Muzică pentru scena vieţii
Cári Tibor, pianist şi compozitor, a reuşit să aducă mai aproape de public muzica ce animă şi însoţeşte spectacolele de teatru organizând concerte şi evenimente în locuri inedite.
Cári Tibor este tânăr compozitor şi interpret în proiectulul independent „Muzica Teatrului”, demarat în anul 2005, promotor activ al ideei de întâlnire personală, intimă între muzicieni, instrumente şi public în spectacole, prin concerte şi participări diverse evenimente. Astfel a reuşit să dăruiască şi o viaţă de după teatru partiturilor compuse cu talent, celebrând complicitatea dintre instrumentele diverse şi bine alese într un concept deosebit pentru publicul iubitor de muzică făcută din suflet pentru suflet. De vorba cu omul, sufletul din spatele acestui proiect inedit. Născut în 1979 la Odorheiu Secuiesc, a venit ca mulți studenți în Timișoara, care i-a devenit a doua casă.
Când şi cum au rodit talentul şi pasiunea pentru muzică?
Talentul este moştenit de la tatăl meu, care m-a sprijinit şi încurajat din primele momente când a simtit că am înclinație spre muzică. Provenit dintr-o familie modestă, viaţa nu i-a permis să studieze muzică la modul profesionist, rămânâd doar un amator foarte pasionat care cânta la mai multe instrumente. De aceea şi-a dorit să mă bucur eu de şansa pe care el nu a avut-o în viaţă. La patru ani am văzut pentru prima oară un pian la televizor. Am fost fascinat. Un an mai tarziu, tata ne-a surprins cumpărând din toate economiile familiei un pian. Încă de mic eram creativ deşi nu eram conştient, totul venea spontan.
Acum privind în urmă ce ţi se pare mai important talentul, munca sau perseverenţa?
Eu cred că toate sunt importante, ca să poti porni de undeva trebuie să ai un talent iar că să poţi obţine rezultate e nevoie de perseverenţă, de studiu, de multă muncă.
Ai avut momente când te-ai îndoit de alegere, când ţi-a părut rău de drumul ales şi totul părea anevoios?
De multe ori am simţit asta ...
Şi ce te-a ţinut să rămâi perseverent, ce te-a motivat să mergi mai departe?
Cred că mă ţine cel mai mult zâmbetul şi bucuria oamenilor...la orice proiect aş lucra, orice premiu aş primi, cel mai mult mă motivează ceea ce simt când percep reacţia publicului, când se transmite ceva dinspre mine spre ei şi de la ei spre mine.
Cum au fost primele întâlniri cu publicul?
În liceu şi în facultate ţineam recitaluri de pian, aveam mici apariţii pe scenă care mi-erau foarte grele din cauza emotivităţii. La Timişoara, după întâlnirea cu teatrul, care m-a ajutat foarte mult, m-am învăţat să ştiu că publicul este acolo şi mă ascultă şi am reuşit să trec peste emoţii ... Cu adevărat am reuşit să trec peste trac când am avut primul concert cu muzică de teatru, în 2004 la Art Club împreună cu câţiva actori şi instrumentişti. Atunci, după acel succes, mi-am dat seama că trebuie să continuu cu aceste întâlniri cu publicul. Până atunci cântam pe scenă doar în spectacole de teatru.
Am văzut că reuşeşti să colaborezi în concertele tale, cu foarte mulţi instrumentişti, artişti de diverse naţionalităţi.
Da, cred că peste o sută de artişti au făcut parte din proiectul Muzica Teatrului.
Cum se leagă aceste colaborări?
Prin prietenie în primul rând şi întâlniri neaşteptate. De obicei când mergeam să lucrez într-un teatru, găseam câte un om, doi, cu care mă înţelegeam şi apoi plănuiam să facem câte un concert sau eveniment. Dacă lucrurile mergeau bine prelungeam colaborările şi în alte oraşe.
Cum ai ajuns în Timişoara, sau de ce nu Cluj sau Bucureşti?
Pentru că am avut rude în oraş. Nu mi pare rău pentru că mă simt bine, mă simt ca acasă, e un loc potrivit pentru ceea ce fac, deşi recunosc şi Clujul mă atrage. Am început să am colaborări şi acolo. Are un public foarte special, am avut senzaţii foarte interesante când am cântat acolo, ceea ce mai rar am simţit în Timişoara.
Cum îţi pare publicul din Timişoara?
Poate un pic rece. Un pic mai puțin receptiv la muzica mea. Motivele? Poate încă nu mă cunoaște. Poate timișorenii preferă o muzică mai modernă, mai comercială.
În afara ţării ai concertat? Nu te-a tentat să te muţi în altă ţară?
Am avut câteva concerte în Ungaria dar deocamndată nu am simţit nevoia să plec. Mi-e bine în România, concertez si lucrez în multe oraşe, iar dacă aş pleca în altă ţară ar trebui să o iau de la zero, ceea ce este destul de greu singur.
Cum te promovezi ?
În ultima vreme internetul este o soluţie pentru promovare, pe siturile de socializare...înainte făceam afişe printate, acum lucrurile s-au mai schimbat.
Organizatorii locali de evenimente te solicită?
Destul de rar .
Oare de ce? Nu ştiu de tine?
Ar trebui să se ştie pentru că de 15 de ani lucrez în teatru în Timişoara şi am lucrat la foarte multe spectacole, am avut foarte multe evenimente, dar poate pentru că muzica mea nu este pentru publicul larg. Ea cere un public mai intim, este potrivită pentru spaţii mai restrânse, unde poţi să te uiţi în ochii oamenilor, să vezi reacţia lor.
Cum se îmbină viaţa personală cu cea profesională?
Cu noi lucurile sunt simple pentru că viaţă personală se întrepătrunde cu cea profesională. Lucrăm cumva în acelaşi domeniu, ne inspirăm unul pe altul şi știm cum sa comunicăm eficient. Lucrul aceasta se întâmplă adesea la creatori, în artă.
Care sunt bucuriile artistului şi compozitorului, amintirile de suflet din întâlnirea cu publicul?
De exemplu, sunt de neuitat momentele acelea de la sfârşitul concertelor, sau chiar şi în timpul lor, când stând foarte aproape de spectatori văd lacrimi şi emoţie în ochii lor. De exemplu, anul trecut am cântat într-un sat din Ungaria, unde erau oameni foarte simpli care poate nu au ascultat niciodată un concert de muzică de teatru cântat live. Ei bine, la finalul concertului, cu lacrimi în ochi mi-au mărturisit că nu credeau că există ceva aşa frumos. Aceste momente sunt de neuitat pentru mine şi asta mă motivează să merg mai departe. Clipele astea fac să merite orice efort.
Ce te inspiră şi te încarcă în procesul tău creativ?
Mă inspiră frumosul sub toate formele lui: o fotografie, o pictură, oameni frumoşi, un spaţiu deosebit, o femeie frumoasă, un zâmbet sincer. Acestea sunt practic ingredientele pe care, mai apoi, le transform în muzică. Dar nu numai frumosul mă inspiră. Si tristeţea, melancolia sunt surse bune de inspiraţie.
Pe lângă muzică mai ai timp şi de alte pasiuni?
Am câteva lucruri pentru care mi-ar place să am timp să le fac: de exemplu fotografia, dansul şi poate şi sportul mi-ar fi util. Îmi place foarte mult să șofez. Mai demult îmi plăcea mult să citesc, dar acum din păcate din lipsa de timp şi răbdare nu mai mă pot concentra pe asta, dar ascult cărţi audio în drumurile mele lungi.
Care este cea mai mare reuşită până în momentul prezent?
Cred că fiecare zi este o reuşită. Când reuşesc să fac câte ceva din ceea ce mi propun şi la încheierea ei am sentimentul că am realizat ceva folositor sau mulţumitor. Dacă mă uit în urmă, toate reuşitele sunt trecătoare, de moment. Dar cea mai mare satisfacţie este că pot să fac ceea ce-mi place şi să şi trăiesc din asta fără să mai fiu nevoit să fac şi altceva pe lângă, sunt printre puţinii norocoşi.
Care este cel mai îndrăzneţ vis pe care îl ai?
Să compun muzică pentru filme mari, la Hollywood. Dar aşa un vis mai realizabil, să concertez cu o orchestră simfonica dirijând chiar eu.
Cea mai puţin plăcută parte a acestei cariere pe care o ai, care face dificil drumul ales?
Mi e foarte greu să am grijă de oamenii dragi şi apropiaţi mie, asta este un regeret al meu. Alt minus este că sunt de foarte multe ori stresat şi solicitat să rezist călătoriilor. Trăim într- o lume cu un ritm alert, cu o continuă nevoie de nou, apar situaţii şi oameni noi şi trebuie mereu să fii în formă şi să dai un randament maxim.
Artişti care te-au inspirat în evoluția ta?
Compozitori din perioada romantică, mai ales cei ruşi erau foarte apropiaţi de sufletul meu, iar mai târziu au apărut şi compozitorii de muzică de film.
Cele trei obiecte fără de care te-ai simţi incomplet?
Pianul. Întotdeauna pe primul loc. Apoi poate telefonul şi maşina.
Ce muzică ascultă un compozitor de muzică? Ce ai ascultat în copilărie şi ce mai apuci să asculţi în prezent?
În copilărie am ascultat muzica din vremurile respective, tatăl meu fiind muzician amator avea şi o formaţie de rock, apoi mai târziu în liceu a apărut muzica clasică şi din păcate destul de târziu, când am ajuns în Timişoara, am intrat în contact cu jazzul. Iar în prezent ascult muzică foarte diversă, aproape toate genurile.
Cel mai important lucru pe care l-ai învăţat de la părinţi?
Simplitatea, să nu complic lucrurile, deşi uneori am tendinţa asta. Părinţii mei erau oameni simpli mereu dornici să ajute, foarte săritori. Atmosfera aceasta mi-a fost un exemplu si m-a ajutat să am așa colaborări prolifice cu artiști diverși.
Dacă ar fi să te descrii în câteva cuvinte, cum te-ai caracteriza?
Timiditatea e un lucru care mă caracterizează. Uneori sunt prea sincer și am nevoie mereu de încurajări, îmi pierd foarte repede încrederea în mine. Am nevoie sa știu ca e bine ceea ce fac. Trebuie să îmi fie spus acest lucru tot timpul. Altfel uit repede.
Cum se întâmplă travaliul de naştere a unei compoziţii noi? Ai un tabiet?
Nu, nu am. Uneori merge foarte uşor, alteori foarte greu. De obicei este mai bine să am mai multe proiecte concomitent, dacă nu mă inspiră într-un loc mă apuc de celălalt, decurg unul din altul. Varietatea mă inspiră şi adrenalina de a preda ceva le termen. Faptul că fac compoziţii pe comandă şi mai multe proiecte, mă ajută. Zilnic am ceva în lucru şi dacă se întâmplă să nu am, simt că mi lipseşte ceva.
Când eşti mai productiv, mai nocturn sau mai diurn? Te trezeşti noaptea cu câte o idee?
Mă culc foarte târziu noaptea, atunci sunt mai productiv, dar îmi place să mă trezesc cât mai devreme de dimineața. Dacă aş dormi mai mult mi-ar părea că pierd timpul. Am impresia că am pierdut ziua inutil, fără nici un rost. Timpul este atât de valoros şi atât de puţin. Dacă aş putea să renunţ, aş renunţa la somn.
În încheiere un gând pentru public și un loc din Timișoara care te relxează si te încarcă pozitiv...
Sa nu uitați că în fiecare dintre noi există o muzică pe care putem și trebuie să o descoperim și care poate aduce ceva frumos în viața noastră. Lăsați oamenii din jurul vostru să descopere acel frumos. Poate așa reușim să nu uităm ce valoroși suntem.
Îmi plăcea foarte mult Piața Unirii. Stăteam de multe ori acolo și mă uitam la oamenii din jur și încercam sa găsesc ceva interesant la fiecare, o poveste care să mă inspire. Iar de cand e în renovare am descoperit curtea la Casa Artelor. Mă liniștește și mă insipră foarte mult acel mic spațiu intim.
Mulțumim pentru gândurile împărtășite și îți dorim colaborări fructuoase!
