„Popa Nan e o stradă-nspre Hala Traian”...

Mărturisesc că de mai multă vreme îmi doream să iau la pas această stradă, lungă cam cât distanța dintre două stații de metrou, cunoscută din refrenul celor de la Pasărea Colibri, pe muzica cantautorului Mircea Vintilă: „Popa Nan e o stradă-nspre Hala Traian, De la Foișor până-n Piața Vitan”. Piesa este de fapt un cover după piesa „Penny Lane” a formației Beatles; cert este că a ieșit o cronică de stradă frumoasă și poate nu e întâmplător faptul că autorul versurilor, Dorin Liviu Zaharia (n.r.-zis și Chubby, a fost cântăreț, compozitor și textier; a scris și unele texte fonetice după melodii cunoscute), a locuit o perioadă pe strada Popa Nan.
 

Nu încercați să dibuiți strada după versurile cântecului, care însă nu sunt chiar departe de realitate.

Așadar, strada Popa Nan, paralelă cu strada Traian, nu începe de la Foișorul de Foc (strada Traian este cea care trece pe lângă Foișor), ci la o stație distanță, anume de la intersecția cu Pache Protopopescu. Se intersectează cu străzile Plantelor, Timpului, Mecet și Vlad Țepeș și cu două mari bulevarde, Calea Călărașilor (la o stație de Hala Traian) și Matei Basarab; se termină brusc, perpendicular pe strada Theodor Speranția, în spatele rondului Alba Iulia, la vreo două stații distanță de Piața Vitan.

 

Poate o stradă ca multe altele din București, dar care mai păstrează pe ici pe colo crâmpeie din Bucureștiul de altădată, un traseu al contrastelor, un melanj arhitectural care sintetizează la scară mică haosul din București.
 

Pe ici pe colo se mai poate regăsi ceva din aerul vechii mahalale situată inițial la periferie, în „Plasa Târgului din afară”, la bariera de răsărit a orașului numită Podul Vergului. Astăzi pe strada aproximativ centrală se înșiră case vechi din perioada Belle Epoque, unele în paragină, case modeste, aproape țărănești precum cea din romanul „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu, prăvălii cu obloanele închise, blocuri Art Deco, câteva maidane, spații industriale, blocuri noi situate ca nuca în perete între superbe clădiri vechi, vile mai bine sau mai prost renovate, mici prăvălii, spații care au fost supuse unei reușite reconversii (atelier de creație, ceainărie).
 

Este o stradă care a scăpat de tăvălugul demolărilor ceaușiste, dar nu și de lăcomia rechinilor imobiliari și uneori de prostia cetățenilor urbei care prin renovări de prost gust distrug identitatea și patrimoniul Capitalei, cândva denumită „Micul Paris”.

Locuitorii străzii reflectă și ei contrastul clădirilor: bătrâni, noii îmbogățiți, populație romă.

Strada ce dă numele cunoscutului refren amintit, evocată în „La Medeleni”, este pomenită și într-o epigramă scrisă de Păstorel Teodoreanu (n.r.- epigramist, scriitor și avocat a cărui existență boemă a fost legată în aceeaşi măsură de scris şi escapade bahice; a redat cu umor și ironie aspecte ale vieții din România interbelică şi postbelică) :

Pornesc, așadar, în plimbare, într-o dimineață cu soare blând de septembrie; o zi lucrătoare din săptămână și o stradă destul de circulată de către mașini.

 

Am luat-o dinspre capătul străzii care se intersectează cu Pache Protopopescu. Circulație intensă, aceleași troleibuze vechi de câteva zeci de ani (troleibuzul 79 circulă pe o mică parte din stradă).

Încerc să retrăiesc amintiri din perioada liceului și să localizez băcănia de unde cumpăram pâine pentru cantina liceului atunci „când eram de serviciu”.

La acea vreme cuvântul băcănie mă ducea cu gândul la ceva burghez; se numea așa pentru că mai păstra încă deasupra intrării firma veche și ponosită, din vremuri demult apuse. Pe colțul cu Pache Protopopescu dibuiesc locul unde cred că era băcănia. Acum scrie „La Pache”, un spațiu gol unde probabil a funcționat un minimarket, acum închis.
De la liceul situat pe strada Traian, o luam pe Plantelor și ieșeam în Popa Nan. Îmi amintesc o stradă liniștită, cu copaci bătrâni, pavată cu piatră cubică. Piatra cubică a fost înlocuită cu asfalt, iar copacii bătrâni tăiați în mare parte.

Un mic popas pe Strada Plantelor

Mă opresc puțin și intru și pe Strada Plantelor ale cărei trotuare erau în renovare.

Ca în multe alte cazuri, o casă veche este probabil lăsată să se dărâme; mai admir și o clădire veche cu demisol și etaj, solidă și impunătoare, care îmbracă frumos colțul cu Strada Austrului, ce mai păstrează încă obloanele din lemn arse de soare și aproape putrede, cu o arhitectură superbă, dar care ar avea nevoie de renovare.

Într-un capăt zăresc clădirea masivă, cu ziduri groase, a Liceului Economic „A.D. Xenopol”, unde am învățat și eu. A fost renovată cu nelipsitele termopane albe. Bine că au păstrat arcadele din cărămidă decorativă de deasupra ferestrelor.
 

Ies din nou în Popa Nan și simt aromă de pâine prospătă. Pe partea stângă la numărul 3, zăresc brutăria „Colț de pâine”, cu aer retro, micuță, îmbrăcată în cărămidă roșie, cu un oranament din fier forjat pe care parcă scria „Brutărie artizanală”.
 

Pe partea dreaptă, colț cu Strada Plantelor la numărul 10, un spațiu interesant (cred că o fostă prăvălie), o casă cu ușa de la intrare pe colț, acoperită probabil după renovare cu o copertină în formă de scoică, un element de art nouveau stilizat.

Nu pot să nu admir cât de frumos, rotunjit, îmbracă aceste clădiri colțurile străzilor.

Afară, pe peretele casei, un ceas mare cu cadran roșu, pe care este scris „Art Time”; citesc pe un afiș: „Art Time, Atelier de creație” (pictură pe porțelan olărit, cadouri personalizate, obiecte din metal și ceramică).
 

Pe partea stângă la numărul 5 sau 7, se află „Caffe D`Arthe”, o ceainărie într-o casă renovată, cu o curte ascunsă de vița-de-vie cățărată pe porți. Intrând ulterior pe site-ul acesteia, descopăr un interior cu saloane cochete, decorate romantic cu mobilier de culoare albă și perdele înflorate. Curtea, o oază de liniște, îngropată în iederă, cu mobilier de grădină din fier forjat, decorat cu mozaic.
 

Înaintând pe stradă întâlnești case vechi numai cu parter, case cu demisol și parter înalt, sau chiar cu un etaj. Pe partea stângă, cam pe la numărul 21, o clădire cu trei etaje, un block-house de la început de secol XX (cred). Rămân mult timp pe loc și nu-mi vine să cred ce văd. În continurea ei, în curtea îngustă, se ridică o construcție oribilă, lungă, care pare că sufocă totul în jur.

Pe partea dreaptă, la nr. 24, în locul casei modeste unde „cucoana Catinca” din „La Medeleni” „decretase moldovenismul”, se află o casă banală, renovată ale cărei ferestre dinspre stradă au fost zidite.

Gardul acoperit de vița sălbatică cum era descris în roman este reprezentat de două porți mari care maschează intrarea într-o curte meschină.

 

Alături însă, pe colțul cu Strada Timpului se află o clădire cu balcoane de piatră, tot un fel de block-house, cu două etaje, înecată în iederă sălbatică, cu curtea și gardul, de asemenea, năpădite de iederă.
 

La intersecția cu strada Mecet (numele străzii înseamnă moschee; se pare că pe aceste locuri ar fi existat o moschee), pe partea dreaptă se află „perla” acestei străzi. Este suficient să stai în loc și să o privești și te transpui în altă epocă.

Nu seamănă cu nicio clădire de pe stradă, este „palatul” cu ferestre venețiene, parțial acoperit de iederă, ultima locuință a Mariei Tănase, care s-a stins din viață în anul 1963.

Pe colțul opus în diagonlă, o clădire veche cu o plăcuță memorială ne informează că acolo a locuit Gheorghe Brăescu (n.r.-sublocotenent și scriitor, mort în anul 1949).

 

La numărul 47A, se află biserica Popa Nan, monument istoric. Biserica a fost zidită pe locul uneia mai vechi ctitorită în anul 1719, în jurul căreia a luat naștere mahalaua Popa Nan, în mijlocul unor livezi. Sunt câteva străzi în zonă care amintesc de acestea: Vișinilor, Duzilor, Cireșului. Inițial, mahalaua era formată din vreo câteva zeci de case, ai căror locuitori erau negustori de legume și crescători de viermi de mătase.

Alături de biserică se află Școala Gimnazială „Anastasia Popescu”. O plăcuță memorială din anul 2007 ne informează că vecină cu școala a fost locuința în care poeta Magda Isanos a locuit în perioda 1941-1944.

 

La intersecția cu strada Vlad Țepeș găsim un rond mic cu un părculeț unde se află o cruce de piatră (se spune că ar fi o variantă a celebrei cruci de piatră de pe strada desfrâului, Dudești). Am căutat ceva în legătură cu acest aspect în cartea „Bucureștii mahalalelor” a istoricului Adrian Majuru, dar nu am găsit nici o referire la acest loc, deși cartea are un capitol dedicat prostituției.

Pe un colț, un minimarket vopsit în roșu, cu termopane albe. Are și un fel de siglă, o coroană regală, simbol care se regăsește pictat cu alb și deasupra ferestrelor. Alături de coroană, sunt pictate trei stele (ca la hotel). În fața prăvăliei o vitrină frigorifică dezafectată, alături de un panou pe care stă scris „Pepeni eco”. Lângă minimarket, același contrast: o frumoasă vilă în stil neoromânesc, renovată recent.

Pe un colț cu strada Delea Veche găsesc o prăvălie închisă, având deasupra o firmă veche din alte timpuri: „Vinărie”.

 

La intersecția cu Calea Călărașilor ești izbit de câteva contraste. Pe un colț, blocul de sticlă al Universității Hyperion domină intersecția; vizavi, se află o clădire veche cu parterul jos (tipul vagon, probabil de pe la începutul secolului XX, nerenovată, dar în stare bună, având și ușile de metal originale).

Pe colțul opus, un bloc nou de locuințe, iar peste drum o clădire cu o fațadă neobișnuită, dintr-o împletitură metalică, o biserică penticostală. De la intersecția cu Calea Călărașilor, strada este umbrită de mai mulți copaci bătrâni; continuă cu vile frumoase, unele renovate, case vechi, câte un bloc pe alocuri, și se termină brusc pe la numărul 204, în spatele blocurilor din strada Teodor Speranția din spatele rondului Alba Iulia.

Popa Nan este o stradă care pe multe porțiuni păstrează un aer boem, o stradă care ar putea fi pusă mai mult în valoare dacă cineva s-ar gândi să organizeze diverse evenimente în genul celui intitulat „Femei pe Mătăsari”, organizat pe strada cu același nume.