X

Cotroceni, cartierul în care străzile poartă nume de medici (II)

11 Oct 2019 | scris de Monica Stoica
  • Cotroceni, cartierul în care străzile poartă nume de medici (II)
  • Cotroceni, cartierul în care străzile poartă nume de medici (II)
  • Cotroceni, cartierul în care străzile poartă nume de medici (II)
  • Cotroceni, cartierul în care străzile poartă nume de medici (II)
  • Cotroceni, cartierul în care străzile poartă nume de medici (II)
  • Cotroceni, cartierul în care străzile poartă nume de medici (II)

3,50 rating / 2 voturi
Review Merg.In

În jurul Facultății de Medicină sunt străzile cu case somptuoase care poartă nume de medici. Chiar dacă poate nu-i știm, vieților lor sunt exemplare, de la medicul care l-a consultat pe Eminescu până la doctor Cristea Buicliu, care l-a salvat de la moarte pe Ferdinand, și Ion Ghiulamila, care a tratat-o pe principesa Elisabeta pentru o fractură complexă a piciorului după un accident de sport.

 

Primar și medic Iatropol

Panait Iatropol (1832 - 1876) a fost un medic român și primar al Bucureștiului în perioada noiembrie 1868 - martie 1869. A obținut titlul de doctor în medicină la Paris. Din 1866 și până la finalul vieții a fost doctor primar la Spitalul Colentina din București. După revenirea în România în 1862, a făcut parte din „comisia de înfrumusețare și însǎnǎtoșire a orașului” numitǎ de Primǎria București, care se ocupa de deschiderea unor bulevarde, repararea pavajelor ori rectificarea albiei Dâmboviței. În 1864 a fost numit medic ginecolog al capitalei, iar în 1866 a fost ales membru în Consiliul Municipal. A fondat „Revista medicală” în 1875. În vara anului 1876, principele Dimitrie Ghica, alături de Dimitrie A. Sturdza, Grigore Cantacuzino, Carol Davila, A. Fotino și Panait Iatropol, au organizat Societatea de Cruce Roșie din România (CRR), cu sediul la Spitalul Colțea (unde se afla și Eforia Spitalelor Civile).

 

Ierbarul lui Grecescu

Pe strada Dimitrie Grecescu e oază de vegetație. Fapt providențial, deoarece doctorul Dimitrie Grecescu (n. 15 iunie 1841, Cerneți, Mehedinți - d. 2 octombrie 1910, București) a fost botanist și medic. Adunând și determinând, cu sprijinul studenților săi, plante din toate zonele țării, a alcătuit cel mai complet ierbar de la noi — „Ierbarul florei României”, iar ulterior relațiile cu botaniștii de peste hotare i-au prilejuit alcătuirea unui „Ierbar european”. Anul 1898 marchează apariția lucrării sale cele mai importante, carte fundamentală a științei românești: „Conspectul Florei României". Plantele sunt aici clasificate riguros și extrem de judicios, iar alături de denumirea lor științifică figurează și cea populară.

 

Trepanațiile lui Anastasievici Leonte

Se numește strada dr. Leonte (1853-1914). Leonte, medicul șef al Spitalului Brâncovenesc, este primul chirurg român care s-a preocupat de patologia sistemului nervos. A. Leonte, neurotraumatologul. În 1892 activitatea neurochirurgicală a lui dr. Leonte însuma 28 de trepanații craniene efectuate la 27 de bolnavi cu o mortalitate de doar cinci cazuri, dintre care 11 trepanații preventive fără niciun deces și 17 trepanații curative. În anul 1891 au avut loc două evenimente ce marchează începutul epocii moderne a chirurgiei sistemului nervos din România. În acest an A. Leonte și N. Bardescu, la Societatea de Chirurgie din Paris, au prezentat lucrarea „Intervention chirurgicale dans les affectiones cerebrales” ce a fost publicată în Revue de Chirurgie, în care prezintă experiență sa pe 22 de cazuri de trepanații.

 

Buicliu Cristea, medicul care l-a salvat pe Ferdinand

Buicliu Cristea a fost o figura strălucită a vieții medicale din România, la cumpăna dintre secolul al XIX-lea și secolul XX. Una dintre familiile armene renumite în Moldova a fost cea a boierilor Buicliu. Implicată în activitatea negustorească, familia Buicliu şi-a sporit averea prin alianţele matrimoniale pe care le-a făcut cu familiile boiereşti ale vremii. Membrii familiei Buicliu au ştiut să profite de statutul lor boieresc. Școliţi în străinătate, mulţi dintre descendenţii acestei familii au marcat timpul în care au trăit. Unii dintre ei şi-au adus o contribuţie importantă în domeniile în care s-au pregătit sau şi-au găsit chemarea – agronomie, juridic, medicină, pictură, inginerie, politică. Boierii Buicliu au locuit la Botoşani, Iaşi şi Bucureşti, iar diverse ramuri ale acestei familii s-au aşezat chiar la Roman şi Bacău. Unul dintre cei mai de seamă descendenţi ai familiei Buicliu a fost doctorul Cristea Ștefan Buicliu, născut la Roman, în 1857, profesor universitar la Bucureşti. A studiat Medicina la Paris în 1883. Ca medic primar a profesat la Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti, iar în 1886 – la clinica Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Distins medic şi profesor, Cristea Ștefan Buicliu a insistat pentru introducerea reformelor în instituţia de învăţământ superior unde a fost profesor, dar şi în sistemul sanitar românesc. A fost unul dintre întemeietorii Școlii Româneşti de Neuropsihiatrie. Istoricii spun că medicul Cristea Ștefan Buicliu a fost medicul Curţii Regale în vremea lui Carol I. Se spune că medicul romaşcan, împreună cu doctorul Ioan Cantacuzino l-au operat pe cel ce avea să devină viitorul rege Ferdinand I.

 

Dr. Ioan G. Radovici, orator și chirurg

Pe strada dr. Ioan G. Radovici (1869 – 1908) sunt case cu grădini și vegetație veche. Imobile cu farmec interbelic. Viața lui Radovici se potrivește cu strada. Și-a făcut studiile secundare la Liceul Matei Basarab. A plecat apoi la Paris, unde a urmat cursurile facultății de medicină, obținând doctoratul în medicină și chirurgie. Reîntors în țară, a fost pentru câtva timp medic secundar în spitalele Eforiei, pe urmă șef al catedrei de clinică medicală a domnului prof. dr. Stoicescu. Era empatic și conștiincios. Meticulos cu pacienții. În politica militantă, dr. Ion Radovici a intrat în 1900, când s-a înscris în PNL cu mai mulți alți tineri, luând parte la banchetul de la Liedertafel dat de noii aderenți liberali în onoarea lui Sturdza. Cu acea ocazie, a ținut un toast, dezvăluindu-și talentul de orator. Apariția sa în câteva întruniri publice, ținute de partidul liberal în opoziție, și în care a luat cuvântul, au întărit convingerea generală în talentul său oratoric și calitățile și temperamentul său de om politic. PNL a fost chemat la putere în februarie 1901, iar dr. Radovici a fost ales deputat al colegiului II de Ilfov și apoi consilier comunal al capitalei. “Membru fondator și unul din membrii cei mai activi și mai devotați ai societății pentru combaterea tuberculozei, înființată de câtva timp la noi, dr. Radovici a făcut însemnate sacrificii, nu numai morale, dar și materiale, deschizându-și larg punga în folosul societății”, scrie G.D. Nicolescu, în „Parlamentul român, 1866-1901, Biografii și portrete”, Socec, București, 1903.

 

Dr. Ernest Juvara și planșele anatomice

Pe strada cu numele Ernest Juvara (n. 5 mai 1870, Bârlad, județul Vaslui - d. 5 mai 1933, București) sunt case în stil neoromânesc, ferite de aglomerația metropolei. Iederă și castani. Iar Juvara, ce-a făcut Juvara? A fost un medic inovator în tehnica chirurgicală și instrumentală. A urmat cursurile Facultății de Medicină din Paris, unde a lucrat în Laboratorului de Anatomie pentru disecții și executarea planșelor, lucrând, simultan și în Laboratorul de Chimie. În 1907 i s-a încredințat un serviciu de chirurgie la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași la care efectua 300 – 400 de operații anuale. S-a transferat la București în 1912 și a fost numit profesor la Clinica a III-a chirurgicală a Spitalului „Filantropia” și subdirector al Institutului de Anatomie Topografică. În timpul Campaniei din 1913 a celui de-al Doilea Război Balcanic a organizat lazarete de holerici, iar apoi, în Primul Război Mondial, a organizat și activat în Spitalul IV de evacuare, în diferite localități ale Moldovei, numai între noiembrie 1916 – mai 1917 operând peste o mie de răniți. După ce a fost avansat la gradul de colonel (1917) a trecut la Spitalul IX de evacuare, operând în localul Școlii Normale de băieți din Bârlad. A fost demobilizat în 1918 și și-a reluat postul la spitalul „Filantropia” de la care se transferă în 1923 la Spitalul „Brâcovenesc”, unde organizează o clinică model. A imaginat și perfecționat 77 de piese chirurgicale și procedee chirurgicale din Paris. Desenele sale anatomice sunt opere de artă. UNESCO l-a celebrat în 1970 pe acest “fiul al Bârladului”. Ies de pe stradă. Mă îndrept către casele în stilul cubist al anilor 30 – 40 din Cotroceni.

 

Craniile doctorului Rainer

Le găsesc pe strada doctor Rainer. Nume complet: Francisc Iosif (Iosef) Rainer (n. 28 decembrie 1874, Rohozna, Bucovina, Imperiul Austro-Ungar, în prezent Cernăuți, Ucraina - d. 5 august 1944, București). A fost medic, dar mai ales antropolot. După ce a studiat la Facultatea de Medicină din București, a lucrat pentru aproape 17 ani ca preparator la Spitalul Colțea (realizând necropsii și examinări microscopice). A ocupat funcțiile de director al Institutului de Anatomie și Embriologie al Facultății de Medicină din București și director al Institutului de Antropologie (pe care l-a fondat în 1940). Are studii fundamentale asupra sistemului limfatic, asupra inimii, asupra structurii funcționale a organelor etc. Rainer este creatorul școlii antropologice românești. Profesorul Francisc Rainer începuse să adune material ştiinţific de relevanţă antropologică încă din anul 1900. Prin munca lui neobosită, se constituie treptat o impunătoare colecţie de oase ce avea să fie donată, cinsprezece ani mai târziu, pentru Muzeul viitorului Institut de Antropologie: peste 6.000 de cranii, din care 3.000 datate (nume, sex, locul de origine, antecedente patologice, vârsta la moarte), fragmente scheletice, peste 600 de piese teratologice (ramură a anatomiei și a fiziologiei, care se ocupă de anomaliile morfologice ale viețuitoarelor).

 

Zaharia, medicul care l-a consultat pe Eminescu

Zaharia Petrescu (n. 25 aprilie 1841, Alexandria, azi Kalipetrovo, lângă Silistra, Bulgaria - d. 16 decembrie 1901, București) a fost un general, medic român, membru corespondent al Academiei Române din 1885. Generalul dr. Zaharia Petrescu s-a format la școala de chirurgie a lui Carol Davila de la Spitalul Mihai Vodă și apoi la Facultatea de Medicină din Paris. A fost preocupat de aprofundarea bazelor chimice, fiziologice și farmacologice experimentale ale terapiei medicamentoase și a publicat o lucrare monumentală, în patru volume, Tratat de terapeutică și materia medica. Prin Înaltul Decret Regal nr. 2824 din decembrie 1883, publicat în Monitorul Oficial nr. 2/23.01.1884, a fost aprobată înființarea Institutului Medico-Militar și regulamentul de funcționare a acestuia, după modelul german și austriac. Ca director a fost numit generalul Zaharia Petrescu. Meritele sale remarcabile au determinat primirea sa ca membru corespondent al Academiei Române, în 18 martie 1885. Medicul Zaharia Petrescu, împreună cu dr. Alexandru Șuțu, l-a examinat pe Mihai Eminescu, la 20 martie 1889. Concluzia raportului medical a fost următoarea: „Dl. Mihail Eminescu este atins de alienație mintală în formă de demență, stare care reclamă șederea sa într-un institut”.

 

Anatomistul Thoma Ionescu

Doctorul Thoma Ionescu (n. 13 septembrie 1860, Ploiești - d. 28 martie 1926, București) este întemeietorul școlii românești de anatomie și de chirurgie. A colaborat la redactarea marelui tratat de anatomie sub redacția lui P.J. Poirier, aducând contribuții la topografia etajului abdominal prin descrierea unor structuri anatomice care-i poartă numele. A dezvoltat și pus la punct numeroase tehnici și instrumente chirurgicale.În anul 1902, apare lucrarea „Le traitement chirurgical du cancer utérin” ("Tratamentul chirurgical al cancerului uterin"), în care Thoma Ionescu descrie histerectomia lărgită, operație radicală de extirpare a cancerului de col uterin, efectuată pe cale abdominală. Și astăzi, în vestita clinică "Mayo" din Rochester (S.U.A.), se află bustul chirurgului român Thoma Ionescu. Eponime asociate: „Acul Ionescu”: ac pentru sutură totală cu fir de metal, „Cura Ionescu”, „Depărtătorul Ionescu”, „Operația Ionescu”, „Rahianestezia înaltă Thoma Ionescu”.

 

Ion Ghiulamila, ortopedul Casei Regale

Asistenţa ortopedică la noi în ţară a început în anul 1869, când doi tehnicieni ortopedişti de origine străină, Trapizanni şi Brhöm, veniţi de la Paris cu un capital de 50 de galbeni, au deschis la Bucureşti, pe strada Apolodor, un magazin de instrumentar chirurgical şi de piese prefabricate pentru confecţionarea protezelor şi ortezelor, în marea lor majoritate importate. Cei doi tehnicieni lucrau şi pentru spitalele Eforiei. Dar în anul 1905, îşi începe activitatea primul chirurg ortoped român, dr. Ion Ghiulamila. Absolvent al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, s-a specializat în ortopedie la Berlin, sub îndrumarea celebrului ortoped Albert Hoffa, în acelaşi timp studiind şi biomecanica aparatului locomotor sub îndrumarea anatomiştilor Heinrich Waldeyer şi Rudolf Virchow. Întorcându-se în ţară, dr. Ion Ghiulamila îşi organizează, cu capital propriu, în anul 1905, pe strada Brezoianu din Bucureşti, un institut de ortopedie. Structura acestei prime unităţi de ortopedie şi traumatologie din România cuprindea o mică sală de operaţii, un cabinet de radiologie, o sală de gimnastică medicală, masaj şi fizioterapie, o sală pentru gips şi un atelier de orteze şi proteze. Pentru cazurile ce necesitau intervenţii chirurgicale, pacienţii erau internaţi şi operaţi la sanatoriul profesorului Gerota. În anul 1910, dr. Ion Ghiulamila o tratează pe principesa Elisabeta pentru o fractură complexă a piciorului (accident de sport). Rezultatul acestui tratament este excelent şi, astfel, medicul devine ortopedul Casei Regale, scrie cercetătorul Aurel Ionescu în „Străzi din București și numele lor. Personalități ale Bisericii, medici și farmaciști”, Vremea, 2014.

 

Strada lui Haralambie eroul

Haralambie Botescu, (n. 13 august 1874, Aldeni, județul Buzău - d. 22 ianuarie 1917, Râmnicu Vâlcea) a fost unul dintre medicii eroi care au murit în Primul Război Mondial, pe timpul epidemiei de tifos exantematic. A întemeiat „Institutul de Fizioterapie” din Călimănești, (1912) și Băile Govora (1914). A fost membru în consiliul de administrație al „Societății Govora-Călimănești” și a deținut funcția de administrator delegat al acesteia.

 

Igiena lui Mihai Ciucă

Mihai Ciucă (n. 18 august 1883, orașul Săveni, județul Botoșani; d. 20 februarie 1969, București a fost un om de știință român, cercetător și profesor în domeniul bacteriologiei, a bolilor infecțioase și a vaccinurilor. Profesorul Ion Cantacuzino îl recomandă în 1922 pentru a fi profesor de igienă la Facultatea de Medicină din Iași, unde va sta timp de 12 ani. Ciucă participă împreună cu profesorul Ion Cantacuzino la luarea și aplicare măsurilor de combatere a holerei. În perioada 1934-1962 a fost profesor de bacteriologie la Facultatea de Medicină din București, și numit subdirector al Institutului „Dr. I. Cantacuzino”, desfășurând, în paralel, o intensă activitate la Institutul de Seruri și Vaccinuri. Perioada 1952 – 1963 o petrece la cârma catedrei de specializare și perfecționare a medicilor microbiologi (a alcătuit primele planuri, programe, metodologii și cursuri). Printre „dușmanii” săi s-au numărat tifosul exantematic, difteria, scarlatina, tuberculoza, diferite boli tropicale la a căror cunoaștere și combatere a participat hotărâtor. Numele profesorului Mihai Ciucă este legat de: primele vaccinări cu vaccin antiholeric; eradicarea malariei în România și utilizarea acestei experiențe pentru misiunile internaționale îndeplinite din însărcinarea Ligii Națiunilor și, după al Doilea Război Mondial, a Organizației Mondiale a Sănătății de pe lângă ONU; tratamentul prin impaludare al sifilisului nervos și organizarea primului centru de malarioterapie; cercetări privind biologia bacteriofagilor care au dus la descoperirea, în 1920 împreună cu Jules Bordet, a fenomenului de lizogenie; organizarea Centrului Național de Referință pentru bacteriofagi la București. A participat, în 1919, la Conferința de Pace de la Paris unde a susținut idealul Marii Uniri.

 

Medicul Zaharia Petrescu, împreună cu dr. Alexandru Șuțu, l-a examinat pe Mihai Eminescu, la 20 martie 1889. Concluzia raportului medical a fost următoarea: „Dl. Mihail Eminescu este atins de alienație mintală în formă de demență, stare care reclamă șederea sa într-un institut”.

Fotografii: Monica Stoica

 

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2019. Conţinutul acestui articol nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.

 

 

Comentarii