X

Casa cu Brâncuşi, Grigorescu, Picasso, Renoir şi Matisse

25 Aug 2015 | scris de Aura Clara Marinescu | București
  • Casa cu Brâncuşi, Grigorescu, Picasso, Renoir şi Matisse
    Foto: Aura Clara Marinescu / Intrarea în Muzeul Zambaccian
  • Casa cu Brâncuşi, Grigorescu, Picasso, Renoir şi Matisse
    Foto: Aura Clara Marinescu
  • Casa cu Brâncuşi, Grigorescu, Picasso, Renoir şi Matisse
    Foto: Aura Clara Marinescu / Casa de pe strada Muzeul Zambaccian 21
  • Casa cu Brâncuşi, Grigorescu, Picasso, Renoir şi Matisse
    Foto: Aura Clara Marinescu
  • Casa cu Brâncuşi, Grigorescu, Picasso, Renoir şi Matisse
    Foto: Aura Clara Marinescu
  • Casa cu Brâncuşi, Grigorescu, Picasso, Renoir şi Matisse
    Foto: Aura Clara Marinescu
  • Casa cu Brâncuşi, Grigorescu, Picasso, Renoir şi Matisse
    "Iarna la Barbizon" de Ion Andreescu / Foto: Muzeul Zambaccian
  • Casa cu Brâncuşi, Grigorescu, Picasso, Renoir şi Matisse
    "Lăutul" de Ştefan Luchian / Foto: Muzeul Zambaccian
  • Casa cu Brâncuşi, Grigorescu, Picasso, Renoir şi Matisse
    "Natură statică cu picior de ghips" de Gheorghe Petraşcu / Foto: Muzeul Zambaccian

4,50 rating / 8 voturi
Review Merg.In
Pe o stradă liniştită, prea liniştită din cartierul Dorobanţi se află una dintre cele mai bogate şi preţioase case ale Bucureştilor. Pe strada Muzeul Zambaccian, la numărul 21A, este casa armeanului Krikor H. Zambaccian, care a trăit între anii 1889-1962. Zambaccian a fost colecţionar de artă, critic, un Mecena al timpului său. Toată averea pe care a strâns-o de-a lungul vieţii a lăsat-o moştenire statului român. 

Colecţia sa de artă cuprinde pictură, sculptură, grafică şi mobilier; pe toate le-a donat statului român. Casa, proiectată după planurile arhitectului C.D. Galin, a fost şi ea donată. O casă desăvârşită, ridicată în 1943, pe atunci se afla pe strada Ing. Al. Davidescu nr.21. Urmaşii lui Krikor Zambaccian, fratele Ovanez Zambaccian, mama lor, Aniţa, şi soţia colecţionarului Arşaluis, s-au ocupat de finalizarea donaţiei în 1962. Casa era deschisă o zi pe săptămână pentru vizitare încă de la terminarea construcției. 

Zambaccian a intuit adevăratele valori româneşti, iar generozitatea sa a fost pe măsura talentelor. El a adunat o colecţie impresionantă de lucrări ale autorilor români şi străini, cele mai însemnate opere ale lor. Muzeul deţine peste 300 de lucrări. „Nu o dată am cumpărat tablouri de la tineri pe care nu-i cunoştea nimeni şi care mai târziu au ajuns celebri”, recunoaşte Zambaccian. 

Aproape că este ireal ce găsim în casa lui Zambaccian. Grigoreşti, Andreeşti, Luchieni, Aman, Pallady, Tonitza, Paciurea, Medrea, Ciucurencu, Dărăscu, Brâncuşi, Camille Corot, Delacroix, Pissarro, Derain şi lista continuă. 

Tur privat
Am fost singurul vizitator şi am început cu prima cameră, biroul lui Krikor, unde peretele din dreapta este tapetat cu tablouri de Theodor Pallady: „Femeie în verde”, creion, „Pont Neuf”, ulei pe carton. În stânga, un autoportret al lui Pallady are doar rama, pânza este la restaurare, în laboratorul de pictură de şevalet al Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR). Pe parcursul vizitei voi vedea mai multe tablouri lipsă care sunt în laboratorul de la MNAR. În birou domină în mijloc o masă de lemn masiv pe care sunt înşirate albume de artă, pliante, fiecare cu etichetă şi preţ corespunzător. În spatele scaunului lui Zambaccian, o bibliotecă încastrată în zid, burduşită cu volume de artă, pictură, dicţionare. 

În cea de-a doua cameră, salon, două fotolii italiene din lemn sculptat de secol XIX, încadrează şemineul. Un candelabru. Ferestre cu jaluzele ce filtrează lumina. Camerele au fost împărţite între maeştrii picturii româneşti: Nicolae Grigorescu şi Ion Andreescu au fost expuşi împreună, pentru că Andreescu a fost descoperirea lui Grigorescu, iar Camil Ressu şi Ştefan Luchian, în camera următoare, ei fiind prieteni, îmi spune muzeograful de la parter. Am rămas în salon unde sunt „Drum de ţară” şi „Iarna la Barbizon” (ulei pe pânză) ale lui Andreescu (deja celebră când Zambaccian o cumpără), „Ţărancă culcată în iarbă” a lui Grigorescu şi „Ţărancă torcând”, iar Dimitrie Paciurea este prezent cu „Bust de femeie”. 

În camera din faţă mă aşez pe bancă. În faţa lui Tonitza cu „Cap de copil” trebuie să ai un răgaz de respiraţie. „Nina în verde”, „Copil în roşu citind”, „Portretul lui Milică Mohor” (ulei pe lemn) şi cel al lui Gala Galaction par proaspete, acum terminate de pictor, aşa de vii sunt culorile şi tuşele. Se văd urmele cuţitului şi striaţiile firelor din pensulă. Sunt remarcabile. Tot aici este şi „Portret de copil” în bronz al lui Constantin Brâncuşi. Pe un şevalet de lemn stă fixat „Portretul lui K.H. Zambaccian” de Corneliu Baba. 

„Lăutul” şi florile lui Luchian
În ultima cameră de la parter, a patra, Ştefan Luchian. În mijloc este o masă stil Sheraton din mahon sculptat realizată de un Atelier englez şi este datată secolul XVIII. „Moş Nicolae Cobzarul”, „Autoportret”, „Trandafiri”, „Crizanteme” sunt adunate în acelaşi loc. Pentru prima dată văd altfel decât în albumul tocit de acasă celebra pânză „Lăutul”. E în mijloc, e cea care atrage privirea. Când eram mică îmi plăcea să privesc cum mama îl spăla pe băiat în copaia de lemn şi ştiam cum e pentru că şi pe mine mă spăla aşa. Aveam la ţară o copaie la fel ca în tablou. Albumul cu coperte verzi „Luchian” de Ioan Alexandru era cel mai răsfoit. Iubesc tablourile lui Luchian. E perfect. 

Sfârşitul de secol XIX este marcat de „Peisaj din Bretagne” al lui Aman, „Portret de femeie” şi „Autoportret” ale lui Grigorescu, iar de la începutul secolului XX sunt „Lorica” sau „Tufănelele în ulcică” ale lui Luchian. Un tablou de dimensiuni mari este „Portretul pictorului Ştefan Luchian” de Camil Ressu, iar în colţ este expus un „Nud” de Oscar Han. Perioada interbelică este reprezentată în muzeu şi de "Portretul de fetiţă” al lui Camil Ressu, Dărăscu are „Cimitirul tătăresc din Balcic”, iar Pallady, „Natură statică cu mănuşă neagră”. 

Urc treptele de lemn ce scârţâie la fiecare atingere, însoţită de „Iarna la Barbizon” a lui Andreescu, dar despre el am amintit, un „Peisaj” de Ion Ţuculescu. Zambaccian a avut un simţ al artei fără cusur atunci când şi-a ales tablourile. Pe lângă arta românească dominantă, el a achiziţionat şi 19 lucrări de pictură franceză din secolele XIX şi XX ale unor impresionişti şi post-impresionişti precum Paul Cezanne, Auguste Renoir (două tablouri) - „Două femei la scăldat” şi „Nud în peisaj”, Matisse cu două nuduri, Camille Pissarro cu „Portret de fetiţă”, Alfred Sisley („Pod pe Sena”), Pierre Bonnard („Natură moartă în faţa ferestrei”), Andre Derain. Li se adaugă lucrări de Jean B. Corot, Eugene Delacroix („Odaliscă”) – îl găsiţi aşezat discret, deasupra unei uşi la etaj, pe Pablo Picasso cu „Corida”, dar şi pe Maurice Utrillo cu peisaje din Auvergne şi Montmagny.
Nu trebuie să se risipească nimic! Dimpotrivă, mă rog lui Dumnezeu să pot întregi, să pot desăvârşi darul meu, aşa încât colecţia aceasta să fie o adevărată şcoală pentru artiştii şi cercetătorii români”, spunea Krikor Zambaccian în 1947, în discursul ţinut cu prilejul ceremoniei ce a marcat donaţia făcută statului român. 

În muzeu sunt foarte multe lucrări de Gheorghe Petraşcu, uleiuri pe pânză şi acuarele. Una dintre cele mai interesante este „Marea la Techirghiol”, în acuarelă şi creioane colorate. Artistul a notat pe desen cu creionul culorile folosite în mai multe locuri: verde-maro pentru mal, bleu-violet pentru mare, verde-noir, galben, verde-gri. Printre cele mai reprezentative lucrări ale lui Petraşcu sunt: „Natură statică cu evantai”, ulei pe pânză, „Marea la Saint Malo”, „Coastă la Techirghiol”, naturi statice, vreo cinci. Am găsit şi Bucureştiul pictat de Elena Constante. 

Colecţionarul Victor Eftimiu, preşedintele Societăţii Scriitorilor, a rostit cu prilejul aceleiaşi ceremonii: „Daţi-mi voie să iau cuvântul şi, în calitatea mea de fost colecţionar căruia i-a ars întreaga casă, cuprinzând mii de tablouri, acuarele, icoane, desenuri, teracote, colecţie pe care intenţionam şi eu să o donez statului, cum face azi Zambaccian, pe care-l felicit şi-l invidiez c-a avut mai mult noroc, el şi ţara mai mult decât mine. Gestul prietenului Zambaccian este în acelaşi timp o mustrare şi un imbold. O mustrare pentru cei care, fiind mai bogaţi decât el, nu s-au gândit să doneze ceva pământului care i-a născut, i-a crescut... le-a dat totul şi ei nu au fost în stare să răscumpere atâtea favoruri ale providenţei printr-un act cât de mic în favoarea colectivităţii. Un imbold pentru toţi cei ce-au strâns bani munciţi de alţii, să dăruiască şi ei ceva naţiunii care-i va răsplăti cu aceeaşi afecţie şi gratitudine cu care sărbătorim noi azi pe Zambaccian”. 

Muzeul Zambaccian a fost închis de regimul lui Nicolae Ceaușescu în 1977, iar  exponatele au fost mutate în Muzeul Colecţiilor de Artă. Este redeschis în 1992, în actualul sediu. În anul 2008, Muzeul Zambaccian a fost închis pentru renovare. Clădirea a fost consolidată și s-a mărit spațiul de expunere. Au fost restaurate o mare parte din lucrări, iar redeschiderea a avut loc într-o nouă formulă expozițională, extinsă. 
Cine a fost Krikor Zambaccian
Krikor H. Zambaccian s-a născut la 6 februarie 1889, la Constanța. A studiat la Institutul Superior de Comerț din Anvers, făcând paralel și studii de vioară. În această perioadă vizitează muzeele din oraș, luând un prim contact cu creațiile lui Rubens și Van Dyck. Este atras de artă, călătoreşte mult şi vizitează cele mai de seamă muzee din Europa. Achiziționează opere de artă de mare valoare.
Întors la Constanța în 1913, îi cunoaște pe pictorii Marius Bunescu și Theodorescu-Sion, cu care are lungi discuții despre artă. De asemenea, cunoaște pe sculptorul Medrea și pictorii Camil Ressu și Dărăscu.
În țară s-a apropiat de artiști ai vremii - Ciucurencu, Dărăscu, Iser, Pallady, Petrașcu, Ressu, Steriadi, Șirato, Tonitza.  Elaborează câteva monografii ale unor mari artiști: “Gheorghe Petrașcu” (1945), “Nicolae Tonitza” (1955), “Cornel Medrea” (1957), “Corneliu Baba” (1958).
A fost ales în 1948 membru corespondent al Academiei Române. S-a stins din viață în 1962.
Programul de vizitare al muzeului este de miercuri până duminică, între orele 11.00-19.00 (în perioada mai-septembrie) şi de la 10.00 la 18.00 (octombrie-aprilie). Preţul unui bile teste 7 lei. 
Comentarii