumitor industrii pe care românii nu le cunoșteau, restul nu prea le erau accesibile evreilor și ca atare sunt prin forța lucrurilor restrânși la anumite domenii și la anumite locuri.
Chiar în zona Lipscani evreii aduc un tipic al construcției, pentru că - în general - deși e vorba de oameni care au posibilități materiale, din motive practice foarte rar stau departe de locul în care au comerțul. Sau în altă parte decât în locul în care au comerțul”, precizează dr. Felicia Waldman.
„Ceea ce aduc ei ca notă distinctivă este clădirea care are dublă utilizare, și comercială, și de locuit. Ei sunt cei care-și desfășoară comerțul în camerele din față și au spațiul de locuit în spate, fie – dacă au mai mulți bani – comerțul la parter și locuința la etaj. Ca atare, tipul ăsta de construcții începe să prolifereze în zonă”.
„Astăzi, pe Lipscani, doar trei clădiri sunt identificabile ca fiind evreiești, deși inițial evrei erau mulți în zona respectivă. De pildă, în anii sfârșitului de secol XIX, de pe la 1890 până în 1930 - când încep problemele cu legislația - pe Lipscani sunt afacerile evreiești, firme de tip financiar, mici bănci, case de împrumut, case de schimb valutar, diverse tipuri de comerț.
Din toată această variație se păstrează trei clădiri – Hanul cu Tei, han de textile evreiesc, care practic a dispărut ca reper al zonei în jurul anului 1935, când s-a instalat bine în România moda magazinelor universale cu haine de-a gata și nu s-au mai vândut textile. A doua clădirile este așa numita casă Halfon, care este a doua casă după farmacia din colțul Lipscani cu Smârdan. Iar clădirea care are la parter acum o farmacie este fosta banca Berkowitz – una dintre cele mai mari ale Bucureștiului, până la 1948. Restul fie au dispărut, fie și-au pierdut caracterul inițial al comerțului evreiesc”.
Surse: reptilianul.ro, economica.net
