Chitila Film Fest

 

Se întâmplă o dată pe an, în august, în banalul oraș (pentru că da, Chitila este oraș) de la marginea Bucureștiului. Competiția de film, destinată exclusiv scurt-metrajelor, și-a consumat, de curând, cea de-a cincea ediție, care a fost și cea mai reușită din istorie. 
 

Planeta Chitila este un satelit tipic al Capitalei: toxic. Străzi prăfuite, trafic intens și grăbit pe drumul mare, care se leagă, inevitabil, de mizerabila centură a Bucureștiului.   
 

În trecut, nu cu multe decenii în urmă, Chitila se numea Zalhanaua lui Papazolu și aduna doar câteva câteva zeci de familii. Acum, aproape 15.000 de suflete își duc aici traiul. Mulți dintre ei sunt nou-veniți, majoritatea locuind în complexul rezidențial german, unde fiecare bloc cochet, de trei etaje, poartă numele îndepărtatelor și civilizatelor orașe din Germania.  
 

Alții, și mai înstăriți, și-au ridicat case. Chitilenii get-beget stau în condiții destul de precare, însă nu par a fi prea deranjați de această stare a lucrurilor. Agitația și nervozitatea Bucureștenilor nu a contaminat Chitila, unde localnicii își petrec timpul dând roată grătarelor și golind. 
 

O călătorie la Chitila e la îndemâna oricărui rezident al Capitalei. O cursă cu taxi-ul de la Gara de Nord nu sare de 20 de lei. Puteți lua trenul până la Chitila, mai precis, unul din zgomotoasele „personale”, redenumite absurd „Regio”, care ajung în gara de provincie în doar 10, 13, 16 sau chiar și 20 de minute. De cele mai multe ori, controlorii nu au destul timp la dispoziție să verifice biletul, care oricum costă doar 3,5 lei.
 

Există și o linie RATB, autobuzul 422, care pleacă de la Piața Clăbucet, așezată pe Calea Griviței și ajunge în miezul Chitilei într-un sfert de oră. În timpul festivalului de film, organizatorii pun la dispoziție curse gratuite pentru cei care vor să asiste la spectacolul cinematografic. 
 

Festivalul se desfășoară pe malul lacului Chitila, într-o atmosferă relaxată. Se bea bere la pahar. Cu trei lei. În acest an au lipsit micii, care pot fi însă consumați în tânărul parc dendrologic din apropiere. Cinefilii au fost nevoiți să se mulțumească cu hamsii. Nu există scaune, ci baloți de paie, mult mai comozi și acoperiți cu mici pături albastre, utile și după lăsarea nopții, când atacă țânțarii.
 

Sunt două întreceri de scurtmetraje. Una pentru documentare, alta pentru ficțiune. Dacă la edițiile trecute, aproape toate filmele emanau amatorism, stârnind plictiseală și chiar replici mânioase din partea neavizatului public chitilean, în acest an, spectatorii au avut ce vedea.
 

Deloc surprinzător, comediile au fost cele mai bine primite. Metaforele nu sunt, însă, pe placul ilfovenilor, care sunt foarte duri la critică. Se aplaudă rar la Chitila Film Fest, iar replicile din filme se aud destul de greu, printre plânsete de preșcolari. Aerul provincial a atras câțiva curioși din Capitală în această vară. „Hipsteri d-ăia”, i-a catalogat, cu dispreț, un localnic.
 

Pentru băștinași, festivalul e un excelent prilej de a se pune la punct cu excentricitățile pe care le oferă actualitatea, însă puțini profită de ocazie. Margareta Nistor a condus juriul, iar Narcisa Suciu, ambasadoare a competiției, „a venit special din Finlanda” pentru a susține un concert la Chitila. 
 

Târziu în noapte, după ce și ultimul scurtmetraj a fost prezentat, puținii spectatori rămași, majoritatea tineri și fără obligații, au ațipit la excelentul „E pericoloso sporgersi”, de Nae Caramfil.