Fosta Fabrică de chibrituri. Bucureștiul relicvelor industriale

Astăzi Fabrica de chibrituri e un vestigiu industrial. Cărămida roșie, somptuoasă, deși ruinată, îți ia ochii, pe strada eponimă. Industria chibritului e apusă, deși a existat încă din 1878. Rămân în urmă colecționarii de cutii de chibrituri. Filumeniștii. Înamorații de cutiile cu ilustrații de bărci pe lac, cerbi carpatini, porumbelul cocoțat pe globul pământesc sau îndemnul sinistrului regim: „nicio masă fără pește congelat”.

„Au fost și nunți, și botezuri”

Fosta fabrică, construită imediat după ce România și-a câștigat independența politică, s-a raliat azi timpului, postmodernismului. E doar o hală în bezna căreia nu se mai aprinde niciun chibrit, o incintă care poate fi folosită pentru orice activitate, carnaval sau conferință. Îl întreb pe bătrânul paznic al clădirii, care adastă în soare în ghereta lui, ce-i cu Fabrica de chibrituri, dacă pot intra. „Nu se filmează, nu se pozează, acum se închiriază spațiul. Au fost și nunți, și botezuri. Deocamdată se închiriază spațiu industrial”, îmi spune un superior spre care mă duce paznicul. „Superiorul” meșterește la o mașină parcată-n curtea clădirii acoperită de var roz-pastel. Un gard ruginit îți blochează privirea. „Vor să transforme zona în imobiliare. Are 35.000 mp. Or să fie locuințe, birouri, servicii”, adaugă superiorul.

Industria românească de chibrituri n-a lipsit cu desăvârșire

Industria chibriturilor a fost iniţiată de francezul Gobart, care a construit o mică fabrică de chibrituri în Bucureşti, lângă Filaret. Construcţia Fabricii de Chibrituri începe la 1878 pe un teren viran de pe platoul Filaretului şi accesibil din Şoseaua din Nou (actuala stradă Fabrica de Chibrituri), pe fondul unei politici care, urmând independenţa politică câştigată la 1877, se preocupa de crearea unei industrii naţionale moderne. Până atunci, chibriturile erau importate, pentru cca. 2 milioane de lei anual, din Imperiul Austro-Ungar. În 1879, fabrica a fost cumpărată de o societate română. Apoi prin legea din 31 mai 1887, statul cumpăra aceste fabrici. Administrația trece în sarcina Regiei monopolurilor. Deşi construcţia nu era încă gata, inaugurarea s-a făcut la 25 februarie 1879, în prezenţa lui Carol I sub denumirea Fabrica de Chibrituri Filaret. Printre fondatori se numără Dimitrie Ghica, Vasile Boerescu, Grigore Cantacuzino, generalul Ion Florescu, Gh. Vernescu. În ziarul „Telegraful” din 3 martie 1879, găsim o frântură din discursul inaugural al lui Vasile Boerescu: „Forța unei nații se măsoară, în timpii moderni, mai ales după puterea sa productivă. Producția industrială este cea mai însemnată, cea mai sigură și cea mai puțin expusă la fluctuații”. Construcţia fabricii s-a finalizat în 1899, inclusiv legătura prin cale ferată cu Gara Filaret. Dotată cu 30 de maşini aduse din Belgia, fabrica reuşea să producă zilnic 300.000 de beţe de chibrit. În 1948 naţionalizarea s-a făcut cu ceva mai multă dificultate din cauza problemelor determinate de cesiunea care expira în 1959, citim într-un studiu de cercetare al Ordinului Arhitecților din România.

Un chibrit postindustrial

Fabrica a continuat să fie extinsă şi să funcţioneze în anii postbelici şi apoi, după 1990, ca S.C. Chibro S.A. În anul 1999 producţia a fost întreruptă. Ansamblul păstrează, în stare de conservare precară, cea mai mare parte a construcţiilor existente pe amplasament în perioada interbelică – hala principală, turnul de apă, două hale paralele în zona centrală, un corp administrativ, mai multe ateliere spre fundul de lot și construcţii din anii postbelici. „Fabrica de chibrituri constituie [...] un ansamblu arhitectural absolut remarcabil şi bine păstrat, cu căi ferate Decauville şi cu multe detalii de la începutul secolului XX păstrate bine.” Prezentul fabricii este sumbru „deşi putea produce până la 250 milioane de cutii de chibrituri anual, în prezent şi-a încheiat activitatea, trăind din închirierea spaţiului”, scria Liviu Chelcea în „Bucureştiul postindustrial: memorie, dezindustrializare şi regenerare urbană”.

Mica lume a filumenistului

În anul 2005 s-a sistat producţia de chibrituri în toată România. Niciun chibrit românesc pentru gospodine, nicio scânteie pentru Don Juanii care-aprindeau țigara fetelor, niciun foc pentru îngânduratul bucureștean care-și ținea cutia de chibrituri în buzunarul pantalonului de stofă. În anul 2005 a murit o lume. Mica lume a filumenistului român. Nu, nu există doar filateliști și cartofili, ci există și colecționarii cu această denumire exotică. Cuvântul „filumenie” este format din doi termeni: grecescul „philos”, însemnând „iubitor” şi cuvântul latinesc „lumen”, „lumină”. Filumeniștii sunt „iubitori de lumină”. Desigur, pasiunea nu e pentru scăpărat chibritul în întuneric, ci pentru colecţionarea ambalajelor de chibrituri (cutii de chibrituri, plicuri de chibrituri, etichete de cutii de chibrituri, etichete de pachet, precum şi a oricărui alt tip de obiect sau material care a fost utilizat pentru prezentarea, comercializarea şi depozitarea chibriturilor). În data de 7 aprilie 1827, farmacistul John Walker, într-un orăşel din centrul Angliei, lipea prima etichetă pe o cutie cu chibrituri, punând, fără să se gândească la aceasta, temelia noului hobby: colecţionarea etichetelor cutiilor de chibrituri, pasiune care va primi, mai apoi, numele de filumenie. Eticheta avea mărimea 60 x 40 mm şi avea inscripţionată textul: „Walker's Friction Matches. 100 matches. Price One Shilling. As used in the household of His Majesty King William IV. John Walker. Stockton-on-Tees”.

Vasile D. Chițac și istoria chibritului

Vasile D. Chiţac, colecţionar din Bucureşti, face parte din generaţia colecţionarilor din anii '60. A fost un membru activ al clubului colecţionarilor din Bucureşti. Şi-a ajutat cu piese şi informaţii colegii filumenişti pasionaţi. A avut o vastă corespondenţă şi schimb de piese cu colecţionarii străini ale vremii. Deţine în colecţie piese româneşti fabricate în România dar şi din străinătate. În afara colecţiei de filumenie deţine şi o colecție de creioane şi ambalaje de creioane dar şi de suporturi pahare-biscuiţi, citim pe modoro.ro, site dedicat colecționarilor de chibrituri din România. Este autorul mai multor articole despre filumenie, despre începutul fabricării chibriturilor  în România, în broşura “Colecţii”. „Primele bețe de chibrituri produse în România erau prezentate și livrate în cutii cilindrice din carton. Imprimate la J.V. SOCEC – București, cutiile avea pe fața cilindrică a capacului o banderolă inscripționată REGIA MONOPOLURILOR STATULUI. FABRICA DE CHIBRITURI BUCURESCI și stema de atunci a României, iar pe fața superioară portrete ale Domnului Carol I, Reginei Elisabeta, Principelui Ferdinand și al soției sale, viitoare Regină Maria, ale principilor Nicolae și Marioara”, scrie colecționarul Chițac, într-un articol din 1996 apărut în „Colecții”. Pe fața cilindrică a corpului cutiei erau reproduse patru scene cu lucrători în timpul procesului de fabricare a chibriturilor. Culorile predominante erau albastru, alb, roșu, verde, grena.

De la cerbul carpatin la teoria chibritului

Găsim ilustrații pentru nostalgicii sumbrului regim pe cutiile de chibrituri produse de Fabrica din strada Fabrica de chibrituri în fantomaticii ani 1980 în România: cerbul carpatin, calul, capra sălbatică, Coloana infinitului, Târgu-Jiu (lucrarea lui Constantin Brâncuşi), Monumentul triumfal de la Adamclisi, Castelul Peleș, bărci pe lac, vaporaș pe râu, porumbel pe globul pământesc – simbol al păcii – copii înotând în Mare, Daciada, îndemnurile „Nici o masă fără pește congelat” sau versiunile „Nicio masă fără semiconserve din pește”, „Recuperând hârtia păstrăm pădurea”, „Urmăriţi soarele şi veţi descoperi Litoralul!”, „Lumea fascinaţiei, fascinaţia lumii Delta Dunării” în anii 1980. Apoi în 1986 apare „PACE MIR PEACE PAIX” (porumbel cu ramura de măslin în cioc). După privatizarea Fabricii de chibrituri, între 1990 – 1999, găsim în cataloage chibrituri cu devize de propangadă politică. De pildă, „FORŢĂ ŞI ECHILIBRU” (trei trandafiri-simbolul electoral al partidului PDSR, cu adăugirea „acest produs se oferă gratuit”, „PNL PARTIDUL NATIONAL LIBERAL VOTAŢI SĂGEATA”. Mai existau și seria cu fluturi exotici sau seria „Teoria chibritului” (probleme de logică cu beţe de chibrituri, preluate din cartea Teoria chibritului, Editura Tehnică, 1999).

Notă: Seria „Teoria chibritului” a fost ultima serie de cutii de chibrituri din carton fabricată la Bucureşti, după care fabrica şi-a sistat activitatea, în anul 1999.

Fotografii de Monica Stoica

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2019. Conţinutul acestui articol nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.