X

RUINELE CETĂȚII RODNEI

30 Iun 2015 | scris de
  • RUINELE CETĂȚII RODNEI
  • RUINELE CETĂȚII RODNEI
  • RUINELE CETĂȚII RODNEI
  • RUINELE CETĂȚII RODNEI
  • RUINELE CETĂȚII RODNEI
  • RUINELE CETĂȚII RODNEI

Rodna, Bistrița Năsăud 4,23 rating / 13 voturi
Review Merg.In
RUINELE CETĂȚII RODNEI
Incursiune în istorie pe plaiuri someșene


Ruina din Rodna este un monument care expune mărturiile unui edificiu care a fost supus la numeroase schimbări și transformări într-o perioadă mai lungă de timp, perioadă zdruncinată de lupte și războaie.
Cetatea medievală din Rodna a fost atestată pentru prima dată în 1235 în cronicile rusești care o valorificau datorită complexului minier de o mare importanță. Situată la granița Imperiului Austro-Ungar cu România, făcea parte din sistemul de apărare din nord-estul Transilvaniei, dar era folosită și pentru a opri invaziile popoarelor migratoare.

De la cetate medievală la ruină
În anul 1241 cetatea a fost distrusă de invaziile tătarilor. Drept dovadă stau ruinele rămase în curtea bisericii ortodoxe. Cetatea a fost reconstruită parțial de către Petru Rareș între anii 1529 și 1530.
Rămășitele constau într-un turn masiv de piatră care este legat de un fragment de zid. Unii arheologi spun că turnul a aparținut unei biserici dominicane care a fost distrusă de invazia tătarilor, alții însă au declarat că structura construcțiilor diferă. S-a constat doar faptul că cetatea este de tip medieval, originea turnului nefiind elucidată.
Conform specialiștilor, această cetate avea o structură bine consolidată. Ruina turnului este o parte din cetatea al cărei plan era structurat pe cinci niveluri, de formă pătrată. Zidurile au o grosime de doi metri și patruzeci de centimetri, care se îngustează după ce se trece de nivelul al doilea.
La fiecare nivel se poate eobserva existența unor încăperi care aveau diferite structuri și utilizări. La nivelul inferior se găsește o încăpere acoperită cu un tavan în formă de boltă cilindrică. Tot la acest nivel se află și intrarea în turn. Nivelul următor este o cameră cu boltă în cruce, unde se găsesc două deschizături inegale care fac legătura la niște scări de piatră incluse în interiorul zidului, ce urcă spre nivelul următor. Ultimul nivel al turnului este distrus aproape în întregime.

Catacombele cetății
Cetatea Rodnei este străbătută de numeroase tuneluri care fac legătura cu localitatea vecină Anieș. Aceste catacombe aveau rol de protecție și ascunzătoare pentru locuitori, folosite mai ales pe timp de război. În aceste tuneluri s-au găsit rămășitele mai multor locuitori, despre care se spune că ar fi ale locuitorilor din Rodnei care s-au ascuns în tuneluri în timpul invaziei tătarilor din 1241.

Cetatea Rodnei azi
Din această fortăreață greu încercată au rămas doar o parte din ziduri, urmele șanțurilor de apărare, a palisadelor, a dalelor de piatră. În imediata apropiere a cetății se găsesc alte mărturii istorice ale locului, ruinele unei biserici dominicane. Tot în vecinătatea ruinelor este turnul a cărui apartenență rămâne un mister încă neelucidat de către oamenii de știință care au cercetat zona.     

Vizitarea ruinelor este gratuită.
Se găsesc în comuna Rodna, între râul Someș și Anieș, pe dealul numit Cetate. Se poate ajunge cu mașina sau autocarul pe DN17C.

  
Detalii
Venue name: RUINELE CETĂȚII RODNEI
Adresa: Rodna, Bistrița Năsăud
Telefon
Website:
Program
Comentarii