„Ediţie specială!” Pe Sărindar

Calea Victoriei, această coloană vertebrală năpădită de sciatică a Bucureştilor, are vertebre bine înfipte în corpul oraşului. Una dintre ele este strada Sărindar, azi Constantin Mille – ziarist. Este o stradă cu deal şi vale, pe care intri ori dinspre Capşa, ori dinspre Palatul Universul (strada Brezoianu).

M-am aflat de multe ori pe această arteră, ca să intru în fostul sediu al ziarelor „Adeverul” şi „Dimineaţa”, ori ca să văd vreun spectacol la Teatrul Mic, ori ca să mă angajez la dispărutul ziar „Ziua” (în clădirea din capătul de jos al străzii a funcţionat pe vremuri şi redacţia cotidianului „Timpul”, dar şi „Independent” al lui Horia Alexandrescu), ori ca să vizitez o sală din Cercul Militar pentru organizarea unui eveniment major.

Oricum m-ar fi purtat paşii aici, aceasta a fost „casa presei româneşti” în vremuri faste pentru cotidianele noastre. Deasupra birourilor administrative ale Teatrului Mic au lucrat ziariştii de la „Facla” lui Ion Vinea. Astăzi, la balconul de lângă literele uriaşe cu firma teatrului, o femeie legată la cap cu o basma albă întindea pe o sfoară rufe. Bucureştiul are astfel de vederi, în petice. 

La Sărindare!

S-a numit Sărindar înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, până în 1948. Astăzi poartă numele ziaristului Constantin Mille (1861-1927), directorul ziarului „Adevărul”. Numele Sărindar apare azi doar pe zidul din faţa Fântânii Sărindar din faţa Cercului Militar (construit la 1912). Pe acest loc s-a aflat Mănăstirea Sărindar, a 40-a ctitorie a lui Matei Basarab Voievodul. „Saranda - în limba greacă înseamnă patruzeci; sărindarele fiind cele 40 de pomeni pentru morţi timp de 40 de liturghii succesive pe care le fac popii”, scrie istoricul Alexandru Ofrim în cartea „Străzi vechi în Bucureştiul de azi”. În chiliile mânăstirii au fost izolaţi bolnavii psihic pe la începutul secolului XIX. După mai multe cutremure, complexul mânăstiresc ajunge ruină şi este închis la 1880, demolat în 1893. 

Obiceiul vremii

În faţa Hotelului Capitol, prima clădire pe dreapta de pe strada Sărindar, se afla Capşa, inima oraşului, centrul bârfei, Mecca cofetăriilor din Bucureşti, aşa cum o numea Paul Morand. „Obiceiul vremii era ca toată lumea care rămânea vara în Bucureşti să vie să ia îngheţată la Capşa. Lucrul şic era ca cucoanele să nu se dea jos din trăsură ca să consume la o masă pe trotuar. Cucoanele stăteau în trăsuri înşirate de-a lungul trotuarului şi erau servite acolo, iar la mese stăteau tinerii civili sau ofiţerii şi priveau acea expoziţie de femei tinere şi nostime”, scrie Constantin Bacalbaşa în „Bucureştii de altădată”. 

Vizavi de Cercul Militar, în jos, lângă Hotel Capitol, o terasă verde, singura între clădirile de beton ale arterei. Este terasa clubului Control din care răzbate muzică molcomă. Terasa este umbrită de un perete pe care se agaţă cu încăpăţânare iederă canadiană, iar la mese stau câte două fete cu câte un pahar în faţă, un cuplu la altă masă. În orele de după miezul zilei e leneş totul. Verdeaţa acoperă gardul aşa că nu se vede nimic din stradă. Mulţi arhitecţi au lucrat la amenajarea ei. Mergeţi în zilele cu vipie. Câteva biciclete sunt parcate în faţă, în timp ce trei inşi sporovăiesc ceva în mijlocul drumului şi se feresc de aparatul meu de fotografiat. Pare că păzesc intrarea la Cercul Militar sau sunt angajaţi la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară de la nr. 6. 

Primăria de pe Constantin Mille

În jos, pe Constantin Mille, într-o clădire renovată se află sediul Primăriei sectorului 5. Funcţionarii s-au mutat aici din 2013, până se termină lucrările de renovare la sediul din Bd. Regina Elisabeta. Clădirea are două etaje şi mansardă. Jumătate din stradă este împrejmuită în dreptul ei şi parchează aici numai cei care au „voie de la stăpânire”. Clădirea se întinde şi pe strada Ion Oteteleşanu, o stradă la dreapta. Terenurile din zonă, până aproape de fostul Teatru Naţional, au aparţinut demult familiei Oteteleşanu şi pe locul unde acum este Palatul Telefoanelor a fost Terasa Oteteleşanu, sufletul oraşului, locul unde se întâlneau scriitori, oameni politici, unde se aranjau căsătorii şi unde fetele îşi făceau ieşirea în societate. 

Vedeta străzii

A fost cu siguranţă Teatrul Mic. Funcţionează la nr.16, într-o clădire de la începutul secolului. Sub conducerea lui Radu Penciulescu, începută în 1964, Teatrul Mic adună pe scenă şi pe afişe cele mai mari nume ale teatrului românesc, printre ei pe Olga Tudorache, Leopoldina Bălănuţă, Dinu Ianculescu, Vasile Niţulescu, Ion Marinescu, Ionescu Gion, Tudorel Popa, Constantin Codrescu, Victor Rebengiuc, Dan Nuţu, Jean Lorin Florescu, Valeriu Moisescu, Ion Cojar,  Dinu Cernescu. Cu Dinu Săraru la conducere, Teatrul Mic are alt avânt, spectacolele din repertoriu  sunt dintre cele mai importante: „Efectul razelor gama asupra anemonelor”, „Richard III”, „Să îmbrăcăm pe cei goi”, „Maestrul şi Margareta”, „Diavolul şi Bunul Dumnezeu”, „O scrisoare pierdută”, „Astă seară stau acasă”. Ştefan Iordache, Coca Bloos, Gheorghe Visu, Valeria Seciu, Rodica Negrea, Dinu Manolache sunt alţi artişti care au făcut istorie la Teatrul Mic. Anul trecut, “Mic-ul” a împlinit 50 de ani. Şi a meritat să fie sărbătorit. Azi e linişte, e vacanţă şi numai două afişe în geam. Unul dintre ele anunţă spectacolul cu şi de Gigi Căciuleanu care va avea premiera în 5 septembrie, în cadrul Festivalului „George Enescu”, „Un minut de dans sau Uf!!!”. 

Film la Capitol? 
Nu rulează nimic. Peste drum de teatru este Grădina de vară Capitol, închisă. Cinema Capitol avea intrarea pe bulevardul Regina Elisabeta şi a fost deschis în 1912. Ieşirea spectatorilor se făcea prin strada Sărindar, aripa clădirii care purta numele de Teatrul de vară Alhambra. În 2009, câţiva tineri cu iniţiativă deschiseseră grădina (închisă din 1987) şi organizau seri de vară cu proiecţii, expoziţii şi concerte. Azi, locul e părăsit. Nici instalatorul Titi de la Teatru nu mai are grijă de iepurii care creşteau liniştiţi în grădină. Acum locul e trist, cu iarbă şi mici copaci prin pereţi. Omul de pază din faţa fostelor tipografii „Adevărul” îmi spune că nu mai e nimic în curte. „A mai rămas doar fierul de la suportul pentru ecran”. 

Palatul presei 
Cea mai dezolantă privelişte o oferă însă fostul sediu al ziarelor „Adevărul” şi „Dimineaţa”. Proprietar nu mai e „turcul”, ci „grecul”, îmi spune tot paznicul. Uşa e deschisă, un scaun vechi pe trotuar e biroul de lucru al singurului angajat. Mi-e frică să intru. E întuneric şi nu vreau să-mi cadă vreo cărămidă în cap. Am trecut pe aici în urmă cu vreo cinci ani. Era la fel. „Nu se mai lucrează, doamnă, de mult. Arhitectele care au venit s-au uitat, atât. Nu-i dă voie să o dărâme că zice că e monument”, îmi strigă „omul” grecului, în timp ce stă cu ochii pe maşinile care parchează în faţă la Primărie. Geamurile redacţiilor nu mai sunt de mult, pereţii plâng, nu a mai rămas nimic din anii când „cincizeci de mii de ziare” ieşeau zilnic de pe Sărindar şi „zece vagoane de hârtie se consumau în 24 de ore”, aşa cum scrie Gheorghe Crutzescu în „Podul Mogoşoaiei. Povestea unei străzi”, ed. Humanitas 2014. Nici băieţii cu ziare nu mai aleargă să strige: „Ediţie specială! Adeverul, Dimineaţa, Universul, Românul, Tiligraful, Ghimpele!”. În fotografiile alb-negru din anii 1930 se văd maşini negre parcate, altele cu remorcă care aşteptau să se usuce cerneala pe hârtie şi să încarce maldărele de ziare, bărbaţi cu jurnale sub braţ, copii, era animat.

Institutul de Mecanica Solidelor îşi are sediul aici, la numărul 15, iar în ultima clădire, pe stânga, a fost sediul ziarului “Timpul”. A fost în anii 2000 şi sediul pentru săptămânalul “Independent” şi cotidianul “Ziua”. “Nu funcţionează nicio instituţie, e casa lui frate-miu”, îmi răspunde un bărbat în timp ce fumează şi spală trotuarul cu furtunul. Paznicul de mai sus îmi zice că proprietar ar fi chestorul de la Poliţia Capitalei.
O altă ruină aflată în reabilitare este Hotel Palas. Un hotel cu două stele. Pe panou scrie că lucrarea începută în 2007 va fi eliberată în 2009. Nu e nici azi gata şi trebuie ocolită pentru că trecătorul e în pericol, tencuiala cade. 

Pe Brezoianu, Palatul Universul, sediul mai multor firme azi, e îmbrăcat cu o schelărie. Maşinile trec cu mare viteză pe strada îngustă, nu e loc de înţelegere cu şoferii. Urc din nou pe Sărindar, să mai trec o dată cu privirea peste ce-a rămas.