Interviu cu un membru veteran în rețeaua Couchsurfing
Răzvan, 36 de ani, trăiește în comuna Giroc, la doar câţiva kilometri de Timișoara și ne va face o incursiune în lumea couchsurfing-ului, bazată pe experiența lui ca gazdă, dar și ca oaspete pe timp de 10 ani. O lume în care se poate experimenta atât un mod inedit de a călători pe bani puțini și de a cunoaște autentic diferite culturi prin contactul direct cu localnicii, cât și un stil de viață care îți permite să-ţi oferi casa și prietenia călătorilor din diferite colțuri ale lumii.
Împarte-ţi casa, oraşul și viaţa cu alţii ca tine, într-un mod profund şi folositor, făcând astfel dintr-o simplă călătorie, o experienţă culturală şi socială.
Răzvan, îmi poţi descrie conceptul de couchsurfing şi cum funcţionează acesta?
Odată cu deschiderea graniţelor în toată lumea (de exemplu, în UE poţi călători mult mai simplu, doar cu buletinul) a apărut şi împlinirea dorinţei multora, aceea de a călători. Automat a apărut nevoia de a lua contact şi cu oamenii „normali” care locuiesc în ţările de destinaţie, nu doar cu cei pe care-i cunoşti ca simplu turist, nevoia de a socializa, de a schimba idei, de a cunoaște cultura. A mai apărut şi nevoia de fi cazat pe bani cât mai puţini (în special la studenţi, căci ei au fondat acest concept de couchsurfing) sau chiar şi gratis. În afară de CS (couchsurfing), mai există şi alte site-uri de acest gen, unele mai vechi, cum ar fi Hospitality Club (HC), altele dezvoltate în paralel, cum ar fi Bewelcome. Toate aceste site-uri se bazează pe următorul concept: împarte-ţi casa, oraşul, viaţa cu alţii, ca tine într-un mod profund şi folositor, făcând astfel dintr-o simplă călătorie, o experienţă culturală şi socială („Couchsurfers share their homes, cities and lives în profound în meaningful ways, making travel anywhere în the world a truly social experience”). Totul este gratis, sigur, la început poate un pic şovăielnic, dar după câteva experienţe poate deveni un stil de a călători sau chiar un stil de viaţă.
Când și în ce context ai luat contact prima oară cu acest mod de a călători și de a primi turiști în casa ta?
Contactul cu astfel de site-uri l-am luat pentru prima oară prin 2004-2005, atunci când un prieten s-a întors dintr-o călătorie prin India şi mi-a povestit despre acest mod de a călători şi de a cunoaşte oameni faini. Am îmbrăţişat ideea şi am devenit membru al Hospitality Club (Couchsurfing pe vremea aceea era mai popular în State şi mai puţin cunoscut în Europa). Am început să folosesc mai mult CS, prin 2007, atunci când eram undeva pe drum (într-un fel de road trip), parcă prin Polonia, urmând să-mi găsesc următorul host, iar site-ul HC „căzuse” din cauza unor probleme de infrastructură. M-am trezit blocat la gazda mea de atunci, în imposibilitatea de a comunica cu potenţialele gazde din următorul oraş. Atunci am luat decizia să mă axez pe CS (care avea un site mai drăguţ, cu mai multe poze şi mai intuitiv, într-un cuvânt mai profesionist). Am mers în paralel cu cele 2 site-uri vreo 2-3 ani după care CS-ul a luat amploare şi lumea a încetat să mai folosească HC-ul din cauza reticenţei administratorilor site-ului de a-l transforma într-unul mai comercial. Îmi amintesc că pe vremea aceea, scopul HC-ului era de atinge 1 milion de membri (erau undeva pe la 700.000), pe când CS avea cam jumătate, iar în prezent CS numără în jur 10 milioane de membri în mai mult de 200.000 de oraşe din întrega lume.
Pe unde ai călătorit şi te-ai folosit de canapelele localnicilor?
Am început să folosesc HCS în Viena, chiar din primul an, în 2005. Am continuat să călătoresc prin aceste site-uri în diverse părţi ale Europei, cum ar fi Brno şi Praga în Cehia, Szeged şi Budapesta în Ungaria, mai multe oraşe din Polonia (Varşovia, Cracovia, Łódź, Wrocław, Poznań, Gdańsk, Lublin), Germania, Lituania, Letonia, apoi lista s-a extins şi înspre partea balcanică: Serbia, Grecia, Turcia, iar în România, oraşe precum Sibiu, Oradea, Braşov sau Bucureşti mi-au fost gazde primitoare.
Cât de mult e cunoscută și folosită această reţea în România?
În România, probabil sunt în jur de 100.000 de membri (cam 35.000 oferă cazare), dintre care în Timişoara vreo 5.000 (vreo 2.300 cu posibilităţi de cazare). Cifrele nu sunt foarte exacte, nu prea există statistici, datorită actualizării în permanenţă a site-ului şi a faptului că există mulţi străini cu profil înregistrat în România (în special studenţi) şi mulţi români cu profil înregistrat în locurile în care trăiesc pentru moment. Însă reţeaua este destul de cunoscută la noi, presa a luat contact în permanenţă cu membrii CS şi s-au publicat articole, s-au făcut reportaje (în special de week-end sau de vacanţă) pe această temă.
„Legătura formată între noi timp de două zile a fost una dintre cele mai puternice experimentate de mine pe parcursul celor 10 ani de «activitate»”
Care a fost cea mai făină experienţă?
Este greu de stabilit care a fost cea mai faină experienţă legată de acest site. Experienţele sunt atât de diferite (ca şi gazdă, ca şi oaspete, ca şi călător sau participant la o întâlnire sau tabără CS etc.), încât ar trebui să-mi scotocesc mult prin minte, aşa că prefer să mă opresc la ultima experienţă (întotdeauna m-aş opri la ultima, oricând m-ai întreba). Acum două zile am cazat două nemţoaice care călătoreau prin Balcani, veneau de la Bucureşti şi mergeau la Belgrad (de obicei turiştii din Timişoara aleg traseul acesta, suntem ca o poartă a Balcanilor). Nu au fost cu nimic diferite faţă de alţi musafiri, dar între noi s-a format o conexiune care parcă a existat dintotdeauna acolo. Am gătit împreună şi am avut tone de lucruri de povestit, am schimbat idei, am învăţat unii de la alţi lucruri inedite. Această conexiune mi-a adus aminte de prima experienţă ca şi gazdă. Era prin 2006 şi internetul nu era peste tot ca acum, aşa că numărul meu de mobil îmi apărea pe profil pentru a lua mai bine legătura cu cei care vin şi au nevoie de cazare (mă înscrisesem şi pe cazare last-minute pe site). În dimineaţa respectivă am fost sunat de cineva care vorbea o engleză aproximativă care îmi solicita cazare pentru noaptea care urma, zicând că e împreună cu două alte persoane şi am acceptat fără să cunosc prea multe amănunte despre ei, urmând să ne întâlnim seara în complexul studenţesc ca să-i conduc spre apartamentul meu. Menţionând ora la care termin serviciul şi, pe scurt, programul meu din ziua respectivă, ca o coincidenţă, exact la terminarea programului de lucru, primesc un alt telefon, de la o altă persoană, care nu avea nici un fel de legătură cu grupul menţionat anterior. Crezând că nu poate fi o coincidenţă, mă sună o altă persoană din grupul iniţial, îi confirm aceeaşi oră şi loc de întâlnire, spre a constata cu uimire că în loc să cazez un grup de oameni, am ajuns într-un final să cazez într-un apartament de 2 camere 2 grupuri, în total 4 persoane, 3 din Franţa şi un suedez. Legătura formată între noi timp de două zile a fost una dintre cele mai puternice experimentate de mine pe parcursul celor 10 ani de „activitate”.
Dar cea mai puţin plăcută?
Nu aş putea spune că am avut o cea mai neplăcută experienţă…poate atunci când am lăsat cheia unor sârbi care s-au întors puţin mai repede din oraş, uitând să scoată cheia din uşa pe interior şi făcându-mă să aştept pe hol preţ de vreo două ore, dar lucruri din astea se întâmplă tot timpul în viaţa de zi cu zi, nu a fost ceva aşa de special.
Tu cui ai oferit canapeaua ta?
E greu să ţin evidenţa tuturor pe care i-am cazat (în jur de 100 de persoane poate, dar consider că e irelevant). În general încerc să-mi ofer canapeaua oamenilor care au ceva în comun cu mine, citindu-le cu atenţie profilul şi bineînţeles celor care fac solicitări personalizate, nu fac doar copy/paste. Pe de o parte e de înţeles că unii trimit solicitări de cazare la cât mai multe potenţiale gazde şi până la urmă cineva poate îi şi acceptă, singurul risc ar fi ca experienţa să fie una banală, prea puţin personală şi necomunicativă. De aceea sfatul meu pentru toţi cei care scriu cuiva, ca gazdă sau oaspete e să citească cu atenţie profilul destinatarului, căci acolo, mai mult sau mai puţin succint, sunt menţionate amănunte relevante pentru ca experienţa ulterioară să fie una faină.
De ce ai nevoie ca să fii membru couchsurfing, în afară de mare încredere în oameni?
Ca să fii couchsurfer e destul de simplu, însă nu e neapărat pentru toată lumea. Încrederea în oameni primează, însă există membri destul de precauţi. Adică nu îţi lasă cheia de la apartament, se întâlnesc cu alţii în prealabil în locuri publice ca să îşi cunoască potenţialul oaspete face-to-face etc. Însă site-ul nu te obligă la nimic, de fapt, poţi fi membru şi fără să cazezi sau să fii cazat, poţi să îţi oferi doar compania pentru o cafea, un tur de oraş sau o bere. Poţi de altfel să nu faci nimic din toate astea, dar atunci practic nu te poţi numi un membru activ. Personal cunosc mulţi membri care au fost pentru o perioadă (mai scurtă sau mai lungă) suficient de activi ca să îi pot considera parte din comunitatea couchsurfing. Apoi ceva a intervenit în viaţa lor şi au ajuns să fie mai puţin activi sau chiar deloc.
Cât de mare e comunitatea couchsurferilor din Timişoara și ce activităţi desfăşuraţi împreună?
Vorbind de comunitate, până la urmă, în momentul când se adună un grup de oameni cu aceleaşi pasiuni sau interese, acesta practic o formează. Cea din Timişoara a luat fiinţă odată cu prima întâlnire organizată în Bierhaus, parcă prin 2007. Atunci am cunoscut destul de mulţi localnici, dar şi călători la momentul respectiv prin Timişoara. Cu majoritatea dintre ei am păstrat legătura, devenind de fapt prieteni, cu care am făcut ieşiri în oraş, plimbări şi cu care m-am intersectat de multe ori la diferite evenimente. Numărul membrilor acestei comunităţi a variat destul de mult în ultimul timp, dar n-aş greşi prea mult dacă aş zice că cei mai mulţi la o întâlnire am fost 30 de oameni şi cei mai puţini 3 sau 4. În momentul când în oraş apare un membru care are mai mult timp şi se implică în menţinerea unei frecvențe constante a întâlnirilor dintre noi (aşa cum în general sunt străinii stabiliţi temporar în oraş care prin intermediul site-ului îşi fac practic primii prieteni) atunci comunitatea se strânge în jurul acestuia/acestora făcând-o să desfăşoare şi alte tipuri de activităţi în afara clasicului ieşit în oraş. Mersul la munte, aşa-numitele cooking-party-uri, practicarea anumitor sporturi împreună fac de fapt ca această „comunitate” să-şi piardă un pic din superficialitatea denumirii (în general nu sunt de acord cu etichetarea) şi să se transforme într-un grup de prieteni.
Am înţeles că ați organizat şi o tabăra de couchsurfing?
Da, comunitatea locală de couchsurfing a organizat trei ani la rând tabăra de couchsurfing de la Stanciova. Informaţii despre cele 3 tabere organizate se pot găsi aici pentru prima ediție, aici pentru a doua și aici pentru a treia. Ce pot spune este că dorinţa mea pe viitor ar fi să se poată ajunge la organizarea unei tabere de tradiţie couchsurfing undeva în România, cum au fost cele de la Sinaia şi Bran (vreo 3-4 ani), cea de la Vama Veche (vreo 2-3 ani), city-break-urile organizate de grupul balkan mafia din cadrul CS (în Cluj-Napoca şi Timişoara) sau Wintercampul din 2012 din Târgu Mureş (prin rotaţie se face în fiecare iarnă între Crăciun şi Revelion în alt oraş, în special din Europa de Est) sau de ce nu, cele 3 ediţii de Stanciova Village Camp.
„A vedea oraşul/regiunea/ţara în care vrei să călătoreşti prin perspectiva unui localnic este cea mai mare satisfacţie e mea”
Cui ai recomanda să devină membru couchsurfing şi de ce?
Aş recomanda folosirea acestui site sau a altora similare (în special Bewelcome care este creat şi menţinut 100% prin muncă de voluntariat, pe când CS este începând cu 2011 o companie cu profit, deşi utilizarea site-ul în sine a rămas gratis) de către orice persoană cu înclinaţii înspre „viaţă”, adică înspre călătorii, spontaneitate, creativitate, socializare, culturalizare. Este 100% sigur, bazat pe referinţele altor membri, pe socializare, pe ideea de a fi om. Constituie o alternativă la turismul clasic cu book-uiri de hosteluri/pensiuni şi sight-seeing, chestii la care ai acces oricând, oricât de conformist ai fi. A vedea oraşul/regiunea/ţara în care vrei să călătoreşti prin perspectiva unui localnic este cea mai mare satisfacţie e mea, urmată sau poate devansată de oamenii care fac parte din aceast mare grup de prieteni numit Couchsurferi.
