În perioada interbelică, Bulevardul Regina Elisabeta era numit Bulevardul Filmului, al Cinematografelor sau Hollywood-ul Românesc. Asta pentru că aici funcționau nu mai puțin de șapte cinematografe: Arpa, Palas, Femina, Regal, Corso, Trianon și Capitol. Astăzi, pe bulevard nu mai rulează niciun film, însă câteva spații recent apărute conturează un nou centru sau nod social-cultural. Vorbim despre Altrntv, Balls și Halef.
Balls este un bistro apărut în 2019 pe Calea Dorobanților, o oază colorată și veselă unde vedetă principală era chifteaua, în variate ipostaze și combinații. După pandemie, bistro-ul a fost relocat pe Bulevardul Elisabeta, într-un spațiu care s-a vrut a fi unul informal, confortabil, nostalgic și foarte personal, mai exact în fosta casă de bilete a cinematografului Trianon (Regina Elisabeta 26), redenumit peste ani Cinematograful București. Merită menționat pentru cultura urbană a oricărui bucureștean, că aici s-a proiectat primul film sonor din România la finalul anilor 1920, iar cei care i-au călcat pragul măcar o dată până în 2004, când s-a închis, își amintesc probabil impresionanta sală.
Deschis după ora 17, Balls este un loc efervescent în care mulți oameni își dau întâlnire pentru mâncarea bună și pentru atmosfera de cârciumă colorată oferită de designul tonic cu tușe balcanice și veselie color-block.
Astăzi, cinematograful din spate este închis și stă în așteptarea unei viitoare restaurări. Cel puțin acestea sunt informațiile oferite de Artrntv, un al doilea spațiu care împarte cu Balls fostul foaier al cinematografului.
Din 2022, Artrntv este un start-up social și un spațiu dedicat produselor vestimentare pentru adulți și copii, accesoriilor, cosmeticelor și produselor home-deco create din materiale sustenabile. Altrntv este un loc dedicat consumatorului responsabil care realizeaza faptul că reciclarea și cumpărăturile sustenabile fac parte dintr-un stil de viață sănătos. De asemenea, magazinul a integrat în spațiul său și o cafenea, unde vizitatorii pot savura o cafea de specialitate marca ALT COFFEE.
Un pic mai jos pe bulevard s-a deschis și un al treilea loc care trebuie trecut pe lista de vizitat. Se numește Halef Bucharest (Regina Elisabeta 28) și este o cofetărie specializată în deserturi turcești pe bază de lapte. Ferestrele mari glisante și interiorul atent amenajat atrag atenția oricărui trecător, iar terasa din curtea interioară poate fi o oază de răcoare în zilele călduroase de vară.
Cele 3 spații au dat startul unei regenerări urbane prin aducerea la viață a unui sector de bulevard care, acum câțiva ani, împărțea soarta fostelor cinematografe. Apariția acestui nod social-cultural vine împreună cu vestea bună a restaurării Cinematografului Trianon București. Deși nu se știe exact când se va întâmpla acest lucru, cert este că unde-s mulți, puterea crește, iar schimbările nu vor întârzia să apară nici în zona de arhitectură și urbanism.