Zidurile, oamenii şi muzica lui Enescu

Sau unde ne întâlnim cu Enescu în Bucureşti. Muzica, locurile unde a cântat, unde a trăit, unde a iubit. Le-am aflat într-o plimbare cu ghidul Mihaela Oproiu, un tur premergător celor ce vor urma în zilele de weekend din timpul Festivalului Internaţional „George Enescu” (30 august-20 septembrie). 

Sub semnul descoperirii muzicii lui Enescu

Înainte de plimbare, la întâlnirea de ieri cu iubitorii muzicii lui George Enescu, din cadrul Duminicilor Muzicale ale Festivalului „Enescu”, publicul s-a întâlnit la Librăria Humanitas Cişmigiu cu dirijorul Tiberiu Soare, cu soprana Valentina Năforniţă prin Skype, de la Viena, tot prin Skype, cu dirijorul Kristian Järvişi cu Oana Marinescu, director de comunicare al festivalului. Discuţia a fost despre muzica şi înţelegerea lui Enescu, despre influenţa lui asupra artiştilor, despre provocări, stil şi despre legăturile pe care muzica lui le dezvoltă. 

Tiberiu Soare va dirija lucrări de avangardă în cadrul festivalului, alături de Orchestra Simfonică Bucureşti, în data de 19 septembrie, dar şi cu Ansamblul „Profil”, în 5 septembrie. „Aceste lucrări le prezentăm o dată la doi ani, ca un semnal prin care spunem că noi suntem aici , artiştii de azi”, a declarat dirijorul. „De influenţa lui Enescu nu poţi scăpa dacă eşti compozitor român. Enescu este prezent în repertoriul avangardist prin influenţa pe care o exercită asupra compozitorilor români”. 

Muzicianul a vorbit şi despre pasiunile muzicale stârnite pe scenele de la Viena, între partizanii lui Brahms şi cei ai lui Wagner. „Enescu, prin scriitură, vine să împace cele două tabere. Împleteşte la un alt nivel de compoziţie. El poartă în fibra sa ethosul folcloric - doar un lăutar, Nae Chiorul, i-a pus vioara în mână - şi este un compozitor care a reuşit să facă legături temporale şi geografice asupra stilului. Ţine de miracol”. 

S-a ajuns în timpul discuţiei şi la dificultăţile pe care muzica lui Enescu le pune artiştilor. „Enescu e dificil de interpretat. Orice muzician confirmă. Însă, la fel a fost la început şi cu Vivaldi, Beethoven, Brahms”, spune Tiberiu Soare. „Era greu de interpretat pentru că nivelul compoziţiilor din acea perioadă depăşea tehnica de interpretare. Enescu necesită o analiză dedicată şi concentrată. Muzica lui Enescu este accesibilă dacă e interpretată bine. Lăsaţi muzica să vină la dumneavoastră, nu vă chinuiţi să o înţelegeţi!”, a fost sfatul muzicianului. 

Care este cel mai greu lucru pentru un dirijor în relaţia cu Enescu? „Cel mai deconcertant lucru pentru un dirijor este multitudinea posibilităţilor pe care le ai de a interpreta muzica lui Enescu. La un moment dat trebuie să faci alegeri. Oedip mi-a luat opt luni să studiez şi mai apoi să merg în faţa orchestrei. Multitudinea liniilor..., e ca o tapiserie extrem de elaborată. După ce ai studiat-o, tot ce poţi să faci e un pas în spate. Muzica lui Enescu prezintă o plajă de posibilităţi de interpretare, o doză de indeterminare”. Şi l-ai fi ascultat o zi întreagă pe Tiberiu Soare vorbind despre Enescu! Ascultătorilor le-a făcut poftă de muzică, cu siguranţă. Mălina Ciobanu şi Mircea Dumitrescu, doi tineri bursieri în cadrul programului Tinere Talente 2015 al Fundației Principesa Margareta a României, au susţinut microrecitaluri. Iar cei care au vrut să-l cunoască şi pe omul George Enescu s-au încolonat şi au pornit prin oraş, pe urmele marelui compozitor. 

Prin oraş, urmând paşii lui Enescu

Mihaela Oproiu, ghid de serviciu de la Asociaţia Cultour, ne-a îndrumat pe urmele lui George Enescu. Dacă n-aţi mai fost într-un tur Enescu, în perioada festivalului, în fiecare weekend, sunt organizate astfel de plimbări gratuit: per pedes sau cu bicicleta. Mai multe informaţii găsiţi pe www.asociatia-cultour.ro. Iată ce am aflat de la Mihaela Oproiu, urmând paşii lui Enescu prin Bucureşti. Ea este cea care oferă informaţiile. Noi suntem doar vestitorii. Prima oprire: 

Palatul Regal

Grupul se opreşte lângă statuia lui Carol I din Piaţa Revoluţiei. Însă nu despre rege am aflat informaţii, ci despre regină. Elisabeta, soţia lui Carol I, a avut o legătură foarte puternică cu George Enescu. Ea a fost cea care i-a acordat bursa pentru a studia la Paris. În 1898, când s-a întors la Bucureşti pentru a susţine recitaluri, regina a fost cea care i-a deschis uşile Palatului, atât ale celui de la Bucureşti, cât şi pe cele de la Peleş. Enescu a devenit un obişnuit al acestor serate. În corespondenţa celor doi, Enescu era numit de către regină „copilul meu de suflet” şi se semna la final „A doua ta mamă”. Enescu a compus multe lieduri pe versurile lui Carmen Silva, pseudonimul literar al Elisabetei de România. „Regina îl acompania de cele mai multe ori la pian. Când rămâneau în cerc restrâns, la Castelul Peleş, Enescu o distra pe regină, imitând la vioară sunete de broaşte şi de tot felul de păsări. Era modul lor de a se distra. La 17 ani, tot Elisabeta de România îi dăruieşte artistului o copie completă a operele lui Bach”, spune ghidul. 

În timpul festivalului, în zonă vor fi mai multe expoziţii: la Biblioteca Central Universitară, în spaţiul de la Galateca veţi vedea „Loc şi vis”, expoziţie semnată Constantin Flondor. La Biblioteca Naţională va fi o expunere cu lucrări de pictură, „Impresii din copilărie”, semnată Dorin Colţofeanu, iar la Institutul Cultural Român o expoziţie de grup - „Când aveau 20 de ani. Impresii şi copilărie”, inspirată din suita lui Enescu cu acelaşi nume. În faţa Sălii Palatului vor fi amplasate două instalaţii, una realizată de artistul plastic Oana Manuela Pavalescu, numită „Eternul Enescu”, şi una realizată de copiii de la Step by step, numită „Cântecul naturii”. 

În faţa Ateneului Român

Ajungem. Construcţia a fost finalizată în 1888, după planurile arhitectului Albert Galleron. Mai puţin cunoscut este faptul că terenurile pe care s-a ridicat edificiul aparţineau familiei Văcăreştilor, iar când s-a început construcţia multe voci au fost în dezacord cu amplasarea. S-a spus că e departe de centrul oraşului, că se află la marginea oraşului. Cu toate criticile aduse în vreme, acest loc a devenit un spaţiu foarte important de cultură. În 1958, de la prima ediţie, Festivalul George Enescu a fost găzduit în sălile lui. 

În cotidianul „România liberă” din august 1958 se scria: „Trecătorul ce-şi poartă paşii prin faţa Sălii Dalles ori a Ateneului Republicii Populare Române se opreşte de bună seamă câteva clipe şi în faţa marilor panouri care vorbesc despre festival. Sunt atât de numeroase şi atât de bogate, încât îţi este pur şi simplu greu să te decizi, căci artişti de valoare din mişcarea muzicală internaţională şi-au dat întâlnirea la festival”. 

Ediţia a 22-a a evenimentului se anunţă una spectaculoasă, dar mai scurtă, spun voci din grup. 

Care este legătura lui Enescu cu acest loc? La 17 ani, pentru prima dată, Enescu se află pe scena Ateneului, la un concert de binefacere pe noua lui vioară Stradivarius. În 1920 este ales preşedinte de onoare al Filarmonicii Române, care-şi avea sediul tot aici, iar în 1935 iniţiează o campanie de strângere de fonduri pentru a dota sala cu o orgă. Chiar el a fost primul care a donat bani, nu orice sumă, ci 30.000 de lei.  Tot pe holurile Ateneului Român, George Enescu a cunoscut-o pentru prima dată pe Maria Rosetti Cantacuzino, care mai târziu îi va deveni soţie.

La prima ediţie a festivalului, la trei ani de la moartea lui, a fost interpretată pe scenă tragedia lirică „Oedip”, în premieră naţională. Până atunci mai fusese interpretată numai la Paris. 

Superstiţii

George Enescu s-a născut la 19 august 1881, într-o familie cu har muzical: străbunicul era cântăreţ de strană, bunicul cântăreţ bisericesc şi se spune că avea o voce foarte frumoasă, bunicul dinspre mamă era preot, tatăl cânta la vioară şi mama la chitară. A moştenit un auz şi o memorie fotografică fantastice. A fost singurul copil supravieţuitor din cei opt câţi a avut familia. „A fost sufocat de grijă şi adorat până la exces. Mama lui a visat că, dacă o să-l nască pe cuptorul din odaie şi va fi botezat de doi veri, o să supravieţuiască şi va deveni faimos. Toate hainele erau trecute pe sub altarul bisericii, iar până la botez nu l-a atins nimeni, în afară de mamă. Rudele îl priveau prin geam. A renunţat să-l mai alăpteze, i l-a dat unei doici tinere şi sănătoase”. La vârsta de 3 ani, Enescu îşi construieşte prima vioară, dintr-o bucată de şindrilă, cu câteva sârme. Părinţii s-au gândit să-i cumpere o vioară, însă una de jucărie. Când o vede, tânărul Enescu o aruncă în foc spunând că nu are sunet. 

Parcursul

Tatăl, Costache, merge la Iaşi şi îi cumpără prima vioară cu 16 lei. Primele lecţii de vioară le ia de la lăutarul Niculae Chiorul, însă doar câteva săptămâni, pentru că învăţase totul. La 5 ani face prima lui compoziţie, „Ţara Românească”. La Iaşi, Eduard Caudela îl primeşte la o audiţie. Se întoarce la 7 ani la acelaşi Caudela, care le recomandă de această dată părinţilor să-l trimită la studii la Viena. Printr-o dispensă specială, pentru că era foarte tânăr, este acceptat ca student la Conservatorul din Viena. La vârsta de 8 ani, presa îl numeşte „Mozart român”. La 12 ani este cunoscut în toată lumea muzicală din Viena. La 13 ani ajunge să studieze la Conservatorul din Paris, ajutat de o bursă acordată de Regină. La 17 ani, Enescu debuta la Paris. 

În faţa Ateneului, în timpul evenimentului muzical, instalaţia „Cvintet”, realizată de Mihai Ungureanu, va fi amplasată aici. Câteva scaune, un portativ vor fi aşezate într-un stil anume. O surpriză pentru public. De asemenea, ateliere pentru copii sunt coordonate de Oana Manuela Pavelescu. Ea îi va ajuta pe copii să-şi creeze propriile viori, pe care apoi le vor colora. 

Strada George Enescu

Una dintre străzile, strâmte şi scurte, care pornesc din Calea Victoriei şi traversează bulevardul Nicolae Bălcescu îi poartă numele compozitorului român.  Se pare că Enescu ar fi locuit într-un imobil de pe această stradă, însă nu sunt destule informaţii pentru a identifica această locuinţă. Cert este că, atunci când venea la Bucureşti şi nu stătea în apartamentul de la Palatul Regal special amenajat pentru el, se odihnea în hotelul Griviţa. Clădirea există. Anunţa din timp şi voia să i se pregătească în cameră o pianină. La capătul străzii George Enescu, în 2013, a fost amplasată o statuie a artistului semnată de Constantin Baraschi. 

În timpul turului, grupul face o oprire în faţa unei statui, necunoscută pentru toţi participanţii, pe Calea Victoriei. „Alergătorii” a fost realizată de sculptorul francez Alfred Boucher. Pentru că originalul a fost distrus în 1940, una dintre replici, aceasta, s-a aflat iniţial în faţa Ateneului Român. Titlul original era „Au but” – şi a fost mutată pe actualul loc în 1950. 

Popas la Academia Română

În una dintre fostele case boiereşti ale familiei Cesianu se află astăzi sediul Academiei Române, înfiinţată la 1 aprilie 1866. George Enescu a fost membru încă din 1916 şi a rămas până la moarte. Mai aflăm că în 1946 fuge din ţară în Statele Unite, nu se adaptează însă şi rămâne în Franţa. În tot acest timp, toate terenurile familiei sunt confiscate de Partidul Comunist Român. 

Muzeul George Enescu

Mergem agale sub soarele dogoritor, câţiva s-au mai „pierdut” pe drum şi lăsăm în urmă, pe rând, Muzeul Colecţiilor de Artă, Casa Cesianu, Casa Vernescu, Casa Hristu, Biserica Sf. Vasile, Hotel Moxa. Ne oprim în faţa Muzeului Naţional „George Enescu”. 

Clădirea în stil baroc, cea care întrece prin somptuozitate pe oricare alta de pe Calea Victoriei, a fost finalizată în 1900. Construită pentru „Nababul”, aşa cum i se mai spunea lui Grigore Cantacuzino, om politic, a fost inaugurată oficial în 1906. Proprietarul a trimis 600 de invitaţii, fiecare persoană a fost special aleasă, primind instrucţiuni speciale: bărbaţii trebuiau să poarte toate decoraţiile, iar femeile să se împodobească ca la un bal de la Curtea Regală. Oaspeţi de onoare au fost perechea moştenitoare Ferdinand şi Maria. 

Fiul lui Grigore, prinţul Mihail Cantacuzino, primeşte moştenire palatul şi se căsătoreşte cu Maria Rosetti Tescanu, prinţesa Cantacuzino. „Soţul Mariei era un celebru afemeiat, cea mai cunoscută relaţie este cu sora Mariei, Nellie. Prinţul moare într-un accident de automobil, iar speranţele lui Enescu încep să crească pentru a accede la Maria. Din păcate, în viaţa Mariei apare Nae Ionescu, pe care l-a iubit şapte ani. După despărţirea de profesorul Ionescu, Maria are o cădere nervoasă, iar cel care-i va fi alături este Enescu. Într-un final, Maria acceptă să fie soţia lui”, povesteşte Mihaela Oproiu. 

În 1955, înainte să moară Enescu, Securitatea, care-l urmărea şi care colabora cu Poliţia franceză (informaţii veneau către Departamentul de Siguranţă Naţională în mod regulat), a organizat o tentativă de răpire. Sub pretextul că era foarte bolnav şi că voiau să-l aducă să moară în ţară. Un agent din Elveţia falsifică documente şi chiar obţine viză pentru George Enescu, însă a existat se pare o contraacţiune care a dejucat planul. Finalul poveştii: George Enescu este înmormântat în cimitirul Pere Lachaise. 

La Muzeul Naţional „George Enescu”, în timpul festivalului, va fi organizată o expoziţie dedicată artistului. Intrarea va fi gratuită atât la expoziţie, cât şi la Casa memorială din spatele Muzeului, acolo unde a locuit artistul de fapt. Clădirea principală nu a folosit-o ca locuinţă după ce s-a căsătorit cu Maria Cantacuzino. Ca un ultim semn al compozitorului pentru urmaşii săi, trebuie precizat că o altă statuie ce-l înfăţişează este amplasată în faţa Operei Române.