Merg pe Bulevardul Eroii Sanitari și pe Kogălniceanu. Vegetație peste case vechi, de unde ninge tencuială. Iederă. Un om stă pe bordură și cere 1 leu. Tot ce-i gri în omul străzii se metamorfozează pe pereți. Omniprezent e desenul cu Porcul Turbo, Aeul, simbolul anti-consumerismului care și-a „marcat” teritoriul în București. În graffiti-uri vezi istoria tranziției românești pe pereți.
În România, graffiti, în sensul modern, occidental, a apărut după 1990, în timpul tranziției țării spre democrație. Graffiti-uri politice de factură modernă au apărut în perioada Revoluției și a tuburărilor sociale din anii `90. Primul „graffito” al României democratice a fost „Jos Cizmarul!”, adică dictatorul Nicolae Ceaușescu, sprayat în timpul Revoluției din Decembrie. Forme diferite de protest prin graffiti au apărut și în următorii ani, cu precădere în timpul fenomenului „Piața Universității”, încheiat prin intervenția brutală a minerilor în 1990. Cel mai cunoscut este tag-ul „Golan”, trimițând la eticheta aplicată de președintele Ion Iliescu tinerilor care protestau împotriva administrației lui. După anul 2000, societatea română s-a adaptat considerabil la rigorile lumii occidentale, iar graffiti-urile politice au început să țină cont de emergența societății civile. La începutul anilor 2000, cele mai răspândite stencil-uri îl înfățișau pe Nicolae Ceaușescu, cu inscripția „vin imediat” (aluzie la nostalgia după comunism resimțită în societate) sau pe domnitorul Vlad Țepeș, cu inscripția „Vlad Țepeș Președinte” (trimițând la tensiunile și frustrările provocate de corupție). În primii ani, graffer-ii români au încercat să își imite omologii occidentali, odată cu pătrunderea subculturii hip-hop în rândul tinerilor. Inițial restrâns la marile orașe, fenomenul s-a răspândit în toate centrele urbane. Cele mai întâlnite tag-uri din perioadă sunt: AEUL, MSERO, CES, 7click. Adaptarea s-a accelerat până în anul 2007, odată cu aderarea României la UE. În ultimii ani, fenomenul graffiti din România a depășit stadiul de imitație și a dobândit trăsături distincte.
Tag-uri, numele artiștilor de stradă pe toți pereții
Pe un fost WC public sunt două „tag-uri de grafferi”, cum le zice în limbajul de cartier.Sunt bombing-uri, așa se numesc în argou. Literele sunt rotunjite, cu aspect de bule, cu o culoare pentru contur (cum ar fi negru) și una pentru umplere (de exemplu, crom sau argintiu), nu e făcut în grabă, e un desen complet, uneori cu umbre și lumini. Una dintre litere, un O, e o față care plânge isteric, altă literă e tot un chip, dar cu buzele ca și cum ar fi cusute. Numele băieților cu spray. Literele sunt neinteligibile. E un limbaj doar al lor, hieroglife pentru trecător, ermetice, numele membrilor din gașcă. Lângă monumentul Eroilor Sanitari, pe zidul de tablă care încojoară o zonă unde se lucrează, un desen înfățișează pești-balon. Altele au tot o formă marină. La intersecție o imagine providențială: un afiș publicitar gol unde e scris cu majuscule, în spray negru „Decembrie 1989”.
Arabescuri pe magazine și blocuri
Apoi încep alte tag-uri. O literă arată ca o mâță, are mustăți, iar lângă numele graffer-ului, ca-n benzile desenate, într-o bulă scrie „Meow”. Sunt pe Kogălniceanu. Aici literele din graffiti-uri sunt fantasmagorice, preluate parcă din jocuri video. Se zăresc blocurile elegante, retro, dar și supermarket-urile, unde oamenii se-nghesuie într-o coadă ca de șarpe către casă. Cocalari, șmecheri, oameni serioși, tipii blue collar, familii cu copii. Magazinele cu inscripția: orice produs la 10 lei. Xerox-uri. Șaormerii. Magazine de rochii la colț de stradă. Homleșii boemi care locuiesc pe bulevard. Pe Kogălniceanu ai cultura „3 la 10 mii” îmbinată cu lux, cu o veche distincție din alte vremuri. Te trezesti teleportat ba în anii ’90, când cumpărai fleacuri de la vânzători obscuri, fie în anii ’30, când lumea se spilcuia (pomădându-se, ungându-și mustățile și podoabele capilare cu briantină) atunci când ieșea la promenadă. Dar graffiti-ul e omniprezent, pe ziduri, calcane, vezi arabescuri, mâzgălituri, câte-o frază scrisă la nerv: „The Shit spare me”.
„Aici a locuit și a creat”
Sub placa memorială cu „Aici a locuit și a creat între anii 1934 - 1944 scriitorul Liviu Rebreanu (1885 – 1944)” și basorelieful cu profilul celebrului, scrie: „smell”, „cursuri actorie”, „ediție piratată” și alte litere feștelite. Ah, și un cod de bare imprimat cu ștanța băieților răi. Nu-nțelegi nimic dacă citești zidul lui Rebreanu. E suprarealist, cuvinte azvârlite. Lângă un fost centru de dactilografie care-a dat faliment au scris „lumină”. Mai sus altă informație: „Aici a locuit în perioada 1938 – 1992 marele om de știință român acad. prof. Caius Iacob, senator PNȚCD”. În 1990 a fost ales Caius senator din partea PNȚCD. Caius Iacob a fost singurul reprezentant al acestui partid în camera superioară a primului parlament ales liber după revoluția din 1989. Dar Caius a adus contribuții și în domeniul mecanicii fluidelor și-n analiza matematică. Sub placa lui zac graffiti cu arabescuri, afișe bulevardiere cu staruri nemuritoare, un centru foto. La o intrare de bloc dinstanță e și clădirea unde a trăit Lia Manoliu, participantă la șase ediții ale Jocurilor Olimpice, campioană olimpică la aruncarea discului în 1968. Acolo scrie, cum era de altfel firesc, sub placa sportivei, cu spray-ul pe geamul aburit de vreme: „în 1923 s-a născut un mit, nu e cu steliști și cu căței, e mitul Rapid”. Mai departe, vizavi de Universitatea de Drept, placa memorială a lui academician Theodor Capidan, lingvist, cu un citat în latină: „memoria digni viri”.
Popescu și îngerul
Și iarăși xeroxuri, nesfârșite xeroxuri, cine mai trage la xerox, se mai trage la xerox în 2019. Pe un graffer îl chemă Popescu, așa s-a semnat el, pe vitrina unui magazin falimentar de mult, abandonat, de trenulețe electrice, unde se vindeau părți componente de tren, dar și clădiri feroviare de jucărie, vopsele, avionașe, machete auto. E desființată și Dante Café și, pe geamul cafenelei dispărute, e un rânjet malefic desenat cu roz. Pe tabla garajelor, majuscule. Un înger lipit cu aracet. Gânditor, melancolic, cu aripi grele, gotice. Magazinul de discuri și casete lăsat în paragină. O creatură graffiti rotundă, roz, cu o codiță. Iar lângă monstruleț se regăsește Porcul Turbo, Aeul, cel mai întâlnit porc de pe pereții din București.
Porcul anti-consumerism
Se zice că porcul e un simbol anti-consumerism. Autorul se păstrează încă în anonimat. Oamenii își dau cu părerea pe forum-uri. Ar fi nu porc, ci câine, un porc de câine. Sau o corcitură de porc, câine și MIG-15. Ar fi o oaie, Miorița consumeristă. Cu atitudine nonconformistă. Are ochii benoclați și picioarele par ugere. Un bot cu doi dinți care arată a gură de mașinărie. O coadă mică, de porcină. Pe Kogălniceanu avem un Porc Turbo alb, lungit pe două ziduri. Se-aude prin București că zidul trebuie să îi inspire pe grafferi, să transmită mesaje prin imagine/ literă, prin materialitatea lui de zid. Odată găsit, zidul e animat, îi dau un crochiu. Apoi se întorc la locul faptei. Termină opera. Dar porcul a împânzit orașul, e o fabulă urbană. Și de ce porcușorul? E porcușorul isteric traversând Bucureștiul. king/legenda - writer cu un anume respect printre alți grafferi.
E un schelet de clădire în Kogălniceanu, pe care atârnă o bucată de material. Scrie „de vânzare exclusivitate”. E teritoriul grafferilor. Umblă fantomele. Băieții cu glugă din clădirile abandonate. Au desenat un balaur-vultur portocaliu. Pare o stemă a României în care s-au strecurat și personajele din basmele românești. Litere supraponderale, schițate pe toate etajele, pe toată anatomia clădirii. Numele unuia: „Kims”. O poartă ruinată din secole trecute.
În România, graffiti, în sensul modern, occidental, a apărut după 1990, în timpul tranziției țării spre democrație. Graffiti-uri politice de factură modernă au apărut în perioada Revoluției și a tuburărilor sociale din anii `90. Primul „graffito” al României democratice a fost „Jos Cizmarul!”, adică dictatorul Nicolae Ceaușescu, sprayat în timpul Revoluției.
Fotografii: Monica Stoica
.jpg)
Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2019. Conţinutul acestui articol nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.
